Singur/cu oameni

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Spital, în Franţa jpeg

Pentru mine, una, singurătatea nu a fost, în mod real, o opţiune. În ciuda a ceea ce mi-au spus unii şi alţii – oameni de încredere... – despre avantajele şi valorile ei, pentru mine nu a fost o stare fericit-productivă. Şi, cu toate acestea, parcă special pentru a-mi face pe invers, în mod involuntar, am ales mereu situaţii în care să trebuiască să mă războiesc cu ea.

În liceu, de pildă, printr-a X-a, mi-am dat brusc seama că nu mai vreau să fiu la clasa de mate-fizică la care intrasem destul de greu şi că vreau să trec la uman. Ceea ce am şi făcut, lăsînd o clasă normală şi echilibrată de fete şi băieţi adaptaţi şi „de gaşcă“, pentru una strict de fete din Şcoala Centrală.

Clasă care, în timp, s-a dovedit deloc neinteresantă (în ciuda faptului că aproximativ toate fetele erau îndrăgostite de acelaşi băiat – minune, unul dintre cei cinci existenţi, de altfel). Dar în care, destul de devreme, am învăţat un anumit fel de singurătate: cea a lipsei de gaşcă tipică, băieţi-fete, care să iasă în oraş şi să se bucure de toate, în mod gălăgios. Am cîştigat, în schimb, prietenii de o viaţă cu fete împreună cu care construiam utopii pe la cofetării.

Ideea de „gaşcă“ mi-a fost mereu un reper... virtual. Pe care, în realitate, nu l-am atins. Mereu tînjeam să mă integrez în cîte un grup şi mereu ratam integrarea. Cînd era cît pe ce, de-adevăratelea, să intru într-unul, m-am îndrăgostit...

De fapt, probabil că nu eram o persoană atît de sociabilă pe cît mi-ar fi plăcut să fiu – conform cu idealurile colectiviste ale vîrstei. Sau eram, dar doar în grupuri mici, de una, două persoane…

Cînd am terminat facultatea şi a venit momentul să-mi aleg „locul de muncă“, am primit oferte care, cu siguranţă, nu m-ar fi lăsat să fiu vreun minut singură – la instituţii sau companii... aglomerate. Cred că doar cinci zile am fost într-un astfel de loc, după care am plecat: aveam o acută senzaţie de singurătate în mulţime.

Apoi am ales locurile mici, cu puţini oameni şi unde nu trebuie să arzi gazul degeaba toată ziua.

Am început să lucrez în presă; şi am constatat că, iarăşi, în ciuda a ceea ce credeam despre mine, de fapt îmi plăceau spaţiile îndepărtate şi pustii, şi nu conferinţele în care colegii de breaslă se întreceau să pară deştepţi, şi nici recepţiile unde se mînca pe gratis.

Într-un fel sau altul, mi-am asumat singurătatea, măcar ca stare de lucru. Asta, evident, e o variantă simplă a ei. Una funcţională... Dar există singurătăţi mult mai complicate şi de-a dreptul înspăimîntătoare. Singurătatea în doi, cînd convieţuieşti cu celălalt fără să comunici nimic esenţial.

Singurătatea totală, în care nu eşti cu nimeni, nici la propriu, nici la figurat, ci doar în propria ta... gaură neagră, din care nimeni nu face vreun efort să te scoată.

O solitudine în care toate cele din jur par terifiante şi capătă proporţii neaşteptate, în sens catastrofic.

Singurătate care te duce cu gîndul la moarte – şi nu la orice moarte, ci la cea de unul singur... Singurătate care, dacă eşti credincios, nu e o povară. Care îşi schimbă, în contextul relaţiei cu Dumnezeu, toate datele. Doar că trebuie să poţi să ajungi pînă acolo.

Dacă nu ajungi, există variante mai lumeşti: te uiţi pe geam şi te bucuri de lumea din jur. Nu precum vecinele băgăcioase care spionează prin vizor cine trece, ci ca spectator al unui show continuu şi niciodată plicticos: cel al lumii din jur, cu ciorile, copacii şi oamenii ei...

Cea mai bună formă de singurătate e, în ce mă priveşte, una care, de fapt, nici nu e singurătate. În care eşti tu, cu gîndurile şi planurile tale, dar alături de altcineva cu care ai o comunicare – pe care nu o practici non-stop – cu gîndurile şi planurile lui. Persoană care nu trebuie să fie neapărat o prezenţă fizică, ci o constanţă despre care ştii că e acolo oricînd şi necondiţionat. Căreia să-i poţi împărtăşi ce-ţi trece prin cap despre tine însuţi, despre spectacolul lumii şi despre relaţia ta cu divinitatea (nu neapărat în ordinea asta). Şi, de ce nu, cu care să poţi mînca o porţie de cartofi prăjiţi – oricît ar fi de nocivi – din cînd în cînd, la o tacla. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.