Singurătate şi comunitate

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Boli și viruși jpeg

Singurătatea e, în general, privită ca ceva negativ. Majoritatea oamenilor din jur se înghesuie la so­cializare, care mai de care, găsind tot soiul de modalități de umplere a timpului în comun – au, n-au treabă. Eu însămi am fost așa mult timp. În liceu, țin minte că, după fiecare zi de școală, ne adunam, automat, conform unui invariabil instinct de turmă, să mergem, cît mai mulți, la cofetăria Casata de atunci (mult timp, în plină penurie comunistă, dulciurile erau, pentru o anumită categorie de vîrstă și de cumințenie, mai singurul viciu posibil). Nu conta sexul (majoritatea eram fete, liceul era ca un pension comunist, dar se mai adunau și ceva băieți, cu precădere unul dintre colegi) și nu contau nici banii. Nu avea importanță, vreau să spun, cine-i avea, cine-i furniza: banii se adunau de la toți, într-un mod comunitar, neegoist: fiecare dădea cît avea și nota se achita la sfîrșit, din suma adunată. 

Pe vremea de atunci, practic, nu aveam nici un fel de venit. Cu excepția banilor pe care mi-i dădeau părinții. Uneori, cînd bancnotele se terminau, apelam la mărunțișul dintr-o călimară transparentă care se găsea pe masă, plină cu de toate. Găseam acolo mai multe monede, care, adunate, puteau ajunge de un sirop cu sifon, pe stradă, de un covrig, de o ruladă de la pîine sau de o prăjitură Măgura. Trăiam, exagerînd, desigur, un soi de existență flower-power soft și întîrziată. Hălăduiam în comunitate, dar într-una foarte cuminte, ai cărei membri nici măcar nu fumau ori beau, ci doar ascultau Beatles, jucau badminton și citeau isteric. 

În timpul facultății, ideea de comunitate s-a perpetuat. În perioada de atunci, țin minte că treceam, așa, printr-o stare de continuă exaltare, datorată, în mare măsură, și faptului că mai niciodată nu eram singură. Parcă atunci mi se împlinise visul meu din copilărie, cu autobuzul plin cu prieteni, din care nu cobori mai niciodată și care înaintează așa, în neștire… Ziua eram la cursuri, pînă tîrziu, iar după cursuri, ori colegii mei veneau la mine, pentru că locuiam aproape de facultate, ori ieșeam în oraș. În orașul comunist care ne oferea niscaiva cofetării, cîteva berării, cîteva lacto-baruri sau autoserviri și baruri de hoteluri. Țin minte și acum momentul în care am fost pentru prima dată, cu un coleg italian, la barul de la Intercontinental și am băut cappuccino. Cred că a fost evenimentul studenției mele. Precum și poveștile prietenului și colegului meu de grupă, care cîștiga bine din meditații și reușea să mănînce, la restaurantele Dunărea și Ambasador de atunci, cîte o friptură care nouă ni se părea uriașă și care căpăta, în descrieri, proporții aproape mitice. 

Nu stăteam mai niciodată singură. Poate doar în sesiune (pînă și atunci mai învățam împreună). Nu știam cum să fiu doar eu cu mine. Țin minte cum, odată, părinții mei au plecat pentru două zile de acasă, undeva la mare. Am fost atît de îngrozită de casa rămasă doar în stîngacea mea grijă, încît mi-am petrecut ore întregi punînd capcane peste tot, ca-n Home Alone.

A trecut și etapa colectivistă, dar tot n-am învățat să fiu singură. După etapa comunitară, a urmat cea a socializării în cuplu. Tot ce făceam, împărtășeam. Mîncam, dormeam, scriam, militam împreună. Nu mai concepeam existența precum un autobuz cu prieteni, precum un cerc sau o horă în care sînt încinși, eventual pe veci, toți oamenii apropiați. Ci precum un blues, cînd mai rock, cînd mai reggae, dar mereu cu perechea alături, căruia nu-i dădeai drumul sub nici o formă: te prăbușeai tu, el te ținea; se prăbușea el, îl prindeai tu. Altă variantă nefiind decît prăbușirea comună… 

A trecut și etapa asta, și cînd a apărut copilul, a început nu existența în trei, ci în grup restrîns. Nu eram doar trei într-o barcă, ci se mai legănau în ea, alături de noi, și o bunică, o bonă, un străbunic. Eram în varianta microbuz, precum cel, așa cum am mai zis, din Little Miss Sunshine. Un microbuz care s-a prăbușit în multe hîrtoape și și-a pierdut o grămadă de roți, la un moment dat rămînînd chiar un hîrb fără  motor. Dar care, în felul lui apocaliptic, a rezistat.

Timpul a trecut și diverse persoane au coborît din microbuz, la stații care mai de care mai neașteptate. Și mai pierdute prin alte dimensiuni, prin nori de ceață și vînturi dinspre răsărit. Microbuzul a trebuit să fie abandonat, pentru că fabuloasa carcasă ruginise și devenise, brusc, prea grea pentru a fi cărată de numărul prea mic de persoane care se mai adăposteau, mai de formă, mai pe bune, sub ea. 

Și așa, din autobuz am ajuns la o bicicletă, apoi la o trotinetă solitară. Uneori însoțită, șontîc-șontîc, de o altă bicicletă ori trotinetă. După care, momentan, nici măcar vreun dulău vlăguit nu aleargă. Partea bună e că această nouă – și, desigur, responsabilă – situație nu mi s-a părut atît de rea. Singurătatea a lăsat loc unui mîngîietor timp de contemplație. Tu și neantul. Tu și Divinitatea. Pînă la urmă, o posibilă definiție a maturizării. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.