Romantism cu şofer de taxi

Oricît aş citi din manuale de popularizare de genul Bărbaţii sînt de pe..., Femeile de pe..., totuşi, nu mă pot vindeca de puseurile romantice tipic feminine, aş fi zis. Aş fi zis pînă acum, pînă la întîlnirea, absolut întîmplătoare, cu un taximetrist. Taximetrist care mi-a reabilitat, măcar un pic, neamul bărbătesc, în ceea  ce priveşte simţirea romantică.  

Pînă la el, desigur, mai întîlnisem bărbaţi romantici, dar cu precădere în poveşti şi în filme. Mi-erau cît se poate de dragi scenele în care El o cere pe Ea ori în genunchi, la un restaurant miraculos, cu orchestră şi punînd la cale un adevărat happening; ori într-o mulţime uriaşă, strigînd sfidător de la un capăt la altul al acesteia: „Will you marry me?“ etc. Ori din aceleaşi filme siropoase în care, după ce Ea are curajul să-l părăsească, El vine după Ea oriunde s-ar afla, şi cei doi se reconciliază cu un sărut prelung...

Taximetristul în a cărui maşină m-am urcat nu arăta deloc precum eroii din Danielle Steel ori Barbara Cartland. Ci, mai curînd, precum personajele negative din filmele de acţiune, de genul terorişti care bombardează o clădire, ori membrii unei bande interlope care jefuiesc o bancă: nu foarte înalt, slab, dar musculos, supertatuat, îmbrăcat în trening, cu ochelari de soare şi cu şepcuţă pe deasupra. Faţa nu i se prea putea vedea, graţie acestei „deghizări“. Altfel – curat şi îngrijit, cu o voce normală, fără accentul de cartier şi fără ticuri de vocabular...

Cu un telefon mobil în braţe. La care tot butona, ba dădea mesaje, ba era sunat, ba suna. La un moment dat, are loc, pe sub nasul meu, chiar o adevărată conversaţie. Văzînd că, vrînd-nevrînd, am auzit conversaţia, şoferul s-a simţit dator să mă pună la curent: „E a mea“, mi-a spus. „Aşa e ea, nu mă lasă-n pace. Vrea s-o iau de la serviciu.“ 

Obişnuită cu multele conversaţii iritabile ale şoferilor cu care merg atunci cînd sînt sunaţi de soţii să le ia de undeva, am crezut că şi băiatul în cauză se integrează în aceeaşi schemă. Drept care am îngăimat una din uzualele banalităţi false, de genul aşa-s femeile, mereu vor ceva...  

Auzind răspunsul meu, a ţinut să intervină: „Nu, nu e ce credeţi. A mea nu vrea un serviciu. Ea pur şi simplu vrea să mă vadă, i-e dor de mine. Aşa sîntem noi, nu putem sta mult unul fără altul.“  

În sfîrşit, ceva nou. În sfîrşit, un bărbat cu adevărat îndrăgostit, şi încă de propria lui nevastă, şi nu unul dintre masculii indiferenţi, care flirtează în dorul lelii cu clientele din taxi. Am ciulit urechile şi m-am încordat, simţind că sînt pe cale să prind un peşte mare.

El şi soţia lui erau împreună de un an şi jumătate. „Pînă la ea, să ştiţi, am înşelat toate femeile cu care am fost. Am fost cu una două săptămîni şi tot am înşelat-o de două ori...“, mi-a spus el, scoţînd o mînă tatuată pe geam şi depăşind tot ce prindea în cale de ne claxonau toţi ceilalţi şoferi.  

Mie nici că-mi păsa. Mergeam cu un cavaler adevărat în maşină. Care continua să-mi povestească. „Noi doi sîntem telepatici. Nu poate face nimic fără s-o simt, şi nici eu, fără să mă simtă ea. O dată, am vrut să-i fac o surpriză: o cină romantică, cu petale de trandafiri... M-a simţit imediat... Altă dată, înainte să fim căsătoriţi, eram supărat, şi voiam să vină la mine, dar ea se ducea la club. A simţit imediat care-i treaba, a venit la mine şi nu s-a mai dus la nici un club.  

Pe noi doi ne leagă multe lucruri. Unul dintre ele e sexul. Nu putem unul fără altul. Şi ne şi plac cam aceleaşi chestii: o dată, pe cînd eram la mare, la bulgari, am simţit o nevoie formidabilă de Pepsi, deşi mă dusesem să cumpăr ţigări. Am umblat peste o oră pentru o sticlă. Cînd am venit cu ea, mi-a luat-o din mînă, a tras repede o gură şi mi-a zis cît de poftă îi era şi ei de Pepsi.  

Un singur defect are: se enervează repede. Eu spun una, eu spune alta... Am ajuns şi la Poliţie cu certurile astea... Astăzi e prima oară cînd a reacţionat calm, m-am mirat şi eu...“

Povestea şoferului meu m-a înduioşat şi mi-a redat speranţa: există şi oameni pasionali, care trăiesc, păstrînd proporţiile, ca-n filmele romantice, fie ele de pe Dîmboviţa... Şi aparenţele, măcar întrucîtva, înşeală...