Petreceri şi ridicol

Publicat în Dilema Veche nr. 413 din 12-18 ianuarie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Teama de ridicol m-a stăpînit o viaţă: am fost crescută în umbra ei, cu frica ei, mi s-au inoculat clar de acasă lucrurile pe care nu ar fi bine să le fac în public, ca să nu mă fac de rîs. Am fost atît de atent instruită (cel puţin în direcţia asta), încît am sfîrşit prin a nu reuşi să mă „distrez“ (cuvînt tare relativ şi incolor, ştiu) decît în limite mai mult decît date; şi prin a-mi fi frică să iau cuvîntul în public.

Cînd am ieşit prima dată din ţară şi am nimerit într-un pub, nu mai ştiu, prin Scoţia, unde toată lumea cînta, mi s-a părut absolut incredibil: ia uite, mi-am zis în sinea mea, aici toţi se fac de rîs, în grup. Cînd am participat la primele conferinţe de presă, după ’89, în care nou-formaţii ziarişti se întreceau care mai de care să pună întrebări isteţe şi încuietoare, mi-am zis, iarăşi: „Ce penibil! Întreabă fără să aibă ceva real de spus. Nu-i mai bine ca mine, care-mi înăbuş întrebările în faşă, pentru că-mi dau seama, din start, cît de irelevante sînt?“. Cînd am fost la primele concerte, postrevoluţionare, şi toată lumea dansa, cum putea, înghesuită printre scaune, mi-a fost jenă să mă ridic: cum aş fi putut?

În timp, am putut. M-am mişcat şi eu haotic, printre scaune, la concerte. Mi-am prezentat, cu chiu, cu vai, cîteva lucrări pe la masterele pe care le-am făcut. Şi mi-am serbat revelionul într-un club, unde am şi dansat.

Mi s-a întîmplat ceva, anul ăsta, de revelion: deşi mă aflam într-un loc cu mulţi oameni mai tineri decît mine, mai slabi, mai bine îmbrăcaţi şi mai în pas cu orice, pentru prima dată nu prea mi-a mai păsat. Pentru prima dată nu am mai ţinut cine ştie ce seamă de sfaturile de acasă, precum cele date lui Harap Alb, de genul „Fereşte-te de omul spîn!“ (care la mine sunau, printre altele, „Nu cînta şi nu-ţi arăta urechile (clăpăuge)!“. De ce?

Nu pentru că mi-am înfrînt, brusc, timiditatea. Ci, mai curînd, fiindcă, trecînd atîta timp de cînd m-am tot ţinut să n-o dau în bară, la un moment dat, pur şi simplu, a început să nu mai conteze. S-au adunat în mine toate bunele maniere, amestecate cu diversele frustrări, bine sau prost înţelese, justificate sau nu, şi au răbufnit, mai mult sau mai puţin, în noaptea actualului revelion.

Revelion petrecut, pentru prima dată, după nenumăraţi ani de adunări prea cuminţi, la un club. La clubul Salsa, unde fetele erau, în general, pînă-n 30 de ani, purtau rochii mulate, fără spate, mini şi pantofi cu tocuri uriaşe. Unde muzica bubuia şi băutura se străduia să curgă, în limitele bonurilor care erau incluse într-un bilet.

Şi în toată această atmosferă, pe care, altădată, aş fi judecat-o şi disecat-o, acum am făcut ce fac de cîte ori mă duc la vreo emisiune TV sau – rar – la vreo sesiune de comunicări ştiinţifice: am ignorat-o. Mi-am ignorat Auditoriul. Şi am dansat, ceea ce îmi doresc să fac de pe la 16 ani (şi am reuşit s-o pun în practică doar foarte sporadic).

Am dansat cum mi-a venit la îndemînă. Cum m-am priceput, sau, mai bine zis, cum nu m-am priceput. Chiar şi salsa, deşi habar nu aveam. Doar cînd a început hora (căci a existat şi aşa ceva) am tropăit prin jurul mesei, fără să mă prind în ea.

Pe scurt, m-am lăsat în voia muzicii. Ceea ce toată lumea de acolo părea să facă, de fiţă ori firmă sau nu (cu excepţia momentelor cînd se aliniau la coadă la mîncare sau băutură).

Şi n-a fost rău. Chiar mi-a plăcut. Secretul? Nu un brusc crescut self-esteem, şi nici vreo profundă revelaţie asupra sinelui. Pur şi simplu, nepăsare. Pentru prima dată nu mi-a mai păsat ce cred ceilalţi.

Din nou, de ce? Fiindcă mi-am dat seama că, în ultimă instanţă, şi lor puţin le păsa de ce fac eu, cum arăt sau cît de ridicol (sau nu) mă manifest.

Pot spune că am avut un revelion liber, măcar de constrîngeri autoimpuse. Nu ştiu dacă aş repeta experienţa oricînd, în timpul anului: trebuie să fii într-o anumită dispoziţie, să zicem apocaliptică, pentru a putea să scapi, măcar temporar, de periculoasa frică de ridicol. Poate, cîndva, cu o altă ocazie, cine ştie. Măcar încă o dată.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.