Oameni şi jocuri

Publicat în Dilema Veche nr. 429 din 3 - 9 mai 2012
Spital, în Franţa jpeg

În adolescenţă, pierdeam ore întregi jucînd… jocuri. Diverse jocuri de cărţi, de zaruri, de inteligenţă. Cînd ne strîngeam cu gaşca la Cumpătu, avînd în faţă vacanţe interminabile de două sau trei săptămîni, trebuia să le facem cumva faţă. Jocurile reprezentau o modalitate de „omorîre a timpului“; dar şi de a-ţi însuşi diverse deprinderi şi ierarhii sociale.

„Ierarhii“ referitor la un grup de adolescenţi poate suna inadecvat. Dar nu e deloc aşa. Fiecare membru al grupului îşi avea poziţia lui: o poziţie destul de stabilă, greu – şi cu eforturi considerabile – de schimbat. Nou-veniţii erau supuşi unui soi de „probe“ iniţiatice, catalogaţi şi clasaţi şi ei, în funcţie de scoruri. Societatea adolescenţilor era, în anumite privinţe, destul de crudă. Dar nu mai crudă decît a copiilor: îmi amintesc reacţia acestora din urmă la kilogramele în plus ale unei fetiţe – îi strigau nume injurioase şi aruncau cu pietre în ea…

Jocurile aveau, cu siguranţă, mai multe cuvinte de spus în privinţa poziţiei în ierarhia nescrisă, dar recunoscută. Existau, întîi, liderii necondiţionaţi, naturals, buni cam la toate şi menţinînd o atitudine care azi s-ar numi cool în aproximativ orice situaţie. Apoi – alţii care se aflau pe primele locuri, dar nu erau naturals chiar la toate; odată poziţia privilegiată cîştigată, se vedeau obligaţi (de aceleaşi legi nescrise) să şi-o păstreze. Uneori cu orice preţ, precum un băiat înalt, dinţos şi cu nasul mare care făcea uz, excesiv, de violenţă verbală (uneori şi fizică, de genul poante fizice, cele pe care le-am detestat întotdeauna).

Exista şi categoria celor care erau deştepţi, dar detaşaţi, neinteresaţi de poziţia lor în grup, de cele lumeşti în general. Aceştia, un soi de genii, cîştigau detaşat, fără să le pese şi fără tam-tam. Urmau, apoi, aspiranţii – cei care se străduiau mereu, dar reuşeau rar. Aplicau strategii diverse, încercau să se impună, să se facă plăcuţi, dar mereu rămîneau pe un simbolic loc doi.

Tot pe locul doi exista o altă categorie: cei care ieşeau în mod obişnuit pe locul doi sau trei. Oameni care ţineau să cîştige, dar nu cu orice preţ, jucau de dragul jocului, şi mai ales al atmosferei, al socializării, al replicilor de pe lîngă. (Mărturisesc cu ruşinea de rigoare că făceam, de multe ori, parte din această categorie.)

În fine, erau cei care pierdeau mai tot timpul. Pentru că atît puteau – aş fi, răutăcios, tentată să spun. Dar nu neapărat. Unii dintre ei – pentru că ţineau morţiş să fie primii, şi, pentru asta, se aruncau la strategii care-i depăşeau. Alţii – pentru că nu erau atenţi. Sau erau bufoni: mai preocupaţi să facă diverse poante la momentul oportun decît să joace.

Uneori, jucam toată ziua acelaşi joc. De dimineaţă pînă seara, cu întreruperi pentru mese. Era forma noastră de joc de-a societatea. Dar o societate fără miză economică, financiară: doar cu una de statut. Ne pregăteam, în felul nostru, să devenim oameni mari.

Mi-am adus aminte de jocurile din adolescenţă pentru că în vacanţa de Paşti de anul acesta am făcut aproximativ acelaşi lucru: am jucat whist toată ziulica. Dar eram deja oameni mari. Jocul, însă, a scos din membrii respectivului grup aproximativ aceleaşi reacţii precum cele din adolescenţii de altădată. Ce-i drept, oarecum mai puţin pasionale, mai stăpînite (doar sîntem adulţi).

Cu toate acestea, relaţiile de putere tot s-au conturat. Începînd de la cine – şi de ce – joacă sau nu joacă, cine ţine punctajul, cine – şi cum – chibiţează. Şi continuînd cu, evident, felul în care juca fiecare. Unii jucau aproape mereu la zero, indiferent ce puncte aveau, mergînd pe o tactică distructivă, dar, întrucîtva, mai sigură. Alţii – atenţi, profesionişti şi cu memorie bună – ţineau exact cont de ce intră şi ce iese, erau concentraţi şi crispaţi. O a treia categorie juca, vizibil, de plăcere, cu o voie bună care nu mergea mînă-n mînă cu memoria cărţilor.

Momente palpitante au fost şi acum. Şi mai ales multe cu adevărat vesele, în care s-a rîs copios. Ba chiar şi destule umilitoare. Dar niciodată nu am mai trăit jocul ca pe o chestiune de viaţă şi de moarte – desigur, exagerînd – ca-n adolescenţă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.