Oameni, animale, atitudini

Publicat în Dilema Veche nr. 919 din 18 – 24 noiembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Diversele forme de izolare din diversele stadii ale pandemiei, precum și apropierea tot mai amenințătoare a morții ne-au făcut să privim mai îndeaproape și mai cu interes spectacolul uman din jurul nostru. Să ne privim mai atent unii pe alții, cu ochii mai măriți și mai dornici să descopere mici miracole posibile. Dar și uimiți, uneori, de reversul medaliei. Pe mine, una, cel puțin, m-au făcut.

De pildă, într-o dimineață, mă uitam pur și simplu pe geamul de la bucătărie. Era unul dintre momentele alea în care timpul se oprește infinitezimal și ai un răgaz nesperat în aburii cafelei. Cînd îți arunci privirile afară, o faci așa, într-o doară, nesperînd să vezi ceva. Dar mie, culmea, într-un asemenea moment, mi s-a întîmplat chiar să văd ceva neașteptat: o mașină a oprit, asemenea atîtor altora, în spatele blocului meu, unde se află o grădiniță. Din ea a ieșit o doamnă tînără și blondă, arătoasă, aș spune, văzută de sus și din spate. Dar asta nu-i nimic: a ieșit, însă, din mașină, dansînd. Era îmbrăcată simplu, într-un fel între de casă și de stradă, cu un soi de trening cenușiu, incert la culoare. Dar dansa ritmat, aș putea spune chiar sălbatic, pe muzica săltăreață ce se auzea din automobil. În ritmul ăsta de dans și-a scos copilul de vreo 2-3 ani din mașină, l-a luat în brațe și l-a dus, în pașii aceluiași dans, pînă la poarta grădiniței, unde l-a predat în stare excelentă. Nici vorbă de deseori obișnuita scenă lacrimogenă sau urlătoare de despărțire. După care, fără să se oprească o clipă din dans, s-a întors spre mașină, în care a intrat tot dansînd. Am invidiat-o pentru o clipă, mi s-a părut chiar fericită. Și aceeași cafea dintotdeauna a avut, în ziua aceea, un alt gust.

Într-o altă zi, m-am întors pe-nserat acasă. Priveliștea mea obișnuită, pe la o asemenea oră, e cea a căutătorilor în gunoaie. A apărut o nouă specie, mult mai serioasă, și o spun fără nici un fel de urmă de ironie: stau mult, foarte mult în fața unui tomberon, căutînd amănunțit și în profunzime. Altădată poate mi s-ar fi părut tragic, acum mi se pare normal. Sînt unii oameni care nu-și permit să-și cumpere lucruri și alții care aruncă fără mustrări de cuget obiecte chiar nefolosite. Dacă nu mai au nevoie de ele, e normal să le dea. Doar că le-ar putea pune cumva mai deoparte, mai puțin amestecate cu resturile menajere: sigur le va lua cineva și le va folosi.

Serile, cam pe la ora aceea, un vecin își plimbă cățelul. Nimic neobișnuit pînă aici: doar că, de cele mai multe ori, în spatele cîinelui se plimbă, independentă, dar totuși făcînd parte din gașcă, și pisica familiei. Demnă, frumoasă de-a dreptul pe linia cenușie clasică, cu o zgardă discretă în jurul gîtului, pășește mîndră pe urmele celorlalți membri ai familiei. Cine mai are prejudecăți legate de plimbatul pisicilor, să se mai gîndească. Poate că nu pot fi plimbate, dar se pot plimba, de bunăvoie.

Un alt cățel, pe care a trebuit să-l plimb o perioadă, stăpîna lui nefiind, un timp, în apele ei, m-a uimit. În fiecare seară, timp de vreo două săptămîni, l-am dus într-un parc, unul central, conform programului. Era o oră tîrzie și, de cele mai multe ori, în parc nu eram decît eu și cățelul, ceilalți prieteni ai lui (căci aflasem că avea, nici la căței nu sînt lucrurile chiar simple) veneau la alte ore. Cîinele își cunoștea drumul, mai bine decît mine, și mergea mîndru înainte, trăgîndu-mă de lesă cam ca-n 101 dalmațieni. Cînd ajungeam în parcul aproape romantic la lumina becurilor de noapte, cățelul mă trăgea parcă mai insistent după el. Eu îl urmam, cuminte. O lua pe o balustradă, care apoi se lărgea și se făcea, brusc, și mai înaltă. Dacă am fi fost la mare, aș fi zis că era un promontoriu. Dar nu, era un punct de observație al părculețului. Un loc de unde se vedea în zare. Cățelului îi plăcea pur și simplu să se oprească acolo, să privească și să amușineze, cu urechile ciulite. Era un cățel contemplativ.

Am întîlnit, tot în perioada asta, alți oameni dornici să-și disciplineze propriile animale, prin diverse metode, unele deloc pașnice. Respectivii căței ori respectivele pisici tindeau, relatau stăpînii, să fie distructivi, să nimicească diverse prin domiciliul comun. Stăpînii cereau de la ei perfecțiunea, voiau să stabilească o anumită ordine, cea din mintea lor, desigur, într-o lume care părea că le scapă de sub control. Dar știm cît se poate de bine că ordinea asta e relativă, că ordinea noastră nu e și a altora, că ordinea noastră poate fi chiar haosul altora și că nu contează atît dacă o restabilești, ci cum o faci, nu cred că vreun scop scuză vreun mijloc. Mai grav e că am descoperit oameni care fac asta și cu propriii lor copii: cred că prin pedepse și metode drastice pot „sădi” în ei un fel de ordine care nici măcar nu e a respectivilor copii, ci doar a părinților acestora. Care vor să-i facă pe aceștia după chipul și asemănarea lor, ceea ce din start e cît se poate de trufaș. Dar despre asta vom mai vorbi.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.