O călătorie, în familie

Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Călătoriile cu familia, de cînd eram eu mică, erau o plăcere. Dar, în același timp, modul meu de atunci de a privi lumea era sensibil diferit de cel al părinților – cu care, altfel, mă înțelegeam în mai toate.

Ei voiau să facă totul comme il faut, în călătoriile astea: să-mi arate tot ce era de văzut, în așa fel încît orice asemenea voiaj să aibă și așteptata latură educativă. „Tot ce era de văzut“ includea, desigur, și frumusețile naturii: mă tot îndemnau să mă uit la peisajele fabuloase, să văd cît de frumoși erau munții, culorile pomilor, cerul mereu surprinzător.

Eu, pe atunci, citeam Tom Sawyer, care mi se părea mult mai interesant decît orice peisaj, ca să nu mai vorbim de vreo referire estetico-istorică de pe traseu. Și asta în condițiile în care părinții mei nu erau nici pe departe pisălogi ori lipsiți de poezie în observațiile lor. Își făceau doar datoria.

De altfel, pe vremea aceea, natura mi se părea fără nici un haz. Doar în desfășurările ei extreme, în care dădea aproape tot ce putea (sau cel puțin așa credeam eu, cea neumblată prin lume, atunci), o luam în seamă și mă lăsam copleșită de ea. Îi recunoșteam supremația: la munte, cînd ajungeam pe vreun vîrf, și simțeam apropierea cerului, și, la fel, la mare, cînd veneam mai ales în momente de liniște, dimineața sau seara, și-i percepeam nemărginirea acolo, în zare, la linia orizontului.

Cu timpul, nu știu cum s-a făcut, dar latura contemplativă a tot cîștigat teren și am început să observ natura din jurul meu. Întîi, ce-i drept, chestiile mișcătoare din ea, precum animalele: vedeam, în sfîrșit, păsări zburătăcind și veverițe alergînd. Apoi, încet-încet, plantele (care n-au mai fost doar surse de frunze, flori sau fructe de cules), și apoi, peisajul, așa, în întinderea lui – cîmpia pestriță, dealurile și munții din depărtări și, în sfîrșit, cerul. Toate laolaltă devenind un soi de senzație (n-aș îndrăzni să-i zic „sentiment“, căci ar aduce cu cel al naturii, despre care am tot învățat la școală în poeziile eminesciene) a naturii din jur – poetică, dar și benignă, liniștitor-copleșitoare.

Toate astea, repet, au venit în ani buni. E adevărat, atunci cînd am reușit să simt ceva și pe linia asta, mi-am adus aminte de îndemnurile mamei să mă mai uit și pe geam și să scot nasul din carte. Și aici, deja, am realizat că, pe nesimțite, de fapt i-am luat, într-un fel, locul: ceea ce ea făcea cu mine am început să fac – și asta nu de ieri, de azi – cu copilul meu. Aproape fără să-mi dau seama, îi semnalez cam aceleași peisaje pe care ea mi le arăta mie, cu entuziasmul ei de altădată (acum însușit și genuin). El, în același timp, deși nu citește Tom Sawyer, are aproximativ aceeași reacție ca mine, cea de atunci, și anume una absentă și plictisită. Peisajele de pe geam sînt un tapet, indiferent aplicat pe geam. Faptul că, din cînd în cînd, se schimbă, e irelevant....

Te mai poate dezmorți din indife­ren­ță doar cîte o poveste de familie, cu nostalgie, praf și vinovății. Sau o descindere într-un orășel muncitoresc, la prima vedere destul de verde, la o a doua, din spusele oamenilor, fără speranță. În biroul unde ai de făcut niște acte, te simți, brusc, de parcă ai plonjat în plină (i)realitate a filmelor românești: pe jos e un parchet artificial care imită gresia, pe pereți – pe o parte, o serie de icoane, iar pe cealaltă – cîteva poze din America, din New York și Las Vegas. Pe masa din bucătărie unde se semnează actele e o mușama asemănătoare cu cea din bucătăria bunicilor mei, în versiune roșie.

În orașul următor în care avem treabă, cimitirul e lîngă gară. Gara din centru e, de fapt, o haltă. Pe peron, deși mai trec trenuri, de vreo trei ori pe zi, nu sînt decît trei cîini. După lungi căutări, iese la iveală și singura angajată, care ne ajută să tăiem sticla de plastic pentru cimitir.

Drumul spre cimitir trece, simbolic, evident, peste calea ferată. Peisajul nu e lipsit de farmec, într-un mod sălbatic, abrupt, poetic pe linia hard. Singurul izvor din care poți lua apă pentru flori e maroniu. Dar, dacă ai puțintică răbdare, se mai decantează. Iar crucile bătute de ploi și vremi au ceva... adevărat.

Cînd treci înapoi calea ferată (da, se mai poate), în aceeași gară, pe una dintre cele două bănci sînt doi îndrăgostiți care mănîncă un sandviș, trup și suflet. Stăpîna gării iese din cușca ei și stă de vorbă cu cei trei cîini. Totul pe un vesel fundal de ciripituri repetate.

Restaurantul din oraș e chiar curat. Totul e alb, un alb de termopan fără istorie. Dar mîncarea e chiar bună și foarte ieftină. Stăm de vorbă cu un reprezentant plăcut al tinerei generații locale, care pare deschis și dornic să facă treabă. Deja întreprinzător. Concepțiile lui de viață par corecte (după, e adevărat, standardele mele morale deloc absolute). La un moment dat, spune, însă, ceva care mă pune pe gînduri: „Dacă ar mai fi fost Ceaușescu acuma, ce s ar fi ales de orașul nostru...“ Ne despărțim prieteni, și de el, și de oraș.

e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.

Parteneri

photo collage png (64) png
Macron, popular pe rețelele sociale din China. Președintele Franței, surprins fugind către studenți și alergând prin parc în timpul vizitei oficiale
Președintele francez Emmanuel Macron a devenit viral în China, după ce mai multe videoclipuri cu el au fost distribuite masiv pe rețelele sociale. Imaginile îl surprind atât în mijlocul unei mulțimi de studenți, cât și alergând printr-un parc, ceea ce a atras numeroase reacții.
executie talibani afganistan jpeg
Un băiat de 13 ani, obligat de talibani să-l execute public pe ucigaşul familiei sale în faţa unui stadion plin
Un bărbat condamnat pentru crimă a fost omorât în estul Afganistanului, în cadrul unei execuţii publice supravegheate de talibani.
Curtea Constitutionala jpeg FOTO Maria Dinu
Noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor, pe masa CCR: sesizarea ICCJ va fi dezbătută săptămâna viitoare
Curtea Constituţională a Românei urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2028 jpg
Bolojan anunță o nouă ordonanță „trenuleț”, „foarte probabil” în decembrie. Ce măsuri ar putea viza: „Nu putem fugi de acest lucru”
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că este „foarte probabil” ca Guvernul să adopte în luna decembrie o nouă ordonanță de urgență de tip „trenuleț”, similară celor emise în anii trecuți pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
chef florin dumitrescu
Cum a topit Florin Dumitrescu kilogramele în plus. Juratul MasterChef a slăbit 7 kg într-un timp record
Florin Dumitrescu (38 de ani) se află într-o formă fizică excelentă. Juratul emisiunii MasterChef a slăbit considerabil în utimele luni, un efort care i-a adus mai multă energie și un tonus admirabil. Iată câte kilograme a topit și cum a reușit să obțină noua siluetă!
Sonia Almaș FOTO Știri de Cluj
Cine este avocata acuzată că ar fi ajutat dealerii în închisoare. Schema prin care ar fi spălat banii din trafic de arme și droguri
Avocata din Cluj-Napoca suspectată că a facilitat traficul de droguri în penitenciare, este acum acuzată că ar fi fost liderul unei grupări infracționale, nu doar un simplu membru.
Middlesbrough  Marea Britanie FOTO shutterstock jpg
Cum se infiltrează agenții ruși în apropierea bazelor militare și infrastructurii critice din țări NATO
Doi presupuși agenți ai serviciilor secrete rusești au intrat în Marea Britanie la bordul unor nave de marfă înainte de a-și croi drum spre locații din apropierea instalațiilor militare și a infrastructurii critice, potrivit The i Paper.
Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei (2) jpeg
Când va fi finalizat Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei care se construiește în Sectorul 4
Sectorul 4 al Municipiului București continuă investițiile strategice în domeniul sănătății, iar în maximum 6 luni va da în folosință Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, pe care l-a construit de la zero, pe Calea Șerban Vodă.
image png
Fiul lui Adrian Mutu, de nerecunoscut. Cum arată Mario Mutu la vârsta de 23 de ani. A atras privirile tuturor
Mario, fiul cel mare al lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, a atras toate privirile în cadrul unui eveniment în Milano la care a participat. Iată cum arată la cei 23 de ani ai săi fiul fostului fotbalist.