Nopți

Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
Zizi și neantul jpeg

Nopțile m-au fascinat dintotdeauna, dar, de fapt, n-am știut să mă bucur de ele. Poate pentru că am fost un copil prea ascultător, poate și fiind­că, pe vremea lui Ceaușescu, cel puțin la nivel oficial, nopțile erau reglementate, controlate.

Ceea ce nu înseamnă că nu existau și pe atunci baruri de noapte și alte activități neoficiale. Dar pe față, așa cum se vedea la lumina mincinoasă a zilelor de atunci, magazinele se închideau, nici nu mai știu, pe la patru-cinci, cofetăriile pe la opt seara și restaurantele, barurile pe la douăsprezece, maximum unu noaptea. Oficial, nu era nimic non-stop, nimic care să acrediteze nopțile albe. Nimic care să facă din noapte o zi mai poetică, mai puțin ancorată în rutina clară a activităților obligatorii, necesare supraviețuirii. Dacă voiai poezie nocturnă, n-aveai decît să ți-o faci pe cont propriu.

În copilărie, nopțile erau, evident, pentru dormit și pentru visat. Într-o perioadă, parcă prin clasa a cincea, a șasea, în care era foarte obositor la școală, țin minte că nu-mi doream decît să dorm, ca să pot visa. Pe atunci țineam minte visele. Pentru că mă uitam la Samantha (Be­witched, 1964-1972) și personajul meu preferat de acolo era verișoara ei, Serena, mă visam uneori zburînd pe deasupra acoperișurilor cu ea. Cel mai frumos vis din perioada aceea pe care mi-l amintesc era unul în care, odată ajunsă în Parcul Tineretului – parcul prin care, de altfel, treceam zilnic –, undeva puțin mai sus de aleea principală, pe drumul spre casa bunicilor mei, se deschidea sub pămînt o trapă. Dacă alergai suficient de repede și nimereai fix locul care trebuia, trapa se deschidea și te arunca într-o lume subterană. Ai putea spune că într‑una precum Țara Minunilor a lui Alice, dar nu chiar. Nu mai țin minte prea multe despre lumea respectivă, ci doar sentimentul de plutire pe care îl degaja. S-ar zice că era o lume angelică, dar, de fapt, era una mustind de sentimente omenești: eu cea de atunci aveam un alter ego în acel univers paralel – o eu mai mare, evident blondă și subțire (la vremea respectivă, în viața reală, fiind șatenă și ușor bufleee), îndrăgostită de un El asemănător (azi ar suna discriminator, dar imaginarul de atunci era în spiritul filmelor hollywoodiene ale momentului). Nu-mi amintesc toate detaliile, ci doar senzația aia de on the run plutitor și în parteneriat: o încercare de reprezentare avant la lettre a dragostei...

În liceu făceam, ca mai toată lumea, meditații, unele în zone mai îndepărtate ale orașului. De obicei le aveam la ore rezonabile, dar țin minte că odată s-a nimerit ca una dintre meditații, care era pe undeva pe la Gara de Nord, să aibă loc după căderea întunericului. Țin minte pînă-n ziua de azi drumul de întoarcere, cel puțin bucata pînă la autobuz. Pe o străduță pustie și întunecată, unde fiecare trecător mi se părea un posibil atacator, am trăit o groază viscerală de-a dreptul. Noroc că, la un moment dat, m-a salvat autobuzul.

Groază fix ca atunci n-am mai simțit. Am trăit, însă, fascinația unor posibile nopți. Fascinație mai niciodată nedusă pînă la capăt, aproape niciodată materializată de-adevăratelea. Țin minte că, prin anii ’80, dacă nu mă înșel, se făcuse discotecă la Teatrul Național. Eu eram „fată cuminte“, pentru mine ideea de discotecă era din altă lume: petrecerile la care obișnuiam să merg se terminau pe la 11 noaptea, cineva te conducea acasă, nu țin minte să fi băut alcool pînă-n vacanța de după liceu. Dar îmi amintesc perfect cum treceam serile pe lîngă Teatrul Național, în fața căruia lumea se aduna la discotecă și mă uitam de afară la luminile și hărmălaia ce se ițeau de acolo. În mulțimea strînsă în față am recunoscut, la un moment dat, chiar două colege de-ale mele. Am și schimbat cîteva vorbe, ele m-au întrebat dacă nu urmează să vin și eu în vreo seară. Eu le-am răspuns, dîndu-mă cool, că voi veni, desigur...

În sinea mea știam foarte bine că asta nu se va întîmpla. Spațiul acela, chiar și din fața discotecii, aparținea unei alte lumi, care nu-mi era familiară, unde nu mă simțeam acasă. Singurele nopți albe pînă mai tîrziu, pe atunci acceptate, erau – cum, de altfel, am mai scris – cea de Înviere și cea de Anul Nou. Atunci nu mai simțeam nimic din groaza drumului epopeic pînă-n stația de autobuz. Atunci erau nopți albe permise, nopți care, într-un fel, arătau precum zilele: cu forfotă, mulțimi mai mult sau mai puțin dezlănțuite, lumini. Se simțea în aer solidaritatea dintre semenii noștri ce hălăduiau prin noapte și tenebrele nu mai erau sinistre, puteai să dibui printre ele sentimentul de acasă.

Sentiment pe care-l aveai și cînd te trezeai uneori, în noapte, în propria ta locuință și te bucurai zărind în întuneric țeava roșu aprins a rezistenței făcute pe șest la institutul unde lucra unchiul tău – țeavă care nu doar semăna cu zîmbetul Pisicii de Cheshire întins mai mult decît trebuie, ci te ferea să te transformi într-un sloi de gheață, precum inima lui Karl din Crăiasa Zăpezii. Dar despre alte nopți – alte dăți.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.