Moşteniri şi viaţă la ţară

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Trăim într-o epocă în care primul cuvînt din titlu nu pare să mai însemne mare lucru. Nu mai sîntem pe vremea lui Ion al lui Rebreanu şi nici a familiei Forsyte a lui Galsworthy, s-ar zice, la o primă vedere. 

Şi totuşi, nu e chiar aşa. Pentru mulţi, în vremuri de criză, o moştenire de familie contează destul de mult. Atît de mult, încît poate stîrni patimi şi înşelătorii, ca pe vremea anterior numiţilor eroi literari. 

Mai ales cînd e vorba de pămînturi şi se întîmplă, evident, undeva la ţară. Dacă se petrece şi într-o zonă cu oameni aprigi, ca cea de pe lîngă Cîmpulung Muscel, atunci patimile sînt şi mai exacerbate.  

Mi s-a întîmplat mie însemi: mi-a trebuit o adeverinţă pentru nişte pămînturi ale familiei. Ştiam că unele dintre ele proveneau de la bunicul meu, şi altele de la un unchi care i le lăsase moştenire mamei mele. 

Habar nu aveam care era situaţia pămînturilor, voiam doar adeverinţa. Ajunşi, pentru prima dată, la Primărie, totul ni s-a părut simplu şi clar: oamenii păreau prietenoşi şi deschişi. Poate ar fi trebuit să ne fi pus pe gînduri, totuşi, faptul că, dacă cereai ceva, toţi angajaţii te îndrumau către o singură persoană: doamna X. Respectiva doamnă X părea un soi de eminenţă cenuşie, care putea găsi cel puţin acul în carul cu fîn. I-am spus ce vrem şi ne-a rugat să aşteptăm o clipă. Clipă după care a sosit, promptă, cu un document. Document din care reieşea că vor fi găsite şi celelalte documente necesare.  

Am plecat liniştiţi şi mulţumiţi de la Primărie, lăudînd competenţa doamnei X. Nu înainte de a telefona la obştea locală, Obştea moşnenilor, pentru a cere şi de acolo o adeverinţă. Formală, ca şi precedenta. 

Se pare că după plecarea noastră, a celor de la Bucureşti, se declanşaseră nişte mecanisme locale bine unse, de atenţionare, dar şi de acţiune. Se aflase, ca fulgerul, tot ce făcusem, tot ce cerusem, şi se luaseră măsuri, de către un soi de grup de presiune şi influenţă, alcătuit din familia extinsă amestecată cu autorităţile locale... „Micii“ baroni locali familiali, despre care credeam că erau doar poveşti...

S-a dovedit, însă, că la ţară nimic nu e formal. Că există în continuare un soi de demon al pămîntului – care l-a ros şi pe bietul Ion al lui Rebreanu –, care guvernează treburile pe acolo. După un timp, sunînd-o iar pe doamna X de la Primărie, aşa cum rămăsese, răspunsul acesteia a venit prompt: nu aveţi nici un fel de pămînturi din partea unchiului care v-a lăsat moştenirile. Există, în schimb, nişte hotărîri judecătoreşti. Pe care, momentan, nu le putem vedea. Le putem vedea data viitoare, dar doar aşa, scurt, dintr-o privire, fără să le luăm...

Revenim. Adeverinţa ni se dă doar pe primele pămînturi. Ni se mai dă o hotărîre judecătorească, dar una nerelevantă. Noi ne continuăm periplul, spre Obştea moşnenilor, din care cu onoare facem parte. Domnul de acolo, bonom, ne arată şi el o adeverinţă. Una în care sînt trecute pămînturile, de astă dată toate, dar cu o menţiune dedesubt: cutare (alţi doi moştenitori) nu sînt de acord cu ele.  

Altfel, omul de la Obşte e foarte amabil. Ne arată camerele de sus, unde am putea fi cazaţi în caz de vreo adunare intempestivă; ne serveşte cu fursecuri; ne scoate, dintr-un sertar, un caieţel, de unde ne citeşte definiţia cuvîntului „moşnean“; ne spune cam de unde provin banii Obştei, şi anume din vînzarea lemnului din pădurile membrilor ei. Apoi, la sfîrşit, cînd e vorba să ne dea banii, simţim o ezitare: „Mai bine să vină şi dom’ preşedinte!...“ Ne luăm totuşi banii, dar nu şi adeverinţa. Nu venise încă dom’ preşedinte, rămăsese împotmolit pe undeva...

Plecăm nu cu un gust amar, ci bizar. Domnul de la Obşte nu ne mai păruse amabil, ci alunecos. Descoperisem cîte ceva din „idilismul“ de ani 2000 al vieţii la ţară. Care seamănă mai curînd cu un Big Brother amestecat cu Camorra.

Domnul secretar ne dă, pînă la urmă, adeverinţa, dar cu aceeaşi menţiune. Pe pragul casei sale stau ciopor cîteva găini. Nu ştiu de ce, dar simt că, în contextul respectiv, umblînd prin praf şi cu găinile cotcodăcindu-ne printre picioare, nici o revoltă nu-şi mai are rostul. Pe moment.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești