Moarte şi mcdonaldizare
Cînd Ritzer vorbea despre aşa ceva în cartea sa despre mcdonaldizare (Mcdonaldizarea societăţii, Comunicare.ro, 2003, traducere de Victoria Vuşcan), mi se părea destul de incredibil, una dintre antiutopiile viitorului de care noi, aici, în umila Românie, nu ne vom lovi vreodată… El vorbea despre moartea controlată şi impersonală, care se produce tot mai mult în spitale, despre ascensiunea firmelor de pompe funebre, care nu numai că au început să ofere înmormîntări pe bandă rulantă, ba chiar şi unele în stil Disney.
E adevărat, la noi, lucrurile nu stau chiar aşa. Totuşi, au evoluat în ce priveşte pompele funebre: acestea sînt tot mai eficiente, preiau, treptat, tot ce făceau rudele mortului altădată. De ce şi-ar alege cineva o astfel de meserie? L-am întrebat pe Laurenţiu Chiscan, asociat la SC Casa Funerară Lacrima din Bucureşti, care se prezintă singur drept „un tînăr antreprenor de pompe funebre, care – nesilit –, în modernul lumii actuale, a ales să-i servească pe cei dragi care se duc de lîngă noi“: „Pentru mine, desprinderea de vechea orînduire a însemnat şi libera alegere a unei profesii – liberă raportat la impunerile anterioare, sau mai bine spus, la impedimentele care au existat în trecut. Am privit-o ca pe o şansă de viitor în acest domeniu mai puţin cunoscut la noi.“ La întrebarea dacă lumea nu îl priveşte ciudat pentru că practică o asemenea meserie, a răspuns prompt: „Lumea căreia m-am adresat nu mă privea «ciudat», ba din contră, a fost deosebit de receptivă.“
„Receptiv“ trebuie să fie şi antreprenorul de pompe funebre. Sau, cum spune dl Chiscan, să fie „compasional“. Pe lîngă asta, şi puţin birocrat, pentru că tot firmele de pompe funebre sînt cele care îţi asigură actele necesare, precum certificatul de deces şi ajutorul de înmormîntare, şi asta într-un timp destul de rapid. Acestea, de altfel, azi, pot asigura absolut orice: prosoape, batiste, lumînări, fundiţe de doliu, pachete, colaci… Depinde pentru ce „pachet“ optezi. Totul, desigur, în cea mai bună „tradiţie perpetuată din moşi strămoşi“, dar şi, dacă e cazul, adaptat diverselor inovaţii.
Odată toate treburile de pompe funebre antamate, răposatul trebuie depus la o capelă. Dacă ai acces la una mai de… anvergură, precum cea de la Bellu, mortul tău nu va fi singur. Pe lîngă el vor fi cel puţin alţi doi la fel ca el (de fapt, încap chiar cinci). Pe care vizitatorii oricăruia dintre decedaţi îi pot studia, aşa, en passant, dacă dau o raită.
Unii dintre ei sînt absolut singuri, nu vine nimeni să-i vadă, deşi sînt înconjuraţi de coroane cu „eterne regrete“. Par destul de ne-în-largul-lor în spaţiul uriaş, dar neprietenos şi nu prea curat. La alţii, desigur, vin mulţi membrii ai familiei, chiar cu de-ale gurii. Un platou de pateuri, altul de fursecuri şi vreo două sticle de suc aşteptau la căpătîiul unui mort mai norocos.
Dacă nu mai rezişti, poţi oricînd să ieşi afară, pe o bancă, la o ţigară cu paznicul. Paznicul vorbeşte, nonşalant, despre orice. Şi negociază vesel orele pînă la care ai voie să stai: după posibilităţile fiecăruia.
Înţeleg, de altfel, că şi groparii fac cam acelaşi lucru. Negociază preţul întregii „manopere“, după cum arată coşciugul şi cum sînt îmbrăcate rudele decedatului. Dacă, din nefericire, ieşi bine la testul ăsta, de mormîntul tău nu se mai ocupă unul-doi gropari, ci… 15. Dacă nu, te poţi mulţumi cu vreo opt.
După cimitir, în ordinea aceleiaşi mcdonaldizări, urmează masa, la un restaurant. De mult, deja, restaurantele au… tronsonul lor pentru parastase, ştiu cam în ce salon s-ar potrivi, ce meniuri şi ce gustări… Oamenii vin, se aşază şi spun… lucruri despre răposat. Evident, majoritatea – bune. Sînt însă şi alţii, care îşi – şi îţi – amintesc despre caracterul nu tocmai plăcut al defunctului, care făcea cam cum îl tăia capul, de pildă, dar, desigur, nu l-au cunoscut destul de bine, şi e perfect că tu, cel rămas după el, eşti altfel…
Dar toate astea sînt omeneşti. Într-un fel, mcdonaldizarea face moartea (în dimensiunea ei strict omenească, fără s-o luăm acum în calcul pe cea transcendentală) mai suportabilă: o micşorează şi o înseriază.
