Moarte şi mcdonaldizare

Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Cînd Ritzer vorbea despre aşa ceva în cartea sa despre mcdonaldizare (Mcdonaldizarea societăţii, Comunicare.ro, 2003, traducere de Victoria Vuşcan), mi se părea destul de incredibil, una dintre antiutopiile viitorului de care noi, aici, în umila Românie, nu ne vom lovi vreodată… El vorbea despre moartea controlată şi impersonală, care se produce tot mai mult în spitale, despre ascensiunea firmelor de pompe funebre, care nu numai că au început să ofere înmormîntări pe bandă rulantă, ba chiar şi unele în stil Disney.  

E adevărat, la noi, lucrurile nu stau chiar aşa. Totuşi, au evoluat în ce priveşte pompele funebre: acestea sînt tot mai eficiente, preiau, treptat, tot ce făceau rudele mortului altădată. De ce şi-ar alege cineva o astfel de meserie? L-am întrebat pe Laurenţiu Chiscan, asociat la SC Casa Funerară Lacrima din Bucureşti, care se prezintă singur drept „un tînăr antreprenor de pompe funebre, care – nesilit –, în modernul lumii actuale, a ales să-i servească pe cei dragi care se duc de lîngă noi“: „Pentru mine, desprinderea de vechea orînduire a însemnat şi libera alegere a unei profesii – liberă raportat la impunerile anterioare, sau mai bine spus, la impedimentele care au existat în trecut. Am privit-o ca pe o şansă de viitor în acest domeniu mai puţin cunoscut la noi.“ La întrebarea dacă lumea nu îl priveşte ciudat pentru că practică o asemenea meserie, a răspuns prompt: „Lumea căreia m-am adresat nu mă privea «ciudat», ba din contră, a fost deosebit de receptivă.“

„Receptiv“ trebuie să fie şi antreprenorul de pompe funebre. Sau, cum spune dl Chiscan, să fie „compasional“. Pe lîngă asta, şi puţin birocrat, pentru că tot firmele de pompe funebre sînt cele care îţi asigură actele necesare, precum certificatul de deces şi ajutorul de înmormîntare, şi asta într-un timp destul de rapid. Acestea, de altfel, azi, pot asigura absolut orice: prosoape, batiste, lumînări, fundiţe de doliu, pachete, colaci… Depinde pentru ce „pachet“ optezi. Totul, desigur, în cea mai bună „tradiţie perpetuată din moşi strămoşi“, dar şi, dacă e cazul, adaptat diverselor inovaţii.

Odată toate treburile de pompe funebre antamate, răposatul trebuie depus la o capelă. Dacă ai acces la una mai de… anvergură, precum cea de la Bellu, mortul tău nu va fi singur. Pe lîngă el vor fi cel puţin alţi doi la fel ca el (de fapt, încap chiar cinci). Pe care vizitatorii oricăruia dintre decedaţi îi pot studia, aşa, en passant, dacă dau o raită. 

Unii dintre ei sînt absolut singuri, nu vine nimeni să-i vadă, deşi sînt înconjuraţi de coroane cu „eterne regrete“. Par destul de ne-în-largul-lor în spaţiul uriaş, dar neprietenos şi nu prea curat. La alţii, desigur, vin mulţi membrii ai familiei, chiar cu de-ale gurii. Un platou de pateuri, altul de fursecuri şi vreo două sticle de suc aşteptau la căpătîiul unui mort mai norocos.  

Dacă nu mai rezişti, poţi oricînd să ieşi afară, pe o bancă, la o ţigară cu paznicul. Paznicul vorbeşte, nonşalant, despre orice. Şi negociază vesel orele pînă la care ai voie să stai: după posibilităţile fiecăruia. 

Înţeleg, de altfel, că şi groparii fac cam acelaşi lucru. Negociază preţul întregii „manopere“, după cum arată coşciugul şi cum sînt îmbrăcate rudele decedatului. Dacă, din nefericire, ieşi bine la testul ăsta, de mormîntul tău nu se mai ocupă unul-doi gropari, ci… 15. Dacă nu, te poţi mulţumi cu vreo opt.  

După cimitir, în ordinea aceleiaşi mcdonaldizări, urmează masa, la un restaurant. De mult, deja, restaurantele au… tronsonul lor pentru parastase, ştiu cam în ce salon s-ar potrivi, ce meniuri şi ce gustări… Oamenii vin, se aşază şi spun… lucruri despre răposat. Evident, majoritatea – bune. Sînt însă şi alţii, care îşi – şi îţi – amintesc despre caracterul nu tocmai plăcut al defunctului, care făcea cam cum îl tăia capul, de pildă, dar, desigur, nu l-au cunoscut destul de bine, şi e perfect că tu, cel rămas după el, eşti altfel…

Dar toate astea sînt omeneşti. Într-un fel, mcdonaldizarea face moartea (în dimensiunea ei strict omenească, fără s-o luăm acum în calcul pe cea transcendentală) mai suportabilă: o micşorează şi o înseriază. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.