Mici miracole cotidiene

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Spital, în Franţa jpeg

În viaţa de toate zilele se întîmplă, uneori, lucruri despre care nu ai crede că sînt posibile: întoarceri de situaţii, împăcări, iertări, descoperiri de oameni şi locuri ieşite din comun. Mici miracole cotidiene pe care, oricît te-ai strădui, nu le poţi provoca singur: se petrec dincolo de mărunta ta voinţă omenească.

La Viena, de pildă, mergeam (şi merg) de cîte ori pot, la cinematograful Artis, unul dintre cele care dau filme în limba lor originală. Cinema-ul se află destul de în centru, dar oarecum ascuns foielii generale, pe o străduţă (Schulterstrasse) laterală, care te duce într-un soi de lume paralelă. Ajunsesem la el după indicaţiile recepţionerului hotelului, din centru, pe lîngă cele două faimoase locuri de mîncat îngheţată italiană, dincolo de magazinul de mici lucruri de casă de multe ori zoomorfe (de genul perie de WC în formă de pisică). Cinema-ul, cu sălile lui catifelate şi multiplu colorate, de la mov la roşu, cu localul lui de mîncat iaurturi congelate vizavi, devenise loc de refugiu al orelor „moarte“ de după-masă.

Într-o zi, plecînd singură prin maiestuosul şi veşnic liniştitorul oraş, m-am lăsat dusă de propriii-mi paşi şi propriile-mi instincte pe drumul drept spre centru, pe lîngă Biserica scoţiană, banca cu expoziţiile interesante (Frida Kahlo şi Fernando Botero, printre altele). De obicei, cînd mă las dusă aşa, mă rătăcesc. Şi am sentimentul nefericit de pierdere în mulţime, de gaură neagră – ca şi cum între mine şi cei din jur s-ar lăsa un văl aparent invizibil, dar de fapt foarte gros. În ziua respectivă nu mi s-a întîmplat aşa, ci dimpotrivă. Paşii mei m-au dus, la un moment dat, într-o piaţă în care se găseau două berării simpatice, un restaurant vegetarian şi un magazin de mirodenii. De acolo, nu se ştie cum, am ieşit fix la cinema-ul meu.

Ceea ce m-a făcut – ce-i drept, în mod absurd şi pentru mult prea puţin – fericită. Fericire care m-a purtat spre apropiata Peterskirche, unde am nimerit fix la slujbă. Era cu vreo trei săptămîni înainte de Paştele catolic şi biserica era aproape plină. Evident, slujba era în germană şi nu înţelegeam nimic. Dar, după o primă parte mai ambiguă, am recunoscut în ritualul de acolo gesturi şi chiar cuvinte din ce ştiam eu de la slujba mea ortodoxă. Am început să înţeleg întrucîtva. M-am bucurat că mi s-a dat şi mie mîna atunci cînd toţi ce-i prezenţi şi-au dat-o, probabil cam la fel ca, la un moment dat, la slujba de la Stavropoleos.

Într-o altă zi, în Bucureşti, am luat taxiul spre o zonă în care nu prea mersesem pînă atunci: spre Militari. Cînd m-am urcat în el, cerul era ciudat, incert cu potenţial furios: adăstau nişte nori despre care nu ştiai sigur ce au de gînd, dar păreau totuşi gata oricînd să izbucnească. Cu cît taxiul înainta spre Militari, cu atît vremea se schimba, aşa cum numai după ce am trecut munţii pe la Bicaz, din Moldova spre Harghita, mi s-a întîmplat: treceam de-a dreptul dintr-un anotimp în altul. Întîi a plouat, apoi a burniţat şi aproape a nins. Şoferul de taxi chiar a coborît din maşină să fotografieze zăpada care se pusese pe parbriz, ca să i-o trimită pe mobil unui alt coleg, aflat pe la Dorobanţi, care nu credea. În timp ce eu am tot fotografiat, prin parbriz, cerul care schimba toată gama posibilă de culori, de la alb la violet, trecînd prin galben, roz şi bleu…

Cînd am ajuns în Militari, ieşise soarele. Toate dezlănţuirile de pînă atunci păreau, ca-n piesele romantice, simple năluciri. Am coborît năucă şi mi-am amintit de biata Baba Dochia (fiindcă tot prin martie eram).

Asemenea mici minuni cotidiene ar mai fi multe – de la cîinii vagabonzi care aşteaptă, politicoşi, în grup, la stop (e drept că asta se întîmplă ziua, în timp ce noaptea aceiaşi „drăgălaşi“ te pot muşca liniştiţi) pînă la telefoanele pe care le primeşti doar gîndindu-te la o persoană, chiar la una care nu a sunat de ani. Am vrut doar să le pomenesc, oricît de insignifiante ar fi, aproape de Paşti, ca să mai vedem şi partea plină a faimosului pahar.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.