Mediatizîndu-l pe Arsenie Boca

Publicat în Dilema Veche nr. 593 din 25 iunie - 1 iulie 2015
Mediatizîndu l pe Arsenie Boca jpeg

Un individ a profanat mormîntul lui Arsenie Boca, spunînd că sfîntul i-ar fi poruncit acest lucru. O femeie, revenită din pelerinaj la Prislop, povestea exaltată, pe la emisiuni de cancan, cum i-a apărut chipul lui Arsenie Boca în pardoseala de la baie. O poză din Vaslui cu Arsenie Boca lăcrimează de zile întregi. Urmează, aşadar, dezvăluiri cutremurătoare despre Arsenie Boca.  

E clar: mass-media s-a pus cu tunul pe Boca. Nu trece o săptămînă fără să mai auzi de vreo minune sau revelaţie. Arsenie Boca a devenit, dintr-o figură legendară, din „omul lui Dumnezeu“, o veritabilă vacă de muls pentru audienţe. Ce se întîmplă? Am rămas oare fără ştiri despre fotbalişti şi fotomodele? A descoperit oare presa mondenă o nouă reţetă de senzaţional bălăcărindu-se prin cele sfinte? Sau vorbim despre o afacere în toată regula? Ce se ascunde, de fapt, în spatele

-ului mediatic la care asistăm de ani buni, un

care escaladează din ce în ce mai agresiv toate canalele media? Cine a fost Arsenie Boca, ce a devenit în lumina presei şi ce se întîmplă la Prislop? Miracol în plină evoluţie sau şarlatanie grosolană? 

Am plecat, cu toate aceste întrebări şi multe altele în tolbă, spre Deva, într-o sîmbătă dimineaţă. Chiar în ziua plecării citisem despre cîteva dintre minunile care au loc acolo. Florile de pe mormînt nu se ofilesc niciodată. Pe scoarţa unor copaci apare, din senin, semnul crucii. Bradul din faţa bisericii se umple de globuri strălucitoare. Ca să nu mai vorbim despre vindecările miraculoase. Am trăncănit despre toate acestea pe lungul drum pînă acolo. Cum se întîmplă, de fiecare dată, discuţiile despre religie şi credinţă încing spiritele. Ne îndîrjim să ne susţinem opiniile. Ne apărăm credinţele. Ajungem, după mai multe bătălii verbale vehemente, la aceeaşi concluzie: toţi sîntem hămesiţi după miracole. Iar aici apare sabia cu două tăişuri: uneori, cînd îţi doreşti ceva prea mult, ajungi, paradoxal, să-ţi negi dorinţa iniţială. Sau, din contra, dorinţa poate orbi în asemenea hal pe cel îndrăgostit, încît acesta intensifică orice trăire, riscînd să treacă linia fină de demarcaţie între bine şi rău, între realitate şi impostură. 

Preotul 

Pe Radu Trifan, preot la Mintia (o parohie pe lîngă oraşul Deva), l-am cunoscut încă din prima zi a pelerinajului nostru jurnalistic la Prislop. Ne-am întîlnit la o pizzerie, vizavi de hotelul Sarmis, unde eram cazaţi. A venit îmbrăcat

. Auzisem despre el că ar cînta rock. Îl întreb: rock creştin? Îmi răspunde, şugubăţ, că da, creştin, Bon Jovi, Metallica. Trebuie să vă spun aici că preotul Radu Trifan este unul dintre acei preoţi despre care la noi se spune că „nu e ca ceilalţi“. Adică e un om cu adevărat luminos şi cald, pe care îl simţi de la bun început ca pe un prieten de o viaţă, căruia i te poţi destăinui, fără frica de a fi judecat. Probabil şi pentru că are o poveste fabuloasă în spate. Cînd era mai tînăr a avut o trupă rock. Erau pe val. Li s-a oferit un contract cu o casă de înregistrări din Bucureşti. Dar, chiar atunci, i se născuse primul copil. „Dacă semnam contractul şi începeam cariera de rocker, ştiam că voi pierde o căsnicie şi copilăria primului meu copil. Mă aflam la o răscruce. Atunci am ales familia, mi-am luat adio de la trupă şi de la muzica de scenă.“ A urmat o perioadă destul de grea, de debusolare, dar răspunsul a venit, cum se întîmplă de cele mai multe ori, firesc şi fără a fi provocat. „Primeam, pe adresele revistelor de specialitate, diferite scrisori legate de versurile muzicii pe care o scriam. Oamenii îmi cereau sfaturi de viaţă, bazate pe acele versuri. Le răspundeam, cum ştiam eu mai bine, dar mi-am dat seama că nu e de ajuns şi că nu sînt în măsură să dau eu sfaturi. Am început să cochetez cu reîntoarcerea la şcoală. Mă gîndeam să dau ori la Filozofie, ori la Psihologie… am ajuns la Teologie, care le împacă pe amîndouă.“ Acolo a întîlnit oameni care i-au schimbat cu adevărat viaţa, iar părintele care i-a fost duhovnic, un apropiat al părintelui Arsenie Boca, i-a trasat ca ascultare să se hirotonisească, ceea ce s-a întîmplat în 2008. 

Ajungînd în acest punct cu discuţia, atac brusc: cum vă explicaţi fenomenul Arsenie Boca? „Arsenie Boca este pe drept numit sfîntul Ardealului. Toate mărturiile care există despre el duc spre această concluzie. Foarte multă lume a primit ajutor avînd această evlavie către părintele Arsenie. În repetate rînduri, părintele a spus că, atunci cînd va pleca, de acolo unde se va duce ne va ajuta mai mult. Oamenii care vin la mormînt trebuie să ştie însă că, pentru a avea acces la mîntuire, trebuie, în primul rînd, să-şi schimbe viaţa. Asta e, din punctul nostru de vedere, marea problemă a fenomenului. Mulţi dintre cei care merg acolo doar trec pe lîngă biserică, nu intră în lăcaşul sfînt, ci se duc direct la coadă la mormînt, să ceară tot felul de lucruri, fără a face o schimbare reală în ei. La mormînt e plin, dar la liturghie oamenii nu se prea înghesuie. Dumnezeu te încearcă prin anumite necazuri şi-ţi face o chemare să vii către el. Nu cred că oamenii vin la Prislop doar dintr-un spirit mediatic. Vin pentru că au nevoie de un ajutor. Sînt chiar şi mărturii actuale ale unora care spun că au primit vindecare datorită părintelui Arsenie Boca. Dar părintele Arsenie n-a încurajat niciodată acest lucru. Fii creştin în primul rînd! Odată ce primeşti vindecare, trebuie să-ţi schimbi viaţa.“ 

Despre

-ul mediatic preotul Radu Trifan spune că, deşi e la curent cu reportajele despre viziuni, şi deşi nu vorbeşte în numele Bisericii, ci doar de pe o poziţie personală, „orice raportare la aceste minuni trebuie să se facă prin prisma lui Dumnezeu. Cînd primeşti o viziune, trebuie să te gîndeşti dacă eşti sau nu în măsură să primeşti această viziune. Dacă eşti vrednic, Dumnezeu trebuie să persiste în acest dar. Dacă e de la Dumnezeu şi e pentru tine, vei primi înzecit mai mult. Altfel pot fi înşelări. În scriptură stă scris: Dracul se face şi înger de lumină, să înşele, dacă se poate, şi pe cei chemaţi“.

Şi, ajungînd la diavol, nu mă pot opri să-l întreb pe preot de zecile de afaceri care au loc la poala mînăstirii: „Este un lucru exterior şi Biserica n-are ce face. Biserica are jurisdicţie doar pînă la poarta mînăstirii. Ce se întîmplă în afară nu e bine, dar nu e un fenomen pe care să-l putem controla“. 

La Prislop 

După un lung drum şerpuitor printre sate, trecînd de Silvaşu de Sus, destinaţia îţi este anunţată nu atît de indicatoare, cît de mulţimea de tarabe care te însoţeşte preţ de kilometri buni pînă la mînăstire. Un drum plin de praf printre dughene improvizate. Unele de fier, ruginite, altele din placaj subţire de lemn. Aici toată lumea vinde de toate. De la covrigi la mătănii. Peste tot atîrnă poza lui Arsenie Boca. Mă gîndesc la Turcia şi la Atatürk. 

O imagine surprinsă de retină: Arsenie Boca lîngă îngheţata Betty.

O coloristică de papagal, în care cele sfinte se îmbină într-un mod tragicomic cu cele lumeşti. Poţi găsi ulei sfinţit, dar şi palincă de prune, ambele sub privirea fotogenică a lui Arsenie Boca. Lăsăm maşina într-o parcare enormă, în faţa mînăstirii. Parcarea – plină ochi. Maşini cu numere din toate judeţele ţării şi multe autocare. O vînzoleală ca de zi de sărbătoare, deşi ne aflăm cumva pe la spartul tîrgului, aproape de orele înserării. 

„Aici e pelerinaj non-stop“ – ne spune un paznic pe care îl întrebăm dacă azi se sărbătoreşte ceva. Aflăm că şi tarabagiii lucrează non-stop. Pe ture. Unii vin de dimineaţă pînă la prînz, alţii preiau ştafeta după-amiază, doar ca s-o înmîneze tarabagiilor de noapte. Aici comerţul e în floare şi merge mînă în mînă cu credinţa. De altfel, gurile rele mi-au şoptit despre circuitul florilor în natură. La poalele mînăstirii sînt foarte multe florării care vînd, în special, ghivece cu flori enoriaşilor dornici să depună o ofrandă la mormînt. Seara, însă, florile sînt readuse florăriilor spre a fi vîndute zilele următoare. Nu am dovezi şi poate că nu e aşa. Îmi aduc aminte că dimineaţă citisem că florile de pe mormînt nu se ofilesc niciodată. Intrăm pe poarta mînăstirii. 

Peisajul se schimbă. O natură fabuloasă, grasă şi mitologică. Flori cu un aspect luxuriant, care plesnesc de sevă şi ţîşnesc de pretutindeni, brazi înalţi în vreo patru nuanţe de verde, dar şi un sentiment ciudat, de disociere, de parcă natura prin care treci şi pe care o poţi atinge la orice pas nu este totuşi acolo, ci departe, într-o realitate paralelă, la care nu ai acces. 

Te strecori cu această nelinişte în suflet, dornic să te laşi pătruns de un sentiment de pioşenie, printre miile de oameni care se vînzolesc, în sus şi în jos. Unii cară ghivece cu flori, alţii bidoane de ulei. Alţii merg în cîrje, alţii vorbesc la telefon. Toţi au pungi de plastic în mînă. Toţi cară cîte ceva. Trec pe lîngă un pîrîiaş plin cu monede. Sub un afiş oficial, „Nu aruncaţi banii pe pîrîu, darurile se primesc la biserică“, un om încovoiat stă şi adună mărunţişul altora. Două babe îi aruncă o anatemă. Bărbatul se burzuluieşte: „Şi ce dacă iau banii?“. „Ia-i tu, că o să vezi ce o să ţi se întîmple!“ Se iscă sudalme cu draci şi de o parte, şi de alta. 

Ajungem la povîrnişul de unde începe coada înspre mormînt. Mă aşez, cu gînduri necurate. Vreau să iscodesc poveştile oamenilor veniţi acolo. La coadă este înghesuială, dar oamenii nu se împing. Plouă încet, mocăneşte, iar apa degajă din pămînt căldura soarelui acumulată de peste zi. E jilav şi călduţ, iar mirosul crinilor de la mormintele măicuţelor care străjuiesc mormîntul sfînt se îmbină ameţitor cu o undă de halenă a celor care au postit. De ce sînt atît de mulţi crini? – îi întreb pe cei din jur. Mi se răspunde că Arsenie Boca iubea florile albe, în special crinii. 

O femeie în cîrje, sprijinită de soţul ei, este îndemnată să treacă în faţă. Nu vrea. Refuză cu ostentaţie. Pentru mîntuire, spune, trebuie să sufere. Lîngă mine, cîteva puştoaice. Au venit ca să aibă noroc la Bac. Un tinerel de lîngă mine, cu

, a venit pentru că era prin zonă.

Doina este craioveancă. Este jovială şi pare a fi sufletul petrecerii. Vorbeşte cu toată lumea. Le spune că viaţa e frumoasă. Are ochii albaştri, uşor spălăciţi. Unei femei din faţă îi admiră baticul de pe cap. Alteia, haina. Mă roagă să-i fac, pe şestache, o poză. La mormînt, fotografiatul şi filmatul sînt strict interzise. Dar îi trebuie această poză. Să se laude că a fost pe aici? Nu, îmi răspunde senin, îi trebuie pentru fiica ei, de 14 ani, diagnosticată cu leucemie. Îmi arată un săculeţ de plastic plin cu hăinuţe colorate. Sînt hainele preferate ale puştoaicei. Vrea să le atingă de cruce, pentru un miracol. Mi se strînge sufletul. 

Sus, la cruce, un preot şi un paznic. Ne mînă ca pe vite, grup de cinci-şase, toate la pupat crucea, repede, preţ de cîteva secunde. Trăiri spirituale cu reţetă fast-food. Sîntem apostrofate, femeile din grup, pentru că purtăm pantaloni. Nici nu trebuia să fim lăsate să intrăm, căci n-avem respect pentru cele sfinte. Îmi înfrînez o înjurătură şi ies din coadă, ca să fac loc cuiva care are nevoie mai mare decît mine să pupe crucea. Mediatizarea în exces, micile afaceri care au loc pe spinarea oamenilor care vin acolo cu gînduri curate, apostrofările inutile reuşesc să omoare în mine orice trăire. 

La plecare îmi amintesc că o prietenă m-a rugat să aprind o lumînare pentru ea. Nu pot. Nu simt absolut nimic.   

Foto: S. Giurgeanu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Annalena Baerbock FOTO EPA-EFE
Germania declară încheiată chestiunea reparațiilor de război cerute de Polonia
Ministrul german de Externe a repetat marţi, la Varşovia, că chestiunea reparaţiilor Poloniei pentru cel de Al Doilea Război Mondial este „închisă", relatează AFP.
Rareş Bogdan .  FOTO Mediafax
Rareș Bogdan: „Nu suntem mulțumiți de Nicușor Dan”. Ce spune despre candidatura la Primăria Capitalei
Prim-vicepreședintele PNL susține că liberalii nu sunt mulțumiți de activitatea primarului Capitalei și de modul în care a administrat Bucureștiul., partidul urmând să ia o decizie în ceea ce îl privește pe Nicușor Dan.
Pană de curent FOTO SHUTTERSTOCK
Cea mai mare parte a Bangladeshului a rămas fără curent. 130 de milioane de oameni, afectați
Cel puţin 130 de milioane de persoane au fost private în Bangladesh de electricitate marţi după-amiază în urma unei defecţiuni a reţelei de furnizare a curentului electric.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.