TVR, o ecuaţie complicată
Televiziunea Română înseamnă multe. Înseamnă istorie, serviciu public, instituţie de stat, în plus una cu mulţi angajaţi, punct de convergenţă a intereselor politice în care cartea cea mare e jucată de partidele aflate la putere etc. Lucrurile acestea se întrepătrund şi, pe de altă parte, nu ştii prea bine care este pozitiv şi care este negativ.
Să luăm, de exemplu, aserţiunea „TVR înseamnă istorie“. Da, este prima televiziune de la noi, şi mult timp singura. Televiziunea Română a făcut, ani buni, istorie – istoria televiziunii. Dar, din păcate, a făcut istorie şi ca unealtă de propagandă a PCR, ca element nefast în timpul evenimentelor din Decembrie ’89, ca armă de manipulare în vremea Pieţei Universităţii şi a represiunii minerilor, ca agent electoral al regimului Iliescu. Unii spun că TVR are trecutul pătat, alţii – chiar că are mîinile pline de sînge. Acuzaţii care nu sînt de colea...
Pe de altă parte, Televiziunea Română a fost şi este o instituţie publică în care politicul încă are un cuvînt greu de spus. E adevărat, au apus vremurile cînd TVR juca rol de activist al regimului Iliescu sau era ograda personală a lui Adrian Năstase, dar să nu uităm că această instituţie e condusă de un Consiliu de Administraţie numit politic şi e subordonată Parlamentului. Adică majorităţii parlamentare. Aleşii neamului pot să cheme la ordine conducerea Televiziunii, ori de cîte ori nu le convine ceva, iar anual, la raportul de activitate al TVR, pot schimba preşedintele director general după bunul lor plac. Iar bunul lor plac poate să invoce probleme financiare (ce instituţie de stat nu are astfel de probleme în România de astăzi?), dar, de fapt, să aibă în vedere lipsa de performanţă la capitolul servicii aduse partidului.
Din punct de vedere organizaţional, Televiziunea Română este, precum se ştie, un colos. Un colos de stat, adică unul cu picioare de lut. 3000 de angajaţi, resurse irosite, oameni care funcţionează după vechiul principiu al muncii la stat: „timpul trece, leafa merge“. (Îmi povestea un realizator că, uneori, în timp ce-şi filma emisiunea, trebuia să se oprească şi să le spună băieţilor de la tehnic să vocifereze mai încet şi să nu mai zdrăngăne zarurile de la table că se aude în înregistrare.) În TVR, nu poţi scăpa de un angajat incompetent, de un indisciplinat, de unul care face pe post tot felul de jocuri politice sau economice. S-au văzut cazuri de oameni daţi pe uşă afară şi care au intrat pe geam, triumfători, cu hotărîrea judecătorească în mînă. Alteori, conducerea însăşi se îndrăgosteşte subit de angajaţii cu probleme (deontologice sau de alt fel) şi se decide să-i păstreze chiar cînd poate scăpa de ei – prin pensionare, de exemplu. Oricum, ca să plece din TVR, angajatul trebuie să facă lucruri cu adevărat ieşite din comun – eventual să dea foc întregii clădiri – ceea ce nu prea se întîmplă. Nu contează că unii dintre ei fac tot felul de focuri mai mici, în diferite colţuri, ca să-şi frigă mititeii proprii. Iar faptul că ţin cu tot dinadinsul să stea sub acoperişul acestei instituţii nu înseamnă şi că dau vreun ban pe ea. Doi bani ar fi deja prea mulţi.
Din punctul de vedere al publicului, Televiziunea Română înseamnă în primul rînd TVR 1. Pe lîngă acesta, mai există destule canale care – multe dintre ele – îşi caută încă identitatea: TVR 2, TVR Cultural, TVR Info, TVR 3. Dar despre ce oferă ele publicului, vom mai vorbi.
Pînă atunci, semnalăm anunţul făcut de conducerea Televiziunii Române privind intenţia de reformare, de redefinire a misiunii publice, de găsire a unei identităţi profesionale şi instituţionale. În acest demers, şi-a luat ca partener Centrul pentru Jurnalism Independent – ceea ce poate fi o bună garanţie. Deocamdată, oamenii şi-au suflecat mînecile şi s-au apucat de rezolvarea ecuaţiei. Vom vedea şi dacă vor ajunge la rezultatul corect.
