Trufia cucernică la televizor
La începuturi, creştinismul era o religie a umilinţei. Între timp însă, umilinţa a fost pierdută pe drum. Au apărut averile bisericeşti, palatele conducătorilor religioşi şi hainele scumpe ale episcopilor. Şi, în general, o neostoită goană după putere - puterea banului şi puterea politică. Foarte mulţi dintre capii Bisericii, dar şi simplii preoţi au vrut să facă ei jocurile, fiecare după puteri: cei mari să conducă lumea, cei mici să fie lideri în pătrăţica lor, în comunitatea pe care o păstoreau. Cultele protestante au început şi ele prin a critica luxul episcopilor, dar, după o vreme, au ajuns să copieze, ba chiar să depăşească ceea ce criticau. Apoi au venit neoprotestanţii care au dus şi mai departe goana după putere. Mulţi dintre liderii acestor culte sînt acum adevăraţi oameni de afaceri. În plus - cum trăim în epoca mass-media - unii sînt şi vedete, la concurenţă cu cele hollywoodiene. Evangheliştii TV au şi putere politică (turme întregi de mioare ascultătoare), au şi averi, au şi glorie. Deşi, în spaţiul ortodox, a existat o mai mică apetenţă pentru starurile cucernice decît în zona neoprotestantă, n-am dus nici noi lipsă de aşa ceva. Nae Ionescu, de exemplu, a fost o astfel de vedetă chiar înaintea apariţiei televiziunii. Împărţea, în discursuri seducătoare pentru mulţi, binele şi răul (arătînd cu degetul duşmanii - evident, evreii), iar această împărţeală îi era foarte profitabilă. O ducea bine, avea haine elegante şi maşină, iar poporul intelectual se uita la el ca la Dumnezeu. În zilele noastre, ajutate de televiziune, au apărut mai multe astfel de vedete care îşi clamează credinţa în spaţiul public. Gigi Becali este varianta caricaturală, Dan Puric - cea fină, intelectuală. De altfel, la un moment dat, cei doi au defilat umăr la umăr. În cazul actorului, nu ştiu cît este dorinţă de căpătuială sau de parvenitism politic - deşi în mediile legionare se vorbeşte că ar fi un bun conducător al Mişcării, unul care ar putea s-o resusciteze. Cert este că lui Dan Puric, profetul neamului invitat la televizor la fiecare Paşte şi Crăciun de către Robert Turcescu, îi place foarte mult să se audă vorbind. (Să fie o boală profesională a mimilor?) Omul e încurajat de cei care se uită cu admiraţie în gura lui, cu aerul de Efimiţă care nu mai e în stare decît să articuleze "Cum le zici tu, Bobocule, mai rar!". Printre aceste Efimiţe se numără, desigur, şi Robert Turcescu, care spune că-şi "încarcă bateriile de fiecare dată cînd îl invită în emisiune". Actorul a învăţat bine rolul şi e doldora de citate din Nae Ionescu sau din Petre Ţuţea. Prin urmare, le zice, într-adevăr, bine: că ţăranul român e genial şi că alege să fie Fiul lui Dumnezeu (oare face asta la bufetul satului, unde ascultă manele?), că acest ţăran are de partea lui "răstimpul, care e moştenirea christică", că noi, românii, credem în Dumnezeu şi nu în FMI (care e mînă în mînă cu cei care ne vor răul!), că românii adevăraţi, credincioşi şi cu ură faţă de străinii decăzuţi, sînt foarte numeroşi şi reprezintă "o armată care n-a atacat încă". Poate că, la un moment dat, se va şi vedea Căpitanul acestei armate... Pînă una-alta, există bloguri care militează pentru "Dan Puric preşedinte!". În Filocalia, Sfinţii Părinţi vorbeau despre "slava deşartă", capcana în care cad unii credincioşi care se cred prea credincioşi. Astăzi, ne aflăm departe de aceste fineţuri. Religioşii TV nu numai că se cred sfinţi, profeţi, unelte ale lui Dumnezeu, dar se bucură şi de extraordinara putere pe care ţi-o dă televiziunea. Ecranele oferă milioane de oglinzi în care poţi să-ţi priveşti cu încîntare propria credinţă, dar să-i şi seduci pe foarte mulţi şi astfel să-i supui. Credincioşii spun că puterea le vine de la Dumnezeu. Pentru cucernicii micului ecran, Preaputernică este televiziunea.
