Trufia cucernică la televizor

Publicat în Dilema Veche nr. 258 din 26 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La începuturi, creştinismul era o religie a umilinţei. Între timp însă, umilinţa a fost pierdută pe drum. Au apărut averile bisericeşti, palatele conducătorilor religioşi şi hainele scumpe ale episcopilor. Şi, în general, o neostoită goană după putere - puterea banului şi puterea politică. Foarte mulţi dintre capii Bisericii, dar şi simplii preoţi au vrut să facă ei jocurile, fiecare după puteri: cei mari să conducă lumea, cei mici să fie lideri în pătrăţica lor, în comunitatea pe care o păstoreau. Cultele protestante au început şi ele prin a critica luxul episcopilor, dar, după o vreme, au ajuns să copieze, ba chiar să depăşească ceea ce criticau. Apoi au venit neoprotestanţii care au dus şi mai departe goana după putere. Mulţi dintre liderii acestor culte sînt acum adevăraţi oameni de afaceri. În plus - cum trăim în epoca mass-media - unii sînt şi vedete, la concurenţă cu cele hollywoodiene. Evangheliştii TV au şi putere politică (turme întregi de mioare ascultătoare), au şi averi, au şi glorie. Deşi, în spaţiul ortodox, a existat o mai mică apetenţă pentru starurile cucernice decît în zona neoprotestantă, n-am dus nici noi lipsă de aşa ceva. Nae Ionescu, de exemplu, a fost o astfel de vedetă chiar înaintea apariţiei televiziunii. Împărţea, în discursuri seducătoare pentru mulţi, binele şi răul (arătînd cu degetul duşmanii - evident, evreii), iar această împărţeală îi era foarte profitabilă. O ducea bine, avea haine elegante şi maşină, iar poporul intelectual se uita la el ca la Dumnezeu. În zilele noastre, ajutate de televiziune, au apărut mai multe astfel de vedete care îşi clamează credinţa în spaţiul public. Gigi Becali este varianta caricaturală, Dan Puric - cea fină, intelectuală. De altfel, la un moment dat, cei doi au defilat umăr la umăr. În cazul actorului, nu ştiu cît este dorinţă de căpătuială sau de parvenitism politic - deşi în mediile legionare se vorbeşte că ar fi un bun conducător al Mişcării, unul care ar putea s-o resusciteze. Cert este că lui Dan Puric, profetul neamului invitat la televizor la fiecare Paşte şi Crăciun de către Robert Turcescu, îi place foarte mult să se audă vorbind. (Să fie o boală profesională a mimilor?) Omul e încurajat de cei care se uită cu admiraţie în gura lui, cu aerul de Efimiţă care nu mai e în stare decît să articuleze "Cum le zici tu, Bobocule, mai rar!". Printre aceste Efimiţe se numără, desigur, şi Robert Turcescu, care spune că-şi "încarcă bateriile de fiecare dată cînd îl invită în emisiune". Actorul a învăţat bine rolul şi e doldora de citate din Nae Ionescu sau din Petre Ţuţea. Prin urmare, le zice, într-adevăr, bine: că ţăranul român e genial şi că alege să fie Fiul lui Dumnezeu (oare face asta la bufetul satului, unde ascultă manele?), că acest ţăran are de partea lui "răstimpul, care e moştenirea christică", că noi, românii, credem în Dumnezeu şi nu în FMI (care e mînă în mînă cu cei care ne vor răul!), că românii adevăraţi, credincioşi şi cu ură faţă de străinii decăzuţi, sînt foarte numeroşi şi reprezintă "o armată care n-a atacat încă". Poate că, la un moment dat, se va şi vedea Căpitanul acestei armate... Pînă una-alta, există bloguri care militează pentru "Dan Puric preşedinte!". În Filocalia, Sfinţii Părinţi vorbeau despre "slava deşartă", capcana în care cad unii credincioşi care se cred prea credincioşi. Astăzi, ne aflăm departe de aceste fineţuri. Religioşii TV nu numai că se cred sfinţi, profeţi, unelte ale lui Dumnezeu, dar se bucură şi de extraordinara putere pe care ţi-o dă televiziunea. Ecranele oferă milioane de oglinzi în care poţi să-ţi priveşti cu încîntare propria credinţă, dar să-i şi seduci pe foarte mulţi şi astfel să-i supui. Credincioşii spun că puterea le vine de la Dumnezeu. Pentru cucernicii micului ecran, Preaputernică este televiziunea.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.
victoria stoiciu png
Regretă Victoria Stoiciu plecarea din PSD? Senatoarea explică aranjamentele din Parlament premergătoare Guvernului Niculescu: „AUR nu va vota din dragoste”
În ediția de vineri seară a livestream-ului„Trends”, prezentat de Alexandru Negrici la Adevărul, senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a explicat jocurile politice din Parlament, în vederea învestirii Guvernului Niculescu.
Zodiile care au noroc la bani pe 16 martie, foto Shutterstock jpg
Zodiile norocoase ale zilei de 18 octombrie: cine are parte de o schimbare majoră
Trei semne zodiacale se pregătesc să culeagă roadele unor lecții importante de viață.
klimkin girl 1531575 jpg
„Trebuie să-i spun eu tot ce are de făcut”. Povara invizibilă care poate distruge liniștea unui cuplu
Cine observă că frigiderul e gol, că trebuie plătite facturile sau că cel mic are nevoie de o programare la medic? În multe cupluri, treburile sunt împărțite, dar grija pentru tot ce trebuie făcut rămâne în seama unui singur partener. În timp, acest dezechilibru poate deveni o sursă de tensiune.
Avocat care lucrează în birou investighează cazul citind documente, folosind laptop-ul și tableta
Un proiect care ar putea interzice ChatGPT pentru spețe juridice stârnește controverse. Antreprenor: „Un monopol absolut”
Antreprenorul Radu Sebastian Amariei spune că proiectul urmărește îmbogățirea avocaților, prin impunerea de „taxe de protecție”.
index webp
Andreea Esca, în ipostaze neașteptate la Bucharest Fashion Week: „Lucruri bizare pentru mine: vorbesc cu o geantă-cățel!”
Andreea Esca a atras atenția la Bucharest Fashion Week, unde a încercat lucruri mai puțin obișnuite pentru ea. Aceasta a purtat o ținută elegantă, a făcut fotografii cu o geantă în formă de cățel și a povestit despre experiența de la evenimentul dedicat modei.