Starea televiziunii de la noi
De curînd, a fost lansată ediţia 2008 a raportului "Televiziunea în Europa" - un proiect de monitorizare care anul acesta a avut în vedere nouă ţări, printre care şi România. Raportul pentru ţara noastră a fost realizat de Manuela Preoteasa, director al EurActiv România, şi mi se pare un exemplu de treabă făcută cu seriozitate şi profesionalism. Sînt analizate legislaţia în domeniu, piaţa de audiovizual, demersurile de reglementare ale CNA, acţionariatul televiziunilor, structura de conducere, finanţarea sau standardele editoriale ale serviciului public de radio şi televiziune etc. Concluziile acestui raport reflectă starea proastă în care se află audiovizualul românesc - de la cadrul legislativ, pînă la funcţionarea propriu-zisă a posturilor de televiziune: "În pofida unor lăudabile intenţii de reformă care au urmat schimbării Guvernului social-democrat după alegerile din 2004, sectorul audiovizual din România a mers din ce în ce mai prost în anii din urmă. Audiovizualul rămîne terenul de joacă al unei coterii de moguli media ale căror interese sînt dictate mai degrabă de legăturile lor cu cercurile politice şi de afaceri, decît de dorinţa de a oferi producţii de televiziune de calitate, independente şi diverse. Sute de investitori sînt astăzi activi pe piaţa de televiziune din România. Cu toate acestea, ea rămîne dominată de patru jucători majori, în timp ce televiziunea publică eşuează constant în îndeplinirea mandatului şi misiunii sale, în aşteptarea unei reforme mereu amînate". Din păcate, instituţiile statului sînt neputincioase în faţa provocărilor realităţilor din audiovizualul românesc: "Tendinţa de concentrare a capitalului pe piaţa audiovizualului s-a menţinut. Autoritatea de reglementare în audiovizual (CNA) şi organismul antimonopol (Consiliul Concurenţei) nu dispun de instrumentele necesare pentru a preveni concentrarea proprietăţii încrucişate". Sînt neputincioase sau, mai degrabă, interesate să menţină starea de acum şi să blocheze reforma: "Proiectul de lege privind reforma în serviciile publice de radio şi televiziune s-a blocat la Senat. Ca şi în trecut, înaintea alegerilor din 2004, Parlamentul a arătat un interes sporit faţă de reformarea serviciilor publice de radio şi televiziune. Dar, imediat după alegeri, zelul reformator s-a stins. În plus, acţiunile Parlamentului au contribuit la o şi mai mare politizare a serviciilor publice, prin legislaţia inadecvată şi prin menţinerea unor structuri supradimensionate la nivelul acestor instituţii, care se luptă pentru finanţarea bunei lor funcţionări". Manuela Preoteasa observă, în finalul raportului, că există totuşi şi unele semne bune. Acestea se datorează nu atît demersurilor venite din partea autorităţilor, a legislativului, ci dorinţei unor patroni de a avea o afacere competitivă de presă: "Deşi încă părtinitoare în ceea ce priveşte relatarea confruntărilor politice, companiile de media încep treptat să fie tratate de către patronii lor drept operaţiuni comerciale în sine, nu numai drept instrumente pentru urmărirea unor interese personale sau de afaceri. Multe dintre aceste companii fac parte din conglomerate mediatice mari sau se află în procesul de a atrage noi investitori. Dar, după anii de manipulare vizibilă, de lipsă de profesionalism şi de senzaţionalism ieftin, încrederea telespectatorilor se recîştigă cu greu. Telespectatorii de azi se uită la televizor mai ales pentru divertisment, în timp ce pentru ştiri caută surse alternative, cum ar fi canalele de nişă sau Internetul". Cred că Manuela Preoteasa şi-a propus, la sfîrşit, să adopte un ton optimist, dătător de speranţă. De fapt, cele două canale de nişă de la noi care ar oferi ştiri credibile fac ele însele jocuri politice şi îşi manipulează publicul. Este deci cu atît mai greu să recîştigi încrederea telespectatorilor, cînd îi minţi în continuare. Pe de altă parte, nu după încrederea telespectatorilor aleargă televiziunile de la noi, ci după banii lor.
