Sindromul Truman

Acum ceva vreme, la Survivor, celebrul reality show de la CBS, a participat un bărbat care în viaţa de zi cu zi era gropar. Nu a rezistat foarte mult în producţia TV, dar deajuns pentru a deveni vedetă. După ce a fost eliminat, omul s-a întors la job-ul lui, numai că lucrurile nu mai erau ca înainte: cînd îl vedeau pe fostul concurent de la Survivor, cei veniţi la înmormîntări uitau instantaneu de mortul pe care-l însoţeau şi tăbărau bucuroşi pe gropar să-i ceară autografe şi să-i pună întrebări. Se pare că reality show-ul aduce modificări serioase la nivelul psihicului uman. Am putut citi despre acestea în romanul Locuiesc în televizor, unde autoarea Chloe Delaume a descris efectele experimentului de privit intensiv micul ecran, la care s-a supus ea însăşi; am putut să vedem cum reality show-ul creează dependenţă în filmul The Truman Show, regizat de Peter Weir, unde telespectatorii îşi trăiau întreaga viaţă în funcţie de momentele din emisiune. De fapt, modificările psihice şi de comportament care se înregistrează la telespectatori sînt mai puţin grave decît cele cu care se confruntă indivizii participanţi la astfel de emisiuni. De curînd, doi psihiatri canadieni au identificat o nouă afecţiune, care se leagă de ideea de reality show, iar numele ei este chiar "sindromul Truman", după filmul lui Peter Weir. Să ne amintim: acolo, Truman, personajul jucat de Jim Carrey, realizează la un moment dat că viaţa lui e compusă din lucruri stranii, că există o conspiraţie în jurul lui şi, pînă la urmă, că e pionul central al unui reality show, în care toţi ceilalţi oameni sînt actori sau figuranţi. El era singurul care nu ştia că e filmat în permanenţă. Boala descoperită de cei doi canadieni e declanşată de ideea expunerii vieţii personale în faţa tuturor - şi nu numai emisiunile de televiziune cu oameni obişnuiţi se fac vinovate de acest lucru, ci şi reţelele sociale de pe Internet de tipul Facebook, Hi5 etc., adică cele în care indivizii îşi pun la comun existenţele (sharing). Celebritatea astfel dobîndită peste noapte - sau iluzia celebrităţii - exercită o presiune psihică destul de puternică şi cu efecte negative deseori, susţin psihologii. "Faptul că oricine, indiferent de aptitudini, poate deveni instantaneu celebru este un lucru extrem de provocator pentru unii, dar poate duce, în cazul celor mai vulnerabili, la acest sindrom. Categoria cea mai predispusă în a dezvolta această afecţiune este cea a persoanelor cu probleme de socializare" - spune Ian Gold, unul dintre cei doi psihiatri canadieni. Cei diagnosticaţi cu sindromul Truman (pînă acum în număr de 70) cred că îşi trăiesc vieţile în cadrul unui reality show din care nu mai pot ieşi. Nu mai au încredere în nimeni şi consideră că toată lumea, inclusiv persoanele apropiate, joacă un rol. Cei doi psihiatri canadieni dau şi un exemplu extrem: o fetiţă care a ajuns să-şi ameninţe tatăl că se va sinucide, convinsă fiind că aceasta este singura cale de a fi eliminată din ceea ce credea că e o emisiune TV... Sindromul Truman ar putea explica şi comportamentele unor personaje mediatice de la noi, care se manifestă oricum, numai ca nişte oameni normali nu. De exemplu, cel care se crede "Războinicul luminii". El şi-a început aventura prin a chema televiziunile să-l filmeze în orice moment. Odată bulgărele pornit, camerele de luat vederi i-au invadat existenţa şi astfel viaţa lui s-a transformat într-un adevărat reality show. Iar efectele nefaste ale acestui bombardament mediatic se văd cu ochiul liber. Tot ce putem spera, spre binele respectivului individ şi al nostru (pentru că a ajuns să creeze şi modele), este ca, odată ieşit din viaţa politică, să dispară şi de pe micile ecrane. Deşi medicii spun că procesele de degradare psihică, în cazul sindromului Truman, sînt ireversibile, poate că totuşi nu i-ar strica o cură de dezintoxicare de camerele de luat vederi.