O curiozitate artistică

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
O curiozitate artistică jpeg

Acum cîţiva ani, TVR Cultural a difuzat producţia BBC Power of Art, realizată de Simon Schama. Deşi niciodată suficiente, emisiuni despre viaţa şi opera artiştilor mai sînt, însă nici una ca Power of Art. De obicei, ne sînt servite nişte informaţii esenţiale de o voce monotonă, în tonuri şterse. Power of Art, în schimb, are o forţă vizuală care valorifică în mod just operele prezentate. Fără a minimaliza importanţa producţiei impresionante pentru o emisiune despre artă, trebuie spus că meritul îi revine în mare parte lui Simon Schama – intensitatea cu care cei opt artişti aleşi (Caravaggio, Bernini, Rembrandt, David, Turner, Van Gogh, Picasso, Rothko) şi-au trăit viaţa şi au creat artă e adusă la suprafaţă, într-o manieră absolut captivantă, de talentul de povestitor al lui Schama. Un titlu la fel de potrivit pentru Power of Art ar putea fi Power of Storytelling. La finalul unui episod Power of Art, spectatorul e ca bătrînelul nevăzător luat la braţ de Amélie. În acele opt ore am învăţat mai multe despre artă decît în 12 ani de „educaţie plastică“. Mai mult, mi-a sporit interesul în artă, care pînă atunci se rezuma la Dalí şi Frida Kahlo.

Puterea televiziunii

În Power of Art am recunoscut puterea televiziunii de a trezi interese latente. De aceea m-am bucurat să aflu că printre multitudinea de real housewives şi Kardashians există o curiozitate numită Work of Art: The Next Great Artist. Un concurs în care se întrec 14 artişti pentru o expoziţie la Brooklyn Museum şi un premiu de 100.000 de dolari – totul într-un format de reality show cu propria formulă de eliminare („Your work of art didn’t work for us.“) – reprezintă coşmarul majorităţii lumii artistice. Însă coşmarul unora poate fi bucuria altora.

Faptul că Work of Art combină cultura pentru mase cu arta înaltă nu înseamnă nimic nou. Interesant la Work of Art e că permite publicului acces în studioul artiştilor, la procesul acestora şi că aduce critica de artă pe micul ecran. Unul dintre criticii din juriu, Jerry Saltz (critic de artă la New York Magazine), nota că în urma participării la această emisiune a fost surprins să constate că oamenii obişnuiţi chiar vor să discute despre artă. În ciuda defectelor date de format, Work of Art a făcut tocmai asta: a deschis o discuţie despre artă. Mai mult, a democratizat-o prin intermediul spaţiilor de comunicare online. De aici şi acuzaţiile de populism. (În acelaşi timp, pentru fiecare acuzaţie de populism, criticului respectiv i se poate aduce o acuzaţie de elitism.)

De fiecare dată cînd citesc criticile aduse emisiunii, mă întorc la un episod dintr-un recent documentar francez – Nous, Princesses de Clèves (Régis Sauder, 2011) – care are în centru o clasă de elevi de liceu de la periferia Marsiliei. Într-o excursie la Paris, elevii vizitează Muzeul Luvru şi sînt mai mult decît încîntaţi, unii dintre ei reflectînd la modul în care condiţia lor socio-economică, instituţia şcolară şi părinţii îi ţin departe de cultură. O emisiune ca Work of Art ajunge tocmai la acel segment de public care nu îşi permite vizite la muzeu şi albume de artă. Desigur, intrarea într-o galerie e gratuită, însă aici ne întoarcem la Bourdieu – pentru a decoda o operă de artă e nevoie de anumite cunoştinţe, „ochiul proaspăt“ fiind un mit.

Dacă Work of Art e o ruşine pentru lumea artistică, cel puţin nu e o ruşine pentru televiziune. E divertisment de calitate, cu potenţial educativ, introducînd concepte esenţiale pentru a înţelege arta contemporană. Iar datorită criticilor, publicul poate reţine cîteva elemente pe care trebuie să le aibă în vedere cînd se află în faţa unei lucrări. Mai mult, în juriu se află uneori şi cîte un artist contemporan consacrat, ceea ce pentru public poate fi o ocazie de a descoperi artişti necunoscuţi pînă în acel moment.

Capacitatea de „a aburi“

Singurul risc pe care l-ar putea prezenta Work of Art ar fi menţinerea unor preconcepţii despre arta contemporană. Volumul de muncă e mare, timpul – scurt, astfel că la finalul unui sezon nu vor fi extraordinar de multe lucrări demne de o expoziţie într-o galerie. Pînă la un anumit punct, Work of Art funcţionează ca o şcoală de artă, iar rezultatele sînt pe măsură. Văzînd unele lucrări ale concurenţilor s-ar putea face nişte generalizări pripite, precum: după anii ’60, arta contemporană nu mai are nimic de spus, sau arta contemporană nu are nici o valoare, totul stă în modul de prezentare. În al optulea episod al primului sezon, unul dintre concurenţi chiar remarcă faptul că a vorbi despre artă întinde la maximum capacitatea de „a aburi“. Urmează imediat un montaj cu ceilalţi concurenţi rămaşi în competiţie, folosind cuvinte şi sintagme ca „cerebralism“, „panoptic“, „ambiguitate morală“, „deteriorare planificată“, „moment efemer“ etc. În final însă, indiferent ce preconcepţii ar putea întreţine o asemenea emisiune, a urmări procesul de lucru al unui artist – de la idee, la mediul şi materialele alese, pînă la piesa finală, care poate fi un eşec sau nu – e fascinant.

Printre micile plăceri asociate cu urmărirea acestui reality show se numără recapitulările pe care le scrie însuşi Jerry Saltz pentru New York Magazine. La revenirea emisiunii cu un al doilea sezon, Saltz mărturiseşte că, în continuare, e mustrat de unii colegi din cauza participării sale la Work of Art. Însă îşi justifică prezenţa în emisiune astfel: „Nu m-am gîndit niciodată serios să spun nu acestei emisiuni. Mă scoate din casă şi mă ţine departe de singurătatea din faţa calculatorului. Îmi place mult mîncarea gratuită de pe platoul de filmare. Îmi place mai ales să învăţ cum se fac emisiuni ca acestea. Şi ştiu că în lumea artei nu se cuvine să spunem asta, dar e foarte distractiv. Dacă e să fiu egoist, încerc să testez critica de artă, să văd dacă poate fi mai flexibilă şi populistă. Vreau să văd dacă aceasta se poate adresa unui public aflat în afara lumii artei, unde avem moduri ciudate de a vorbi pe care mulţi dintre noi nici nu le înţeleg. Încerc să văd dacă e posibil să avem ceea ce întotdeauna spunem că vrem: mai mulţi oameni care să se uite, să aprecieze şi să fie expuşi la artă, de oriunde ar veni aceasta şi oricum e văzută“. Lectura recapitulărilor lui Jerry Saltz e teribil de amuzantă. Acesta povesteşte mici întîmplări din culise, cum primeşte hate mail sau cum e recunoscut pe stradă ca „that reality art judge“, cum stă în cabina de machiaj fără pantaloni (referinţă neintenţionată la Seinfeld?) sau cum i se pare că arată prea gras la televizor şi faptul că soţia sa, critic de artă la The New York Times, nu a văzut nici un episod al emisiunii.

Mergînd mai departe cu superficialităţile, Work of Art e interesant de urmărit pentru a vedea ce rochii mai poartă gazda China Chow, dacă Sarah Jessica Parker, care e producătoarea emisiunii, chiar se pricepe la artă, pentru inconfundabilul accent elveţian al lui Simon de Pury, mentorul artiştilor din concurs, pentru a-l vedea pe David LaChapelle emoţionat pînă la lacrimi în faţa lucrării unui concurent din finala primului sezon.

(Work of Art se află la al şaptelea episod al celui de-al doilea sezon; primul sezon se poate urmări în întregime pe YouTube.)

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.