Marfă

Pe Dragoş Bucur l-am văzut pentru prima dată în filmul Marfa şi banii al lui Cristi Puiu. Deşi pe-atunci era doar student în anul IV, mi s-a părut un actor foarte bun, pe deplin format. Mi-a plăcut, de asemenea, şi cum juca Alexandru Papadopol. Apoi, pe Dragoş Bucur l-am văzut în Furia (în regia lui Radu Muntean), unde a făcut un rol remarcabil, iar pe Alexandru Papadopol în Occidentul lui Cristian Mungiu, unde juca bine aceeaşi partitură de băiat bun şi cam bleguţ. Mai tîrziu, pe cei doi a pus mîna PRO TV-ul şi i-a băgat în malaxorul star system-ului PRO. Adică al mediocrităţii agresiv-comerciale. Dragoş Bucur a început să prezinte nişte emisiuni săltăreţe, în care agăţa oameni pe stradă şi le dădea bani (Cîştigi fără să ştii şi Faci pariu), iar Papadopol a căpătat un rol important în sitcomul Dădaca şi apoi în prelungirea acestuia, Dădacă la 2+1. În fine, în timpul acesta, pe Dragoş Bucur l-am mai văzut făcînd şi altceva - aşa cum a fost, de exemplu, un spectacol de dans contemporan, unde era, de asemenea, foarte bun. Papadopol a fost înghiţit total de maşinăria PRO şi, de la sitcom, a fost "promovat" la telenovele. Gloria l-a dat peste cap şi, din actorul care promitea o frumoasă carieră, a ajuns un ingredient de bază în supa de telenovelişti şi manelişti ai imperiului Adrian Sîrbu. Inutil să mai adaug observaţia că greu va mai ieşi din mlaştina asta (dacă va încerca să iasă vreodată). Din fericire pentru Dragoş Bucur, el a reuşit să se rupă, în cele din urmă, din mrejele PRO-ului. Oricum, nu era aşa de afundat în toată povestea şi nici nu părea că aerul respirat acolo îi afectase şi modul de a gîndi. Din toamna aceasta, realizează şi prezintă emisiunea Marfă de la Realitatea TV. În fine, ştiu că meritul pentru această emisiune excelentă nu îi revine numai lui, că motorul ei este Ana-Maria Caia cu al său "Indie Studio", că la acest proiect au pus umărul şi cei de la Şuie Paparude, dar Dragoş Bucur îi dă un plus de valoare. Oricum, emisiunea Marfă este de la un capăt la altul foarte bine realizată. Începînd de la grafica genericului, făcută cu umor şi cu tot felul de citate vizuale puse inteligent în pagină, la "copertele" care introduc noi capitole, la muzica celor de la Şuie Paparude sau la textele pe care le spune Dragoş Bucur ("Rozul este ca o felie de lămîie într-un pahar cu apă tonică." - într-un "episod" dedicat rozului). Este o emisiune despre pop-cultură, care îşi propune să construiască un fel de tabel al lui Mendeleev cu elementele culturii urbane. O emisiune despre cultură şi un fapt cultural totodată, un act artistic ea însăşi. Dragoş Bucur se integrează foarte bine în stilistica ei. De altfel, aflu că el însuşi are o casă de producţie care face, pentru TVR, alte emisiuni, la fel de bune şi cu un sound similar: Fără limite şi Transfer. Prin urmare, în Marfă, Dragoş Bucur e chiar de-acolo. Este natural, firesc, nu spune prostii şi nu face pe marea vedetă. În plus, din cînd în cînd, ne mai oferă şi mostre de joc actoricesc de foarte bună calitate. Aşa cum s-a întîmplat, de exemplu, în ediţia dedicată ideii de psiholog, în care, în timp ce rostea discursul introductiv, s-a pus în pielea unui om afectat de ticuri. Mulţi se plîng de faptul că actorul nu are cum să-şi facă meseria pentru care s-a pregătit, din lipsă de bani, şi că este obligat să recurgă la tot felul de forme de prostituţie, dintre care televiziunea este cea mai tentantă. Că televiziunea telenovelizează actorul şi îi ucide talentul. Dacă urmărim traiectoria lui Alexandru Papadopol, nu putem decît să dăm dreptate unor asemenea voci. Din fericire, există şi alte exemple, care demonstrează că din întîlnirea actorului cu televiziunea nu rezultă neapărat o coabitare pestilentă. Televiziunea nu e decît un canal de transmitere, nu ceva care perverteşte în mod nediferenţiat. Pînă la urmă, totul depinde de actor.