Lacrimi, cinism şi rating
Acum ceva vreme, Gigi Becali spunea la o emisiune Naşul: "Dansez pentru tine e singura emisiune la care au voie copiii mei pînă la ora 11-12 noaptea. Sînt lucruri impresionante. Mă refer la acei tineri care plîng, acei tineri cu afectivitate pentru ceilalţi. Cînd acei tineri vor conduce România, atunci va fi salvată România!" Duminică, Realitatea TV i-a invitat pe Anca Parghel, pe Iulian Comanescu şi pe sociologul Marius Pieleanu, la o discuţie despre emisiunea Dansez pentru tine. Citez din intervenţiile invitaţilor: Iulian Comanescu: "În formatul acesta, la început se dansa mai mult; acum am văzut că s-a plîns mai mult. Pe de altă parte, nici nu trebuie să aruncăm, ca analişti, o anatemă asupra lor, pentru că în definitiv se smiorcăie, încearcă să ne facă şi pe noi să ne smiorcăim şi toată treaba asta ajunge la un rezultat destul de frumuşel în termenii unei emisiuni comerciale - 9-9.5 puncte de rating. Din unghiul profesioniştilor de televiziune, este un format destul de elaborat şi care-şi atinge obiectivele. E ceva greu de făcut." Anca Parghel: "Acesta este cel mai cinic mod de a face emisiuni. Cînd mă uit la emisiunea Dansez pentru tine, zic: uite, domnule, ce fain dansează băieţii ăia! Chiar e muncă acolo! Şi, cînd să mă simt şi eu bine, apare cineva care plînge - şi am schimbat imediat. Cînd văd plîns, pe orice canal, schimb. De ce trebuie să plîngem? Cînd se uită la televizor, omul se simte mult mai bine dacă rîde, decît dacă plînge." Marius Pieleanu: "Oamenii nu trebuie să ajungă în situaţia să apeleze la media pentru a primi un ajutor. Românii vor plînge mai puţin atunci cînd vor avea un nivel de civilizaţie materială superior celui de acum. Problema e că românul nu mai ştie să rîdă. Dacă ieşim pe orice bulevard din Bucureşti, să vedem cîţi oameni zîmbitori sînt pe stradă... Foarte puţini." Am mai scris, în cadrul acestei rubrici, despre tipul de emisiuni în care oamenii vin să-şi exhibe durerea, să joace rol de victimă şi, pe de altă parte, despre cinismul realizatorilor de televiziune, care fac bani buni arătîndu-şi - chipurile - compasiunea (nu este nici o compasiune la mijloc, e doar afacere). Pe de altă parte, deşi emisiunile lacrimogene au încă rating mare, interesul publicului pentru ele scade din ce în ce mai mult. Cîndva, Surprize, surprize se ducea cu ratingul pînă înspre 20 de puncte, acum Dansez pentru tine face un maximum de 9.5, iar emisiunea prezentată de Andreea Marin s-a desfiinţat. Poate că Marius Pieleanu are dreptate şi că setea de lacrimi a publicului va fi ostoită pe măsură ce nivelul de trai va creşte. Dacă ne gîndim, telenovelele au fost inventate în America Latină, în nişte ţări cu un nivel de trai scăzut şi cu diferenţe mari între o pătură subţire de îmbogăţiţi şi masa de oameni de rînd. Cît despre formatul emisiunii Dansez pentru tine, el există şi în Statele Unite sau în alte ţări occidentale, numai că acolo totul se reduce la dans, nu apar oameni cu handicap sau săraci, care să cerşească lacrimi şi bani. Să sperăm că noi ne îndreptăm spre statutul ţărilor dezvoltate şi că, odată cu asta, indecenţa publică lacrimogenă va dispărea. De altfel, cei de la PRO TV au intuit că plînsul nu mai este de ajuns şi au apăsat şi mai tare pedala cinismului. Într-una din emisiunile de săptămîna trecută, am putut vedea un număr de dans în care cei ce evoluau erau costumaţi în oameni în vîrstă şi cu dizabilităţi, iar în mîini purtau un cadru metalic, din acela cu care se deplaseză unii bătrîni. Dacă e să facem show din cinism, atunci hai să mergem pînă la capăt!... Vestea bună e că aceşti oameni care plîng la televizor nu vor conduce România (şi - să sperăm - nici Gigi Becali). Vestea proastă e că, pînă cînd publicul se va declara sătul de astfel de exhibiţii, cei din televiziuni vor încerca cu disperare să-l menţină în ciorba cu lacrimi şi compasiune, iar pentru asta vor face din ce în ce mai multe gesturi extreme.
