La noi, în sat...

Acum cîţiva ani, am fost plecat din ţară pentru mai mult timp. În prima lună de stat în străinătate, eram încă interesat de ce se întîmplă în România şi citeam zilnic ziarele pe Internet sau urmăream streaming-ul emisiunilor de ştiri. Apoi, am reuşit să mă distanţez cu adevărat. Privite de departe, toate lucrurile care inflamează presa de la Bucureşti şi nasc dezbateri peste dezbateri capătă exact dimensiunea lor reală. Adică sînt minuscule şi derizorii. A urmat un an întreg în care nu m-au mai interesat furtunile din paharul cu apă dîmboviţean. Ţin minte că, în momentul în care am plecat în străinătate, era mare tevatură pe la noi că Băsescu îi zicea nu ştiu ce lui Tăriceanu (pe vremea aceea premier), iar Tăriceanu îi răspundea, la rîndul lui, nu ştiu ce. Din amploarea pe care-o dădeau televiziunile şi presa în general acestor zgîndăriri reciproce, ai fi zis că fiecare declaraţie avea ceva epocal, de început şi de sfîrşit de lume. Ei bine, cînd m-am reîntors în România, după ce luasem un an pauză de ea, ce credeţi că am găsit? Desigur, comentarii nesfîrşite pe marginea recentelor împunsături ale lui Băsescu împotriva lui Tăriceanu şi alte comentarii nesfîrşite pe marginea răspunsurilor acestuia din urmă. Prin urmare, am pierdut ceva?

Cu timpul, trăind aici, am intrat iarăşi în hora marilor ştiri despre evenimentele mărunte de la noi din sat. Mă surprind, din cînd în cînd, cum mă uit şi eu la discuţiile despre cum a înjurat-o ţaţa Floarea peste gard pe ţaţa Vica, la analizele analiştilor despre cît de grav e că Vasile s-a luat de mîndra lui Gheorghiţă, la discoteca de la căminul cultural, sau la seminariile televizate iscate de faptul că purceaua lui Ion a intrat în porumbul lui Costel. Apoi mă trezesc din iureşul ăsta mediatic şi mă întreb: de ce trebuie să-mi încarc eu viaţa cu tot ce i-a zis de dulce ţaţa Floarea vecinei sau cu aventurile purcelei lui Ion? Răspunsul e la fel de simplu ca-n reclama la L’Oréal: pentru că merit! Sigur că merit, aşa cum cu toţii avem televiziunile, politicienii, oamenii publici pe care-i merităm. Noi sîntem cei care votăm sau facem puncte de audienţă.

Atunci cînd mai ies din discursul ăsta cu nuanţe de „cerc vicios“ şi „destin implacabil“, mă hrănesc cu amintirea experienţei mele cînd nu m-a mai interesat ce zice presa dîmboviţeană. Mi-am amintit de aceasta şi vinerea trecută, cînd urmăream la Al Jazeera online transmisiunile live de pe străzile din Cairo sau Alexandria, în timp ce marile noastre televiziuni de ştiri aveau studiourile pline cu analişti care se ocupau cu veşnicele miuţe din ograda noastră. Nu interesa pe nimeni că-n alte părţi se scrie istoria, că harta politică a lumii e pe cale să fie reconfigurată.

E adevărat, cei de la Antena 1 s-au repliat destul de rapid: au trimis-o pe Carmen Avram la faţa locului şi au deschis Observatorul cu criza din Egipt, şi sîmbătă, şi duminică. În schimb, principalele ştiri ale PRO TV nu s-au sinchisit deloc de un asemenea subiect. De exemplu, duminica trecută, cînd pe străzile din Cairo situaţia era dramatică, ei deschideau ştirile cu un individ care a murit şi ale cărui organe au fost donate pentru transplant. Apoi, prezentatoarea ne-a anunţat că e „sfîrşitul lumii“ şi că, din cauza frigului, au murit cîţiva oameni ai străzii, apoi ni s-a spus despre pericolul pe care-l reprezintă ţurţurii, apoi despre „vînătorul vînat“, căruia i-a pătruns glonţul prin gît, apoi despre nişte călugări sechestraţi sau despre faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a fost operat. După toate acestea, a venit şi ştirea despre revoluţia de la Cairo, dar nu înaintea unui material despre vacanţele în Egipt, anulate.

Păi, chiar aşa: ne poate interesa ce se întîmplă în Egipt numai pentru că toată tărăşenia ne încurcă planurile cu sejurul programat acolo. Asta – doar teoretic. Altfel, cum am văzut destui români în aeroportul Otopeni care de-abia aşteptau să se bucure de concediul lor în ţara piramidelor, se pare că nici din punctul acesta de vedere nu ne interesează.