La ce televiziuni mă uit
La unele mă uit din obligaţie, la altele de plăcere. Cele pe care le urmăresc din obligaţie sînt canalele de ştiri. Lucrez în presa cotidiană şi redacţia ziarului meu e dotată cu plasme care merg încontinuu, în principal pe Realitatea TV şi pe Antena 3. Ideea e să fii conectat tot timpul, să prinzi rapid vreun eventual Breaking News, să fii la curent cu temele de dezbatere ale „surorilor mai mari“, televiziunile.
Presa scrisă are un complex faţă de televiziuni şi crede şi ea că lucrurile care nu sînt la televizor nu există. Şi viceversa: ce se difuzează pe micul ecran, chiar dacă e o prostie, se califică la rangul de subiect demn de luat în seamă. Desigur, Realitatea TV şi Antena 3 nu sînt CNN şi multe subiecte date pe post sînt furtuni în pahare cu apă, inflamări gratuite şi interesate, jurnalisme de tarabă. Cu toate acestea, ziaristul se uită la cele două posturi, cu mentalitatea rudei sărace de la ţară: de la Căminul Cultural, orice moft care se întîmplă în Capitală se vede ca un lucru de maximă importanţă. Televiziunile fac în general agenda şi, dacă nu ţii seama de asta, eşti – se zice – descalificat în presa scrisă. Şi reversul medaliei: chiar dacă scrii la gazetă despre un subiect pe care l-ai descoperit numai tu, dacă acesta nu e preluat de televiziuni, nu contează pentru nimeni. De obicei, cînd preiau subiecte din ziare, televiziunile nu citează sursa şi le dau ca pe nişte descoperiri proprii. Gazetarii se vor considera, totuşi, fericiţi că articolele lor s-au calificat pentru ospăţul celor puternici.
După cum s-a văzut de-a lungul timpului în rubrica de faţă, nu mă uit deloc de jos în sus, cu admiraţie şi respect, la cele două posturi de ştiri, ba dimpotrivă. Cei mai mulţi oameni de acolo şi-au atins de mult nivelul de incompetenţă, astfel încît aceste două televiziuni se pot numi oricum, numai instituţii serioase de presă nu. Aşa stînd lucrurile, tonul pe care-l dau ele pentru restul presei este unul fals.
Dacă vorbim despre ştiri, mi se par mult mai OK cele de la PRO TV. După ce a lansat şi a promovat atîta timp moda ştirilor cu babe violate şi hăcuiri prin satele patriei, PRO TV-ul a lăsat acest inepuizabil domeniu în seama altora. Probabil din cauză că orice trendsetter renunţă la moda pe care a lansat-o cînd aceasta se generalizează. Cert e că Ştirile PRO TV sînt din ce în ce mai scuturate de tabloidizare şi de senzaţionalism. M-aş bucura ca acesta să fie un semn al maturizării postului din Pache Protopopescu. M-aş bucura şi pentru PRO TV, dar şi pentru restul presei, pentru că de data asta ar avea ocazia să ia un bun exemplu.
De plăcere, mă uit la Mezzo, la History, la Nat Geo Wild sau la Cinemax. La Mezzo îmi ascult muzica preferată, la History văd documentare istorice şi de cultură excelent făcute, Nat Geo Wild a înlocuit de mult în lista preferinţelor mele Animal Planet (care ajunsese să mă plictisească cu „Poliţia animalelor“ şi tot felul de materiale de tipul pet rescue), iar Cinemax-ul îmi asigură porţia de filme bune. Din cînd în cînd, mai pic pe cîte un film de calitate la HBO sau la TVR 1. În orice caz, TVR 1 se mişcă, după gustul meu, destul de bine şi sînt şi acolo destule lucruri pe care le urmăresc.
Recunosc că există şi unele canale la care nu funcţionează nici obligaţia, nici plăcerea, ci doar obişnuinţa sau mai degrabă inerţia. De exemplu, nu ştiu de ce caut în continuare filme bune la TVR Cultural, cînd acest post nu mi-a mai oferit de mult aşa ceva. Sau de ce am în primele zece canale de pe telecomandă Prima TV, care pare că nu mai ştie nimic altceva decît să facă emisiuni jenante, de tipul Cireaşa de pe tort. Sau – şi mai şi – de ce am pe poziţia a doua a telecomenzii mele TVR 2, un post mort şi îngropat de multă vreme. „Obişnuinţa – adică ceva mai stupid ca lenea – ne face să rămînem nemişcaţi în mlaştină şi să ne împotmolim tot mai mult“, spunea undeva Balzac. Eu sper ca măcar în ceea ce priveşte televiziunea să scap de zonele mlăştinoase.
