Cristi
Mulţi care au avut ocazia să stea de vorbă cu Cristi Puiu spun că e un partener de discuţie incomod. Ba, mai mult, că e chiar un tip eminamente adversativ, aflat permanent pe picior de război şi, în cele din urmă, dictatorial în a-şi impune opiniile. Un om perpetuu baricadat în fortăreaţa lui şi care nu concepe să se întîlnească cu interlocutorul la jumătatea drumului. Un om pentru care discuţiile cu ceilalţi nu sînt dialoguri, o formă de comunicare şi de comuniune, ci confruntări pe viaţă şi pe moarte în care trebuie cu orice preţ să iasă învingător. Cunosc foarte bine latura aceasta contondentă a lui Cristi, pentru că într-o vreme am fost foarte apropiaţi. Prietenia noastră s-a încheiat – cum altfel? – în urma unei discuţii, acum vreo 15 ani. Una care nu implica nimic personal, ci în care erau disputate idei, principii. Cu excesivul Cristi Puiu te poţi certa fundamental pornind de la o idee absolut colaterală. Asta, cu toate că împărtăşiţi amîndoi aceleaşi valori.
Cum spun, îi cunosc această latură belicoasă, dar mai ştiu şi că ea nu-l caracterizează întru totul (e doar cea mai vizibilă, la un prim nivel), că dincolo de ea sînt nenumărate lucruri care fac din Cristi un om admirabil.
M-am reîntîlnit cu omul acesta admirabil văzînd emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniştii, unde a fost invitat.
Am aplaudat de multe ori talk-show-ul Eugeniei Vodă în cadrul acestei rubrici, dar ţin minte că, acum cîţiva ani, mi-am exprimat şi anumite rezerve faţă de el. Observam atunci stilul iscoditor al moderatoarei, interesată de tot felul de picanterii din vieţile invitaţilor săi, ceea ce mi se părea că împinge lucrurile înspre o anumită tabloidizare şi le aliniază la goana generală după senzaţional. Acum nu mă mai deranjează deloc acest aspect, pentru că am văzut în repetate rînduri rezultatele. Iar acestea sînt extraordinare: Eugenia Vodă reuşeşte să-i facă pe invitaţii săi să se deschidă incredibil şi astfel să-şi dezvăluie latura umană, dincolo de măştile publice pe care şi le aplică de obicei pe chip. Mai mult, amănuntele personale scoase astfel la lumină nu sînt simple picanterii, ci lucruri cu adevărat profunde. După ce-i văd la emisiunea Profesioniştii, oamenii îmi devin foarte simpatici. Pentru asta, nu pot decît să-i mulţumesc Eugeniei Vodă.
În cazul de faţă, trebuie să-i mulţumesc o dată în plus, pentru că mi-a prilejuit reîntîlnirea cu un fost prieten. Cristi a povestit în emisiunea Profesioniştii lucruri pe care le ştiam, dar am fost impresionat de sinceritatea cu care a făcut-o. Îi cunosc foarte bine şi obsesia pentru sinceritate (obsesie pe teritoriul căreia ne-am întîlnit, cîndva), dar am fost plăcut surprins să regăsesc un Cristi Puiu la fel de neîngăduitor cu sine însuşi, aşa cum este şi cu ceilalţi. Un Cristi Puiu în stare să se obiectiveze şi să-şi arate cu degetul şi derapajele egoului: „Cad întotdeauna în această capcană a vieţii de zi cu zi şi îmi găsesc tot felul de justificări şi constat că de multe ori funcţionez ca marea majoritate a celor pe care-i cunosc, şi anume extrem de tolerant cu mine însumi şi ultraexigent cu ceilalţi.“ Mai cu seamă, un Cristi Puiu dispus să vorbească public, printre altele, despre propriile compromisuri, despre propriile eşecuri, despre lucrurile mai puţin lăudabile din viaţa lui. Şi asta fără să vrea s-o întoarcă în favoarea lui, fără să-şi găsească circumstanţe atenuante, aşa cum se întîmplă îndeobşte cu cei care ajung la astfel de mărturisiri.
În emisiunea Profesioniştii, Cristi Puiu nu s-a menajat deloc şi a respins de la bun început invocata toleranţă faţă de propria persoană. Ceea ce nu e deloc puţin lucru!... Pentru asta îţi trebuie cu adevărat curaj, tărie de caracter. Iar despre Cristi Puiu se poate spune orice, dar în nici un caz că nu are un caracter puternic.
