Cotcodăceala politică
Cînd am avut la un moment dat ocazia să stau mai mult în străinătate, am realizat cît de neînsemnate şi de penibile sînt zgîndărelile politice care însufleţesc presa dîmboviţeană. Privite de departe, toate dezbaterile stîrnite de nu ştiu ce replică aruncată de vreun politician român - de ce a mai zis Băsescu, de ce i-a mai răspuns Tăriceanu - îşi dovedeau ridicolul. Am încetat să mai urmăresc presa din ţară, iar cînd m-am întors la Bucureşti, după un an, am regăsit, fără nici o schimbare, exact ceea ce lăsasem: Băsescu îl înţepa pe Tăriceanu, acesta îi răspundea în felul lui, iar Realitatea TV şi Antena 3 întorceau declaraţiile politicienilor pe toate părţile şi construiau scenarii, în ore şi ore de emisie. Acum, după ce alegerile s-au consumat, după tonele de vorbărie sterilă deversate în casele noastre în campania electorală, prin intermediul televizorului, Realitatea TV şi Antena 3 continuă să facă ce ştiu ele mai bine: să ne îndese pe gît discuţii din studio pe marginea fiecărui strănut de-al politicienilor, să trimită reporterii să îngheţe pe la uşile restaurantelor sau să amuşineze prin toalete. Cuvintele de ordine ale acestei perioade au fost "întîlniri de taină" - şi dă-i şi luptă, puicuşorule, cu avînt de jurnalist infatigabil, pe marginea meniurilor din restaurante, ale oamenilor politici. Vorbeam deunăzi cu cineva care se arăta mirat că presa a trecut foarte uşor peste aberaţiile noului sistem de vot şi ale alegerilor în general. "Alegerile sînt baza unei democraţii, or, dacă această bază e viciată, ce mai rămîne din democraţie? O presă responsabilă trebuie să tragă un semnal de alarmă!" - îmi spunea omul. O presă responsabilă? În ce ţară crede oare că trăieşte? Presa de la noi nu e interesată şi, de altfel, nici nu e în stare să susţină dezbateri publice de substanţă. Tot ce animă discuţiile de pe micile noastre ecrane sînt lucrurile senzaţionaliste: coteriile, amantlîcurile şi aranjamentele de culise. Cînd acestea există, toată lumea e fericită. Jurnaliştii aleargă înfriguraţi să dea primii ştirea ştirilor, iar marii noştri analişti simt nevoia să lumineze poporul în legătură cu înţelesurile ascunse, să construiască scenarii, să se indigneze. Cînd respectivele aranjamente nu sînt descoperite, ele pot fi şi inventate. Un astfel de exerciţiu imaginativ al jurnaliştilor-analişti poartă benignul nume de speculaţie. În perioada de după alegeri, televiziunile noastre de ştiri au fost într-o adevărată frenezie a descoperirii "negocierilor secrete". Cînd ţi-era lumea mai dragă, anunţau victorioase că nu ştiu ce lideri politici au fost văzuţi la un restaurant şi că au mîncat pui la ceaun. Din cînd în cînd, discuţiile din studio erau întrerupte de Breaking news şi ne erau arătate uşile unui local, dincolo de care se vedeau cîţiva politicieni. Aceştia, fiind din provincie, veniseră să mănînce la restaurant. Dar nu, ei erau acolo, de fapt, ca să pună ţara la cale - şi de aceea presa trebuie să vegheze! Cine va da primul ştirea despre întîlnirea de taină dintre doi bărbaţi politici din cabina WC-ului, cine va afla în exclusivitate vorbele dulci şoptite de aceşti domni, acompaniate de susurul apei din pisoare? Şi, odată aflat marele secret de stat din toaletă, cine-l va diseca mai cu spor în talk-show-uri? După ce s-a anunţat că PD-L şi alianţa PSD-PC au bătut palma, freamătul jurnaliştilor prin restaurante şi private s-a domolit şi ştafeta a fost predată exclusiv analiştilor din studio. Numai că pactul celor două formaţiuni i-a năucit complet pe aceştia din urmă. Susţinătorii pînă-n pînzele albe ai lui Băsescu au rămas interzişi şi au început să bolborosească vorbe fără şir, din care se distingea din cînd în cînd că, totuşi, vinovatul e PNL, iar anti-băsescienii antenişti au început să tragă, de buimăceală, în propria poartă. Acest spectacol, în care vedem cum cocoşii neamului - analiştii - se zbat acum haotic, fără cap, face totuşi toţi banii. Şi parcă ne simţim, în sfîrşit, răzbunaţi.
