Confortul poziţiei de lider
Clasamentul audienţelor acestui început de an nu ne oferă nici o surpriză. Conform măsurătorilor din luna ianuarie, în mediul urban conduce PRO TV, urmat de Antena 1, pe locul 3 se află Kanal D, iar pe 4 Antena 3. RTV a urcat pe locul 5, iar OTV, pe vremea cînd încă mai emitea, a căzut pe locul 30.
Siguranţa poziţiei de lider a PRO TV, care nu poate fi doborît de eternul challenger Antena 1, îi conferă acestui post stabilitate, maturitate şi-i permite să fie, pe alocuri, şi o televiziune responsabilă. Asta spre deosebire de canalul România TV de exemplu, care, în disperarea de a urca în clasament, e dispus la orice compromis (moral sau legal, după cum am văzut la moartea lui Sergiu Nicolaescu). Semnificativ, în cazul postului lui Sebastian Ghiţă, e că ascensiunea lui a coincis cu prăbuşirea audienţelor OTV. Noul OTV este RTV, iar amatorii de senzaţionalisme şi mizerii – deloc puţini, după cum o demonstrează cifrele – au migrat înspre acesta din urmă.
Deşi Antena 1 copiază orice mişcare a PRO TV, nu poate să detroneze televiziunea lui Adrian Sîrbu. Are PRO TV Vocea României, vine şi Antena 1 cu o emisiune similară, X Factor; difuzează PRO TV un cooking show, Master Chef, postul lui Dan Voiculescu cumpără şi el un format internaţional, TopChef; are PRO-ul audienţe mari cu Dansez pentru tine, se trezeşte şi Antena să facă emisiunea România dansează. Deşi realitatea demonstrează că e o strategie greşită, oamenii lui Voiculescu se încăpăţînează să meargă pe drumul acesta perdant, în care să fie în permanenţă cu un pas în urma televiziunii din Pache Protopopescu. Locul 2 le-a creat probabil un automatism: să copieze mişcările vedetei – care astfel dă tonul, creează moda. Sau poate că nu au imaginaţie. Aşa stînd lucrurile, vor fi permanent în siajul PRO TV-ului. Sîmbăta trecută, emisiunea lor cu bucătari, TopChef, a avut marea finală. PRO TV nici nu s-a sinchisit. A difuzat un film pe care l-a mai dat de nu ştiu cîte ori, Armă mortală 4 cu Mel Gibson, şi i-a spulberat. La finala TopChef s-au uitat, în medie pe minut, 1,08 milioane de telespectatori la nivel naţional, iar la Armă mortală 4, 1,77 de milioane.
Cum spuneam, poziţia aceasta confortabilă şi de nezdruncinat a PRO TV face ca televiziunea lui Adrian Sîrbu să nu recurgă la gesturi „disperate“, aducătoare de audienţă şi, în plus, să-şi permită lucruri serioase, de calitate, şi fără o prea mare priză la publicul larg. PRO TV este singura televiziune comercială care are o emisiune dedicată cărţilor – cea realizată de Dan C. Mihăilescu. De asemenea, După 20 de ani e un exemplu pentru cum ar trebui făcute talk-show-urile, cu chestiuni de interes public, abordate profesionist din punct de vedere jurnalistic. Iar emisiunea România mea, pe care nu obosesc să o laud, este un alt exemplu de responsabilitate, de jurnalism pus în slujba adevăratelor probleme ale ţării.
În plus, PRO TV are avantajul că nu trebuie să facă jocurile unei anumite tabere politice, aşa cum se întîmplă în cazul canalului deţinut de Voiculescu. În mod sigur, nici televiziunea lui Adrian Sîrbu nu e curată ca lacrima, dar jocurile ei nu sînt atît de evidente. Şi astfel cîştigă şi la capitolul credibilitate.
E adevărat, brandul „PRO“, ajuns acum la maturitate, s-a dedat la destule minunăţii în tinereţe. A făcut lucruri care au infestat la vremea respectivă audiovizualul românesc, pentru că şi pe atunci Pro TV dădea tonul la cîntec. Cei din Pache Protopopescu au inventat formatul Ştirilor de la ora cinci, cu violuri şi hăcuiri de pe tot cuprinsul ţării, tot ei au adus pentru prima dată manelişti şi „mame Omide“ în studiourile de televiziune, tot ei au sunat la uşa unei femei s-o anunţe în direct că soţul, pilot, i-a murit într-un accident aviatic. După o tinereţe petrecută inclusiv pe Centură, doamna a ajuns, iată, o persoană respectabilă, care şi-a deschis şi şcoală de bune maniere. Ceea ce, pînă la urmă, nu poate fi decît un lucru lăudabil.
