Cînd literatura intră pe mîna ticăloşilor
Nu e nici prima, nici ultima dată cînd se întîmplă asta. Literatura este la liber şi, prin urmare, poate intra pe mîna oricui. Asta n-ar fi o problemă, pentru că, dacă e de calitate, ea e maleabilă şi poate vorbi pe limba fiecăruia. Fiind deschisă interpretărilor, îi poate spune oricui cîte ceva, se poate întrupa după chipul şi asemănarea cititorului. Problema apare cînd literatura este deturnată, cînd încetează să mai fie literatură şi e folosită în alte scopuri decît ca purtătoare de informaţie artistică. Asta se întîmplă din prostie, din ticăloşie sau din combinaţia celor două. Unii nu înţeleg rostul cărţilor pe lume, alţii se fac că nu-l înţeleg şi cu toţii se bucură cînd îi găsesc literaturii o utilizare pe măsura lor.
Cum spuneam, lucrul acesta s-a întîmplat şi se va întîmpla şi de acum încolo, pentru că lumea nu a dus niciodată lipsă de proşti şi de ticăloşi. Nu contează că de fiecare dată va fi cineva care va încerca să le explice cum e cu literatura şi că sînt într-o mare eroare. Nu asta îi interesează pe ei! Degeaba va veni un E. Lovinescu să le spună că nu e cazul să-l acuze pe Arghezi de pornografie, că „singura pornografie în artă este lipsa de talent“. Rinocerii de ieri, ca şi cei de astăzi, vor continua să tropăie neabătuţi.
În momentul de faţă, cele mai multe televiziuni de la noi nu sînt nimic altceva decît nişte facţiuni beligerante. Singurul lor rost de a exista este să fie aruncate în luptă. Lupta politică şi, de fapt, pentru poziţiile de putere pe care le vizează stăpînii lor. Într-o astfel de situaţie, literatura (ca şi alte activităţi de pace) nu-şi are locul. Este însă folosită, cînd interesele o cer, ca armă. Am văzut asta de mai multe ori: şi cînd Ovidiu Verdeş era pus la zid pentru un fragment din romanul său Muzici şi faze, şi cînd Cristian Neagoe era atacat, ca reprezentant al ICR New York, pe baza unor texte literare publicate în revista culturală online Tiuk!. În paranteză fie spus, eu însumi am fost numit „scriitor onanist“, de către un respectabil critic, într-o emisiune în care se vorbea despre volumul meu Tinereţile lui Daniel Abagiu. (Cînd m-am întîlnit după o vreme cu el, faţă-n faţă, a recunoscut că aceea fusese o „lovitură sub centură“ – ironic, nu?)
În ultima vreme, cel supus linşajului mediatic este Mircea Cărtărescu. De data aceasta îşi dau mîna două categorii: frustraţii, invidioşi pe talentul şi pe succesul lui (aceştia i-au purtat sîmbetele dintotdeauna lui Cărtărescu), şi mercenarii, cei care prin el urmăresc să dea lovituri cu manta. Din el să ricoşeze în Patapievici şi din Patapievici în Băsescu. Pentru mercenari, Cărtărescu e doar o „pagubă colaterală“. Nu contează că este un mare scriitor şi una dintre valorile culturale ale acestei ţări. Cînd îl bombardează pe inamic, combatanţilor nu le pasă că distrug şi vestigii de civilizaţie şi de cultură.
Într-un recent text din Evenimentul zilei, Mircea Cărtărescu se apără în faţa mizeriilor cu care a fost împroşcat. Şi încearcă să explice lucrurile ca pentru proşti, sperînd că doar-doar va fi înţeles şi de ei: „s-a spus că eu, personal, am zis că «îmi bag p… în regina Angliei». Ei, n-am spus-o eu, ci un personaj odios al meu, într-o carte. E ca şi cînd ai spune că nu Iuda, ci evanghelistul Luca l-a sărutat pe Iisus ca să-l vîndă. La fel, lunga listă de citate «mizerabile» dintr-o carte a mea, de pe Internet, cuprinde de fapt spusele unor personaje cu care eu, autorul, nu mă identific, dimpotrivă, pentru care am doar scîrbă şi dispreţ“.
Textul lui Cărtărescu mi s-a părut de-a dreptul sfîşietor. Sfîşietor, pentru că un om de valoarea lui este pus în situaţia să se explice în felul acesta, în faţa proştilor. Şi cu atît mai sfîşietor cu cît cei de la Antena 3, Realitatea TV, Cotidianul şi toţi ceilalţi care s-au încolonat în această campanie murdară nu sînt numai proşti, ci şi ticăloşi. Prin urmare, lor nici nu le pasă de explicaţiile lui.
