Cianurile de care avem nevoie

De mai mulţi ani, Roşia Montană Gold Corporation investeşte o groază de bani în campanii insistente care să facă publicul să creadă că această companie e cel puţin Maica Tereza venită să ajute această ţară năpăstuită. (Banii investiţi în publicitate, oricît de mulţi, la fel ca şi cei promişi pentru prezervarea mediului sau a patrimoniului vor fi un mizilic pe lîngă cîştigurile companiei, dacă va pune mîna pe aurul Apusenilor...) 

Cel mai scandalos clip mi s-a părut unul de acum cîţiva ani, în care cei de la RMGC se foloseau de copii pentru a înmuia inima publicului: o fetiţă tristă, într-un decor dezolant, zicea „vreau să-nvăţ într-o şcoală nouă“, un băieţel lîngă un rîu poluat spunea „vreau să pescuiesc în ape curate“, o altă fetiţă la fel de tristă ne zicea că vrea o slujbă nouă pentru tatăl său etc. Desigur, arhanghelul Gabriel de la RMGC era cel despre care ni se spunea că va îndeplini dorinţele acestor sărmani copii. Acum, cei de la Roşia Montană Gold Corporation au revenit cu o campanie în forţă la televiziunile noastre. Probabil îşi dau seama că obiectivul lor e aproape şi trag tare pe ultima sută de metri. Acum, cînd aurul se scumpeşte vertiginos din cauza crizei, autorităţile se grăbesc subit să le facă mult aşteptatul cadou celor de la RMGC. Cel mai recent gest „filantropic“ către ei este al ministrului Culturii Kelemen Hunor, care a acordat certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cîrnic şi s-a transformat peste noapte în susţinător al firmei canadiene de exploatare a aurului şi adversar al intrării Roşiei Montane pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Clipurile TV din campania de acum ne vorbesc iarăşi despre lăudabilul demers RMGC, care nu este altul decît de ecologizare a zonei, de conservare a patrimoniului, ba chiar de salvare a lui. Ni se spune că proiectul minier va crea peste 2300 de locuri de muncă sau că vor fi investite 70 de milioane de dolari pentru patrimoniul de la Roşia Montană. Numai intenţii bune şi nimic altceva. Roşia Montană are nevoie de salvatoarea RMGC pentru a ieşi din dezastrul în care se află. Şi România, odată cu ea. Mai trebuie să ni se mai spună doar că cianurile sînt numai bune de întins pe pîine şi că aşa se vor rezolva problemele alimentare ale acestui popor. Pentru a se vedea cu sacii (de aur) în căruţă, cei de la Roşia Montană Gold Corporation au ştiut dintotdeauna „să fie atenţi“ cu diferite categorii care i-ar putea ajuta. Anul trecut, făcea valuri în presă o excursie de lux în Noua Zeelandă, cu care RMGC îi cadorisea pe nişte jurnalişti plini de deontologie profesională – printre care Robert Turcescu, Mihai Tatulici, Doru Buşcu sau Vlad Macovei. Lideri de opinie şi de publicaţii care trebuiau unşi şi frăgeziţi. 

La fel, compania canadiană îi are în vedere, de cîtva timp, şi pe intelectuali. Munceşte din greu şi la acest capitol şi încearcă pe toate părţile. Inclusiv eu, un neica-nimeni, am primit în vreo două rînduri propuneri să particip la tot felul de proiecte puse la cale de RMGC (proiecte împachetate în intenţii nobile, ca tot ce face această companie cu care ne-a binecuvîntat Dumnezeu). Mă gîndesc că alţi intelectuali, cu adevărat cunoscuţi, au avut parte de mult mai multe propuneri. Tentaţia de a face pactul cu diavolul e mare, pentru că diavolul are mulţi bani. Şi, în plus, poţi să-ţi acorzi şi circumstanţe atenuante: cum el pozează în măicuţă de caritate, te poţi iluziona că eşti de partea cea bună. Deunăzi, l-am văzut într-un spot publicitar al RMGC pe Răzvan Theodorescu. În privinţa lui, n-am avut nici o surpriză – îi ştiam faptele de bravură încă de pe vremea Băncii Religiilor. Numai că, pe lîngă el, în grupul de intelectuali susţinători ai companiei canadiene, mai sînt şi alţii. Iată că cianurile au şi un benefic rol de turnesol. Ce pot să mai spun?... Sper, pentru ei, măcar să le fie ruşine.