ABBA chiar e cultură!
Duminica trecută, am petrecut şi eu un Week-end ABBA, alături de VH1. Luat pe sus de amintiri şi de cunoscutele melodii ale trupei suedeze, nu mă mai săturam să privesc şi să fredonez "Dancing Queen", "SOS", "Knowing Me, Knowing You", "Mamma Mia" sau "Fernando" (deşi nu mi-am propus niciodată să învăţ versurile acestor piese, mai ştiam şi acum din ele, după atîta timp.) Îmi amintesc întrebările din acea perioadă. "De care-ţi place mai mult " de ABBA sau de Boney M?" Lucrurile funcţionau dual. Îmi plăceau şi "Rivers of Babylon" sau "Rasputin", dar parcă nu se comparau cu melodiile lui Benny. Tot dual funcţionau lucrurile şi în privinţa celor două soliste: "De care-ţi place " de cea blondă sau de cea brunetă?". Eu am avut perioade în care uneori îmi plăcea de cea blondă, alteori " de cea brunetă. Dar de cele mai multe ori preferata mea era cea blondă, Agnetha. Frida era ea drăguţă, dar părea mai rece decît Agnetha.Singurul lucru care mă intriga era ce a găsit blonda la tipul ăla cu faţă de maimuţă, Bjorn, şi de ce nu-l preferase pe Benny... Deh, prostii!"Despre ce scrie ăsta aici?" " se vor întreba puriştii culturii. "Despre o fomaţie de muzică pop? Asta e ceva comercial, brrr!, nu e cultură! Şi şi-a mai pus şi titlul ăsta de rubrică. Auzi tu:
