Marea

Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
O lume aproximativă jpeg

Mică fiind, mersul la mare era un fel de obligaţie de familie. Deşi am copilărit în vremuri comuniste, vacanţele erau, pentru noi, mai curînd un soi de migraţie la… moşie. Doar că moşiile nu erau ale noastre, ci ale statului. 

Puteau fi, într-un fel, ale noastre, prin repetată şi fidelă folosire. Dacă în fiecare an mergeam în acelaşi loc, două-trei săptămîni, locul respectiv era, măcar puţin, şi al nostru. Aşa s-a întîmplat cu hotelul Siemens din Mangalia, unde ne-am petrecut vacanţele ani de-a rîndul. Hotelul, cel puţin pe dinafară, nu era mare lucru: arăta standard, ca mai toate hotelurile comuniste – un bloc ceva mai impresionant. Partea lui bună era că se afla foarte aproape de mare. Nu doar că vedeai marea de pe geam (dacă primeai cameră pe partea bună), ci o şi auzeai non-stop.

Prima mea relaţie cu marea a fost tocmai cea cu zgomotul ei monoton, continuu, care te însoţea şi cînd dormeai. Sau mai ales atunci: dormind cu geamul deschis, aveai senzaţia că eşti pe mare. Pentru mine, mică, freamătul ăsta al mării a fost mai curînd o ameninţare, care mi-a însoţit mai toate visele estivale, devenite coşmaruri: visul meu recurent era cum marea se revolta, ieşea din

-ul regulat şi invada hotelul, valurile ei uriaşe treceau peste el. 

Frica instinctivă de ceva ce nu puteam cuprinde a mai fost domolită de interacţiunile directe cu fiinţele mării ori cu rămăşiţele lor: dimineaţa veneau pe balcon pescăruşii, dornici să se înfrupte din puţina mîncare pe care o ţineam acolo, iar de pe malul mării culegeam cochilii de scoici şi melci, cu care făceam construcţii şi pe seama cărora ţeseam poveşti. Existau melci mari, mai ales în zona digului, cei în care puteai auzi zgomotul mării, dacă aveai norocul să-i prinzi întregi. Şi melci minusculi, rotunzi sau alungiţi, cu o infinitate de modele în dungi şi picăţele, pe care-i colecţionam. Cînd apa era limpede, aproape de mal puteai zări şi niscaiva peştişori care înotau grăbiţi, precum şi nelipsiţii crabi. Dacă-ţi foloseai imaginaţia, aşa cum o făceau părinţii noştri, puteai genera creaturi mitologice, precum Zîna Mării, odată ce vedeai răsăritul, apusul sau măcar linia orizontului. 

Căci ceea ce făcea marea, mai mult decît orice altceva, era o deschidere şi o lărgire de perspectivă. E adevărat că mi-am dat seama de asta abia mai tîrziu, pe la 20 de ani, cînd am simţit, pur şi simplu, oricît de banal ar părea, vorba cîntecelor, nemărginirea. Ţin minte şi acum momentul în care, ducîndu-mă pînă în faţa mării, prin anul II de facultate, şi aşezată acolo, i-am simţit, pur şi simplu, puterea şi fascinaţia mult dincolo de limitele mele, penibile, omeneşti. În copilărie, trăiam lucrurile astea, dar, desigur, instinctiv: sub formă de plăcere şi frică. Plăcerea de a mă bălăci nonstop, apoi de a înota lăsîndu-mă leneş în voia meandrelor mării. Frica nu doar a coşmarurilor cu marea invadatoare, ci şi a valurilor reale, care te puteau băga la fund, transformînd o joacă într-o tragedie. Mi s-a întîmplat şi mie, o dată, cînd ne jucam de-a săritul peste valuri, dar nu a fost o tragedie, slavă Domnului, ci mai curînd o dramoletă: am fost băgată la fund, m-am speriat destul de zdravăn şi, cînd am ieşit la suprafaţă, îmi pierdusem doar sutienul (aveam vreo 12 ani). Pentru alţii, însă, au fost tragedii adevărate, iar marea atît de iubită şi-a arătat, fără scrupule, partea ei întunecată: aşa s-a întîmplat, acum doi ani, tot la Mangalia, cu prietena mea, Ligia, care s-a înecat. 

Tot marea era legată, la vîrstele adolescentine, de aşteptări romantice. Ţin minte că nu-mi doream nimic mai mult decît să fac baie noaptea, în compania masculină dorită, să mă scald fix în dîra pe care o lăsa luna prin mare. În realitate, am făcut baie noaptea, dar, dacă n-ar fi existat nişte prosoape uriaşe şi o sticlă de coniac, nu s-ar fi terminat romantic, ci la spital. 

Acum cred că am ajuns la o pace cu marea: îmi place, desigur, în continuare, să mă bălăcesc, dar mai mult să mă plimb pe malul ei, cît să o simt, şi să mă uit la ea, pur şi simplu, fără nici o aşteptare. 

dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.

Parteneri

nicusor dan la patriarhie jpg
Președintele Nicușor Dan, discurs în fața a 2.400 de tineri ortodocși: „Spațiul public este dominat de defetiști și demagogi care se bat cu pumnul în piept”
Președintele Nicușor Dan a participat la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși. La manifestarea de la Catedrala Națională participă aproximativ 2.400 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.
image png
Un viceprimar din Satu Mare și-a speriat comunitatea după ce s-a plimbat cu un obuz pe scuter. Polițistul a încremenit când l-a văzut
Un incident a avut loc astăzi în comuna Vama, județul Satu Mare, unde un proiectil de artilerie a fost descoperit întâmplător printre materialele folosite la reabilitarea trotuarelor și, mai apoi, transportat prin localitate într-un mod greu de imaginat.
Donald Trump Biroul Oval FOTO EPA EFE jpg
Administrația Trump intenționează să aloce 4 milioane de dolari pentru presa de dreapta din Europa
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să aloce 4 milioane de dolari pentru sprijinirea unor organizații media de dreapta din Europa, potrivit agenției Reuters.
barbat cu buzunare goale png png
Psihologul Radu Leca explică legătura dintre sărăcie și negativism: „Orice risc devine catastrofal”
Sărăcia nu înseamnă doar lipsa banilor, ci poate diminua și libertatea de acțiune, iar modul în care o persoană interpretează realitatea îi poate influența deciziile, perseverența și curajul de a încerca din nou, spun specialiștii.
AEP inquam jpg
Autoritatea Electorală Permanentă începe de azi, 1 septembrie, controlul la partidele mari. AUR face excepție
Preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, anunţa recent, într-o conferinţă de presă, că va exista şi o excepţie - Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) -, unde controlul va începe la 1 octombrie, la solicitarea formaţiunii politice.
tarom foto shutterstock
TAROM își pregătește al doilea Boeing 737 MAX 8. Avionul „Mircea Lucescu” a efectuat un nou zbor de test
Al doilea Boeing 737 MAX 8 care va intra în flota TAROM, înmatriculat YR-BGO și botezat „Mircea Lucescu”, a fost vopsit în schema companiei aeriene și a efectuat al doilea zbor de test.
image png
Octavian Popescu i-a adus la disperare pe oficialii FCSB: „E foarte grav ce a făcut!”
Mihai Stoica a vorbit despre situația lui Octavian Popescu.
pepene galben la gratar jpg
Pepene galben la grătar
Un desert simplu, dar spectaculos, în care felii de pepene galben sunt rumenite ușor pe grătar, pentru o aromă mai intensă și o dulceață aparte.
Liviu Vârciu și soția sa jpg
Cadoul de nuntă pe care Liviu Vârciu și soția lui nu-l vor uita niciodată: „Nașii noștri ne-au făcut o surpriză”
La doi ani de la nunta lor, Liviu Vârciu a publicat pe canalul său de YouTube imagini de colecție din vacanța de vis trăită în Santorini, cadoul de neuitat primit din partea nașilor chiar cu ocazia căsătoriei.