Mame, bunici, taţi şi zile

Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
La drum – propriul road movie jpeg

E adevărat, 8 Martie are reminiscenţe comuniste. Îmi aduc aminte cum duceam cu toţii flori doamnei învăţătoare sau cum meşteream la cîte-o floricică brodată, pe la lucru manual, pentru mamele noastre.

Respectivele creaţii erau, totuşi, înduioşătoare, chiar făcute la cererea învăţătoarei... Dar dincolo de acestea, au existat şi momente, de acelaşi 8 Martie, în care eu, în postura de copil, am făcut, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, diverse „chestii“ (chestii=creaţii, desene ori colaje) pentru mama şi bunica mea.

În copilărie îmi petreceam adesea timpul stînd la o masă şi desenînd. În sufrageria din Şoseaua Giurgiului, unde locuiam pe vremea aceea, era o masă lungă de tot şi destul de şubredă. Tatăl meu lucra nonstop la ea, printre teancuri de foi şi ceşti de cafea. Văzîndu-l aşa mereu, am înţeles că ăsta e

-ul: ca atare, mi-am luat şi eu foile şi cariocile şi m-am postat într-un alt capăt ale mesei. Stăteam acolo şi desenam cu orele... Timp în care mama mea, care pe atunci nu avea camera ei, ci oscila între a mea şi a lui tata, tot trecea printre noi.  

Noi eram o mamă, un tată şi un copil, dar eram şi lupul Vuko (tatăl meu era sîrb şi

înseamnă lup, în sîrbă...), motanul Cule (mama, după Hercule din

) şi Vucko (un lup mai mic şi alintat, adică eu). Eu desenam toate aceste personaje, adică pe noi: lupii erau negri şi aveau un fel de trompă îndoită, cu un punct roşu în vîrf şi, neapărat, şepci de diverse culori. Pisoiul (mama) era negru, înalt, şi obligatoriu cu o fundă-n coadă. Ei apăreau de obicei, toţi trei, în poziţii destul de statice, doar ţinînd cîte ceva în mîini, precum un balon sau o floare. Aveau haine multicolore şi cu tot soiul de modele. Uneori, pe lîngă cei trei, mai apărea un personaj: o foarte cochetă raţă, îmbrăcată în rochii elegante şi cu coadă de cal, pe care o chema Cari Maca – era prietena mea imaginară. Cînd mergeam cu tatăl meu la grădiniţa de engleză care era tocmai în capătul celălalt al oraşului, în Aviatorilor, şi luam troleibuzul 82 cam de la un capăt la altul, îi ţineam întotdeauna şi ei un loc.  

Uneori, în aceeaşi copilărie, stăteam la o altă masă. Nu pe Şoseaua Giurgiului, ci cu vreo cîteva staţii mai sus, spre Adesgo. La masa bunicii mele – care, cu timpul, căpătase pe ea un cristal, şi era rece şi neprietenoasă. Masa se afla aşezată în camera bunicii mele, un fel de a doua sufragerie. Din prima cameră, cea a bunicului meu, trecerea se făcea printr-o boltă, fără uşă. Casa era concepută să fie deschisă, să stea toţi... cu toţi şi să existe cît mai puţină intimitate. În camera bunicii, pe lîngă dulapul atotcuprinzător, care avea, pe interior, două cărţi poştale cu japoneze sexy (dar decente...), care-ţi făceau cu ochiul cînd se deschidea uşa, se mai afla şi radioul istoric, mare cît un mic geamantan, la care se asculta Europa Liberă... 

La masa aceea încercam să-mi scriu lecţiile. Dar era aproape imposibil să te concentrezi acolo: se auzea mai tot ce vorbeau invitaţii bunicii mele, din bucătărie, unde se fuma şi se lăsa uşa deschisă. Bunica mea era foarte corectă politic şi tolerantă în privinţa prietenilor: veneau pe la ea o verişoară şi o fostă colegă a mamei, care aveau probleme psihice serioase. Ea era singura care le primea. Ele îşi spuneau păsurile, şi, din cînd în cînd, mai strecurau şi cîte ceva buruienos în discurs: aşa am învăţat eu primele cuvinte urîte... Mai era prezent un domn în vîrstă, care scria epigrame şi avea o soţie rusoaică, adusă din Război, pe care o bîrfea mai tot timpul (dar de care avea şi grijă). Precum şi o doamnă nonagenară, din fosta aristocraţie, pe atunci un fel de consultantă în cozonaci, care nu se înţelegea cu nora mai din topor.  

Din camera de alături, de la masa incomodă, am înţeles că lumea e diversă, bizară, şi că e cazul să fim cît de toleranţi putem. Tot acolo, precum şi la masa dreptunghiulară şi instabilă din Şoseaua Giurgiului, m-am hotărît să fac, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, de-a lungul timpului, desene şi colaje pentru mama şi bunica mea. 8 Martie nu mi s-a mai părut nelalocul lui. Pînă la urmă, sărbătoarea e cum şi-o face fiecare.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.