Magazinul din colţul blocului
Stau într-o zonă lipsită de dever comercial. Există, ce-i drept, un magazin nonstop aproape, dar e departe de aşteptările oricărui cetăţean ce se vrea cît de cît respectabil şi aspiră către middle-class.
Nonstopul datează, însă, de foarte mult timp (peste zece ani) şi e agreat de locuitorii cu mai mult timp de pierdut din zonă. Vara, în special, în jurul lui se adună bătrîni bărboşi şi juni obraznici, să joace cărţi şi să bea bere. Dacă vrei să cumperi ceva, unii dintre ei îţi mai şi cer un ban: cerşesc aşa, printre altele, opţional, să nu scape ocazia, dac-o fi să pice ceva...
Cînd stai la coadă (pentru că, dată fiind penuria de oferte din zonă, mai mereu e oarecare coadă), trebuie să-ţi croieşti drum printre personaje care de care mai interlope. Dacă eşti de-al/de-a zonei, încet-încet, devii recunoscut/ă şi lăsat/ă în pace, printr-un soi de convenţie locală nescrisă: împărtăşim cu toţii acelaşi derizoriu.
Căci zona, altfel destul de centrală, continuă să îşi aibă doza ei de derizoriu. De multe ori pustie şi cenuşie, străbătînd-o la ceasurile dimineţii sau ale amiezii, personajele pe care le poţi întîlni aici sînt doar uneori umane. Mai curînd sînt cîini (în general bătrîni) şi ciori (gri cu negru, despre care aflu că, de fapt, sînt stăncuţe). Şi apoi, o categorie omenească, de astă dată, de domni de vîrstă medie spre a treia, fără o ocupaţie stabilă.
Genul de persoane care îşi mai găsesc odd jobs pe ici, pe colo, iar în restul timpului beau pe undeva, cu cineva. De fapt, există un grup gata format, care adastă în spatele blocului, cam de cînd se luminează. Nu în dreptul magazinului deja amintit, ci al altuia – mai mic, dar – aş îndrăzni să spun – mai serios. Patronul e un domn care pare respectabil, rubicond, de vîrstă medie şi destul de şcolit: el te informează, prompt şi documentat, asupra produselor pe care urmează să le achiziţionezi, chiar în cazul în care acestea costă 1 leu. Poate tocmai pentru că multe dintre ele costă puţin. La acest magazin ăsta mă duc, cu curaj, de cîte ori am foarte puţini bani şi, totuşi, îmi arde buza să cumpăr ceva. Îmi pot lua o Măgura – care, dacă nu mă înşel, costă 1 leu. Sau o ciocolată cu rom – şi domnul de la magazin îmi explică, doct şi minuţios, diferenţa dintre diversele tipuri de ciocolată cu rom.
Îmi pot face şi prieteni, tot acolo: în afară de proprietarul însuşi al magazinului, mai e şi... Moşul bun. Un moş căruia cuvîntul chiar îi corespunde, pentru că are, de-adevăratelea, barbă albă. El mai repară cîte una-alta şi, în general, bea pe lîngă cel de-al doilea magazin. Îi spun „Moşul bun“ pentru că mai există şi un al doilea moş, tot cu barbă albă. Evident, acesta e „Moşul rău“. De ce? Pentru că cerşeşte prin zonă, agresiv, insistă atît de tare să-i dai ceva şi, dacă nu-i dai, ai senzaţia că te va lua la bătaie sau că te va blestema cu privirea-i încrîncenată.
Cert e că, la un moment dat, moşul bun m-a întrebat ceva despre cum se fac clătitele (!), la magazinul mic fiind amîndoi. Deşi eu n-am ştiut să-i răspund, de atunci el mă salută, chiar dacă mă vede trecînd cu maşina. A simţit, probabil, că avem ceva în comun: simpatia pentru magazinul mic şi ieftin. Adevărul e că, de cîte ori văd grupul lor din spatele blocului, mă gîndesc că, în viaţa asta, nu se ştie niciodată.
Lăsînd melodramele virtuale, vreau să spun că, de fapt, nici unul dintre cele două magazine nu e cel din titlu. Titlul se referă la singurul magazin bun, adevărat, din colţul blocului, singurul care a corespuns vreodată ideii de middle class şi a ieşit, oarecum, din derizoriul local. Acesta a fost, cîndva, un Mic.ro, apoi a devenit un magazin cochet şi bine aprovizionat, în limitele unui butic de cartier. Cumpăram zilnic de acolo, fără să mă joc, chiar lucruri pe care le puteam mînca sau bea. S-a terminat, din păcate, de curînd. A dat – iar – faliment. Se pare că zona (nici măcar nu are importanţă care, căci asemenea ei sînt nenumărate altele în Bucureşti...) nu e demnă de un magazin middle class. Au rămas, însă, cele două despre care povesteam – „uşor“ suprarealiste în derizoriul lor...
