„Lasă-mă să te las“ se numește România

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
„Lasă mă să te las“ se numește România jpeg

Într-o variantă mai cultă, Așteptîndu-l pe Godot. În alta, modernă și adolescentină, a unei tinere care a participat la concursul nostru de eseuri și care m-a amuzat: „România e un soi de Games of Thrones cu buget redus“. Dar nu, intenția mea nu era de caracteriza din nou România în vreun fel. Și nici de a vă plictisi cu dorința mea din ce în ce mai apăsătoare de a pleca definitiv din țară – oricum, și asta e deja „fumată“, e o modă, chiar dacă uneori îmbracă doar o cochetărie, printre artiști și intelectuali în jur de 40 de ani. Însă a devenit un must pentru cei foarte tineri. Dacă i-ați auzi pe copiii ăștia de liceu ce vorbesc între ei și ce pun la cale (cu sprijinul implicit al părinților), ce facultăți, ce burse vînează, situația ar fi cît se poate de clară: ultimul stinge lumina! Dar, din păcate sau din fericire, nu toți cei ce vor să plece vor pleca, nu-i chiar atît de ușor precum pare.

Să revenim însă la titlul articolului și la senzația acută de „lasă-mă să te las“ pe care o tot simt în ultima vreme. Sau dintotdeauna? Ea s-ar traduce, mai plastic pentru mine, prin aceea că trăiesc într-o țară ca într-o sală de așteptare, fără să știu ce mai aștept, de fapt. Dincolo de peisajul sumbru politic, de revolta firească a oamenilor, de proteste, de glume și glumițe pe Facebook. Toate lucrurile din viața noastră de zi cu zi de fapt se mișcă cu o încetineală de melc (și nici măcar nu e vorba despre relaxarea din Spania sau Portugalia, oamenii ăia par ei cu capu-n nori, dar sînt eficienți), începînd cu o „treabă“ banală la poștă, cu un drum pînă la Administrația Financiară și sfîrșind cu obținerea unei autorizații de construcție, cu înmatricularea unei mașini etc. Ai o problemă oarecare, vrei să o rezolvi, dar niciodată nu-i atît de simplu. Să fii sigur că în calea ta se vor ivi destule obstacole, birocratice sau pur și simplu erori umane, vei face slalom printre ele, vei da telefoane, vei apela la relații (dacă le ai), ca să „se urgenteze“, vei transpira, îți vei consuma timp și nervi și, în cele din urmă, dacă vei ajunge la un capăt – care capăt?! –, vei spune cu satisfacție: „Am făcut-o și p-asta!“ Așa spune taică-meu de fiecare dată după ce reușește să repare un burlan, să-și tundă iarba din curte (pentru că, la țară, nu mai găsești pe nimeni care să dea cu coasa), să facă un act de cadastru sau de dezmembrare. Treburi din astea mărunțele. Mai de mult rîdeam de el, acum îl înțeleg. În România, orice treabă pe care o începi și pe care reușești s-o închei este o mică victorie personală. Ca să supraviețuiești aici trebuie să cunoști bine – adică să fi băut cu ei cel puțin o dată sau să-ți fie datori cu oareșce – cel puțin un IT-ist (cînd ai probleme cu computerul și trebuie urgent să-ți reinstalezi Windows-ul), doctori, contabili, finanțiști, mecanici auto, instalatori și electricieni, o pilă la fisc, muncitori cu ziua etc.

Să luăm un alt exemplu banal. În urmă cu mai mulți ani încercam să supraviețuiesc ca freelancer, adică „din colaborări“. Pe vremea aceea exista o oarecare efervescență în presă, aveai unde scrie, pe bani decenți. Însă te loveai peste tot de incapacitatea diferitelor instituții de a te plăti la timp. Așadar, banii pe care îi cîștigai erau nesiguri, puteai să-i primești de Crăciun sau în 2020. Nu s-a schimbat nimic, exact la fel se întîmplă și acum, mai ales cînd ai de-a face cu instituții de stat, însă nu mi-e rușine nici cu celelalte, fundații și organizații serioase și de prestigiu (uneori chiar cu investitori străini). Ești antamat pentru „o muncă“, o prestezi, ai deadline-uri, „angajatorul“ te bate la cap să-ți faci treaba etc. Semnezi un minunat contract. După care aștepți. Trece o lună, trec două, oftezi și începi să te gîndești cum ai putea să-ți recuperezi banii pentru care ai muncit. Pentru că îți dai seama că ai nevoie de ei – completează banii de vacanță sau sînt pentru revizia aia nenorocită la mașină, în cazul în care nu ai avut timp să te împrietenești cu vreun Bebe din colțul străzii care să șurubărească un pic pe datorie… Lasă, Bebe, că-ți dau eu cînd o să-mi iau o colaborare pentru care am muncit două luni! Așadar, te pregătești psihic pentru momentul în care trebuie să suni, să dai e-mail-uri la care de regulă nu-ți răspunde nimeni, chiar dacă sînt zece oameni acolo, la instituția respectivă, care pentru asta sînt angajați. Ajungi în situația disperată în care să-ți cerșești banii care ți se cuvin. De cele mai multe ori te lovești de contabili, iar contabilii sînt mereu în vacanță atunci cînd ai nevoie de ei. De fapt, toată România e în vacanță, începînd din iunie pînă în septembrie. Nu se mai mișcă nimic. Cînd se întorc toți, intră într-un soi de vrie, pînă prin noiembrie, cînd începe letargia de sărbători. Care durează pînă pe la mijlocul lui ianuarie.

Însă, ca să nu mai fiu pragmatică, dau și un alt exemplu care nu are nici o legătură cu munca și cu banii (și cu întrebarea obsesivă „Oare au intrat banii?“). Trimiți un e-mail unui om pe care îl cunoști și care face parte din categoria oamenilor „normali“, adică cei care aparent împing România mai departe și condamnă starea de fapt de acum. În cele mai multe cazuri, omul reprezintă o instituție, dar asta n-ar importanță. E omul tău, uneori chiar îți este amic. Îi faci o propunere sau pur și simplu îi pui o întrebare care are însemnătate pentru tine sau care îți poate rezolva o problemă. Omul respectiv nu-ți răspunde la mesaj. E prea ocupat, îți zici. După încă o săptămînă, îndrăznești să-i trimiți un al doilea mesaj. Deja te simți pisălog, îl bați la cap, dar tu totuși trebuie să-ți rezolvi cumva problema care depinde de omul ăla. Îți faci curaj și îl suni – nu răspunde nimeni, eventual primești un mesaj „te sun eu în două ore, sînt într-o întîlnire“. Desigur, nu te sună nimeni. Aproape toți oamenii din România de care depinzi profesional sînt extrem de ocupați. Așa am învățat eu să nu mai răspund la e-mail-uri și să mi dau pe silent telefonul. Dacă toți depindem unii de alții ca într-un mecanism, de ce să fiu doar eu și alții ca mine niște rotițe care se învîrtesc în gol? Mai bine o lăsăm pe altă dată și ne prefacem foarte ocupați.

Aș vrea să mă rup cumva din acest sistem pentru că nu-mi face bine. Mă obosește și mă nărăvește. Am prieteni germani, vii, prompți, punctuali și interesați de toate mesajele pe care le trimit, care îmi reamintesc că se poate și altfel. Anul trecut am participat la un workshop de film care s-a întins pe o perioadă de opt luni, iar comunicarea a fost minunată. Feedback-ul era aproape instantaneu, iar contabilii care aranjau partea financiară erau prezenți în toată afacerea, deși invizibili. Workshop-ul n-a fost organizat de germani, ci de cehi.

În mod prozaic, în România, comunicarea profesională (dacă nu sînt mari interese și mulți bani la mijloc) se rezumă la: „Ce p… mea vrea ăsta de la mine tocmai acum?! Să mai aștepte…“ De aceea trăim într-o țară ca o uriașă sală de așteptare, în care n-o să se schimbe nimic.

Foto: flickr

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.