Istorie și lighean

Publicat în Dilema Veche nr. 860 din 1 - 7 octombrie 2020
Zizi și neantul jpeg

E interesant cînd, de la o vîrstă încolo, nu mai ești tu cel care le cere celorlalți să-și istorisească poveștile. Devii tu însuți o poveste. Viața ta se dovedește, brusc, interesantă, trecută prin epoci deja istorice. Deodată, capeți fibră de personaj. Și realizezi, brusc, cum priveai tu personajele intervievate. Cu cîtă condescendență, cu un soi de afecțiune superioară, ca și cum tu n-ai fi putut ajunge niciodată în locul vreunuia dintre ele. Ca și cum tu, persoană tînără și în putere, așezată, după părerea ta, fix în inima lucrurilor, n-ai putea niciodată să treci de partea cealaltă: să devii, în loc de actant atotputernic, obiect de cercetare.

Pe vremea cînd le puneam întrebări ghidușe diverșilor oameni întîlniți în Cișmigiu, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut că, după o vreme, și eu aș putea deveni unul dintre ei. În sensul în care aș fi depozitarul unei povești. Nu neapărat al uneia ieșite din comun – dar, pînă la urmă, povestea oricui care a acumulat o experiență și a traversat niște epoci poate fi interesantă, depinde de cum știe s-o povestească eroul ei și ce știe receptorul să scoată din ea.

Acum realizez că am ajuns, și eu, depozitara unor povești. Un întreg șirag de istorii personale, inevitabil. Dar lor li se adaugă și cele ale familiei, și, mai  mult de atît, cele ale epocilor trăite. Epoci pe care copilul meu și cei de vîrsta lui, ori mai mici decît el, nu le-au cunoscut. Pe care poate nici nu și le imaginează. Am devenit mîndra (dar și inconștienta, de multe ori) depozitară a momentelor istorice din acele epoci pe care le-am traversat pecum Fabrizio del Dongo bătălia de la Waterloo: fără să am habar nu că fac istorie, ceea ce sună mult prea pompos, ci că sînt parte, minusculă spre invizibilă, a unei istorii.

Deodată am realizat că ceea ce era pentru mine altădată bunicul meu, care tot povestea despre al Doilea Razboi Mondial și aventurile lui acolo, pot fi eu (sau oricare altul/alta din generația mea) pentru fiul meu. Că sînt o sursă de povești de viață cotidiană din epoca ceaușistă și post-revoluționară, cea numită de tranziție. Am realizat că, pe lîngă spectator al, să zicem, expozițiilor cu anii respectivi, cum am fost timp îndelungat, pot fi, acum, nu doar curator al unei asemenea expoziții, ci chiar exponat.

Că sînt gesturi pe care oamenii din lumea de azi nu le mai practică și pe care le pot afla de la cei ca mine: de la vorbitul la telefonul fix, cu șnur și disc, la rîșnitul manual al cafelei ori încălzitul fierului de călcat pe plită etc. Mi-am dat seama că, așa cum bunicul meu a fost la război, eu am fost la revoluție – la cea din 1989, indiferent de cum vrem s-o numim. Că, oricît de insignifiantă parte din mulțime am fost, un quarc acolo printre nenumărați alții, am făcut istorie tocmai în felul ăsta: am fost una din piesele unui puzzle care a dus la schimbarea unei epoci.

Apoi, la fel, în perioada Pieței Universității, în care mă pierdeam de-a dreptul în mulțime. N-am fost, nici în primul, nici în al doilea caz, una dintre vedetele evenimentelor, dintre cei care au ieșit în față și au vorbit cu soldații încercînd să-i îmbuneze ori dintre cei care au luat cuvîntul în balconul Universității. Ca și Fabrizio del Dongo, în ambele situații, încercam și eu să aflu pe ce lume sînt, să-mi dau seama în ce cred și ce vreau de la viață în timp ce vîrtejul colectiv mă lua pe sus. Dar, pînă la urmă, și cu furnici ca mine s-a făcut istoria: măcar am contribuit la numărul necesar schimbării, la numărul de fire trebuincios ca să umple găleata cu nisip...

Odată evenimentele trecute, am devenit personaj al unei noi lumi. Al celei de început de ani ʼ90, în care totul se lua de la capăt. În care părea că totul ți-e deschis și că posibilitățile sînt infinite, că poți schimba lumea la propriu, doar punînd umărul și avînd bunăvoință, creativitate și perseverență. Niciodată nu m-am gîndit la componenta de Truman Show a situației. La faptul că, aparent, totul ne era deschis, dar că, de fapt, eram strict circumscriși contextului spațial și temporal și că nu puteam acționa decît în niște limite bine determinate.

Pe scurt, puteam agita cît voiam apele și face valuri, dar fix în interiorul conturului cercului nostru. În apa noastră mică, stropeam și înotam cu foc. Mai ales de cîte ori erau alegeri, votam, și încă responsabil, sau cel puțin așa ni se părea. Știam că votul nostru putea schimba situația, că puteam să ne apropiem tot mai mult de ieșirea din lighean. Și de fiecare dată urcam pînă aproape de marginea lui – ca-n 1996, cînd a fost ales Constantinescu; ca-n 2004, cînd a ieșit Băsescu președinte prima dată. Dar, tot de fiecare dată, deși s-au întîmplat și lucruri bune și a existat un progres, tot n-am ieșit decît cu aproape un picior din lighean. Am mers însă înainte, am continuat să protestăm, cînd a fost cazul, și să votăm. Cred că de data asta, cînd Nicușor Dan a fost în sfîrșit ales primar al Bucureștiului, am făcut un pas evident afară din lighean. Și cred că vor urma și alții.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.