În grup şi pe deasupra

16 mai 2017
În grup şi pe deasupra jpeg

Toată adolescența și, apoi, în facultate, mi-am dorit să fac parte din grupuri mari și vesele. Așa îmi imaginam eu, pe vremea aceea, că se desfășoară viața în general: ca un soi de hăhăit continuu pe un covor zburător, de pe care nimeni nu e aruncat, nici măcar în caz de uragan. În liceu, cumva, povestea asta a funcționat. Mai în­tîi, chiuleam în grup de la ore, să jucăm badminton și să cîntăm din Beatles în curtea școlii. Ce putea fi mai comunitar și mai benign de atît? Era și modul nostru de protest la adresa orelor de multe ori inutile, sau inutile în contextul în care examenul la facultate era foarte greu și ne pregăteam pentru el într-un sistem de învățămînt privat paralel, și anume acasă, la meditații. La liceu veneam să ne destindem și învățam, vrînd-nevrînd, să fim necinstiți ca să facem față. Să ne motivăm absențele cu scutiri false. Să copiem cu cartea pe bancă, cu fițuici-armonică făcute de acasă sau să „operăm“ cu lucrări ready made.

Sentimentul comunitar, întru necinste, dar și rebeliune, era cam ce ne rămînea. Ca atare, mai în fiecare zi, la sfîrșitul orelor, puneam laolaltă puținii bani ce-i aveam de la fiecare și, cu fondul minimal încropit, ne înființam la cofetăria Casata. Ca să mîncăm prăjituri cu frișcă, să bem un fel de sirop incert și să facem planuri. Căci activitatea de bază a grupului nostru, aproape unanim compus din fete, era cea de wishful thinking, make believe, țesere de utopii. Cu atît mai comunitare cu cît se învîrteau în jurul aproape singurului băiat dezirabil din clasă (care, în realitate, habar n-avea de asta și-și vedea, din fericire, nestingherit de treburile lui). Și cu atît mai simpatic cu cît, o generație absolut livrescă fiind, utopiile noastre erau atît de suprarealiste încît nu puteau avea nici cea mai mică acoperire reală și, ca atare, nu puteau face rău nmănui.

Una peste-alta, da, am avut un grup și un soi de viață comunitară, dar, în nici un caz, nu se putea numi cool. Nu era cea a copiilor etichetați prin filme cu adolescenți drept populari. Deși eu, una, pe vremea aceea, aș fi putut avea aparența asta, pentru că mă îmbrăcam cu haine „la modă“ (desigur, peste și pe lîngă uniformă) trimise de nașa mea din Germania, dar asta era doar praf în ochi…

În facultate, dorința comunitară a apărut iarăși, și mai asiduă, la o vîrstă și mai coaptă pentru „mari întreprinderi“. Auzisem eu că, în anii facultății, „distracția“ e mare, oamenii merg la băut în grupuri masive și între ei se creează o emulație continuă – același flux interminabil, precum cel de pe covorul fermecat, dar pe linia halbelor de bere, de data asta. Realitatea era că, printre altele, eram studenți la Latină, unde aveam o grupă mică, de vreo șase fete și un băiat genial, dar gay. Am fi putut spune că se repeta situația din liceu, dar nu: diferența era că tot ce făceam aici ne interesa în cel mai înalt grad, că profesorii noștri de atunci (dl Fischer, dna Creția, dl Slușanschi, dl Costa, dl Nichita, dl Cizek, dna Băltăceanu) erau tot ce putea fi mai bun atît academic, cît și uman pe vremea aceea și oricînd în cea de azi. Așa că orele erau, cel puțin pentru mine, de-a dreptul fascinante, nu ne plictiseam și nu simțeam nevoia să chiulim aproape niciodată.

Cînd, totuși, o făceam sau cînd ieșeam, comme il faut, în timpul liber reglementar, cu greu găseam un grup destul de mare, destul de liber, jovial și democrat, așa cum mi-l imaginam eu pe cel cu care ar fi trebuit să mergem la bere. Tot căutam grupul ăsta, al distracției absolute, cu fete și băieți în număr egal, sorbind din halbe de bere și hăhăind non-stop, fără griji. Cînd să mă împrietenesc cu un grup pe care îl credeam așa, m-am îndrăgostit și am ratat „admiterea“ în el.

Mulți ani mai tîrziu, am avut, în sfîrșit, ocazia să ies „la bere“, în grupuri mai mici sau mai mari. Doamne, eram și eu în rîndul lumii, în sfîrșit. Nu mai eram nici tocilara cu aparențe hippie tardive și aspirații sexy, nici studenta de fapt fată bună, cu veleități nerealiste de fată rea. Eram o „tînără“ care ieșea la bere cu grupul. Și am ieșit eu așa, de vreo cîteva ori și în diverse contexte, pînă am început să prind șpilul lucrurilor. Și odată ce m-am cam prins care-i desfășurarea și ce se-ntîmplă acolo, care sînt etapele ritualului și care rutina lui, am început să mă plictisesc. Și pentru că luptasem o viață să ies, în sfîrșit, cu grupul, nu am renunțat complet la aceste ieșiri. Am continuat să merg, învățînd, în același timp, să gestionez senzația de… deasupra. Eram la bere și nu eram la bere, vorbeam, glumeam, rîdeam cu o falcă și cu alta observam ce se întîmpla și mă gîndeam la ale mele. Senzația de deasupra, cînd rămîne parțială și nu se transformă într-o detașare totală, rămîne benignă. O posibilitate de supraviețuire cotidiană, în situații care se dovedesc altfel decît ți le-ai imaginat. O posibilitate cît de cît decentă de a reconcilia realitatea cu imaginația și cu utopiile.

Foto: flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
„Te pot suna un minut?“
Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze.
Zizi și neantul jpeg
Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Pisica
A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.
E cool să postești jpeg
Normalitatea anormalității noastre
Zilnic, doar în Capitală, zeci de oameni sînt mușcați de cîini, vagabonzi sau care, chipurile, au stăpîni care îi lasă „liberi”.
p 20 WC jpg
Religia între pandemie şi război
De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.
Theodor Pallady jpeg
Rezonanța culturală a lemnului
Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un cuplu a divorțat după ce au descoperit că fiecare avea o aventură online cu celălalt sub nume false. Probabil au divorțat ca să poată fi, în sfîrșit, împreună și să-și consume adulterul. (M. C.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.