Vindecări miraculoase – zdrobirea blestemelor. Fericirea
„Toate astea se obţin foarte uşor! Sînt lîngă tine, dar nu le vezi! Ai… aşa… o greutate pe suflet? Simţi că cineva îţi vrea răul? Nu mai ştii cum să ieşi din necazuri şi din datorii? Soţul tău vine băut şi caută ceartă şi scandal? Ai dureri de spate? Simţi… aşa… o oboseală, tot timpul? Un fel de nod în gît sau o apăsare în coşul pieptului? Simţi că cineva te vorbeşte de rău şi abate ghinionul şi necazul asupra ta? Ai avut un divorţ, o suferinţă, o decepţie? Necazuri din cauza copiilor? Ai o depresie sau înţepături la inimă? Te doare ceva şi ţi-e frică de doctori şi de faptul că nu ai bani să mergi la spital? Nu mai ştii cum să rezolvi toate treburile casei tale şi fiecare zi e o suferinţă? Vino la Catedrala Credinţei, pe şoseaua Filaret, numărul 11, vizavi de fostul Supermarket XXL!“ (Asta cu adresa m-a facut praf şi pulbere, am rîs de m-a luat cu leşin.) „Zdrobim blestemul şi deschidem calea spre vindecare! Spunem adio trecutului, într-o slujbă specială de alungare a răului! Toate necazurile vor rămîne în urmă!“
Ca să ai acces la lumea asta uluitoare, trebuie să ai marele noroc de a prinde o insomnie care îţi lipeşte ochii de tavan, pe la 4 dimineaţa. Mai poţi să-l prinzi pe Dumnezeu de-un picior şi sîmbăta sau duminica dimineaţa, de pe la 7 pînă pe la 9. Dar cine se scoală la orele alea să se uite la televizor? Eu cu insomnia am dat lovitura asta. Aşa am aflat de Catedrala Credinţei şi de Pagina Universală. Încercînd, ca orice zombie contemporan, să adorm, butonînd telecomanda. Şi dînd peste un post de televiziune care le vinde spaţiu de emisie tipilor ăstora.
Nici nu ştiu de unde să încep povestea. Tipii, gagiii, indivizii, cum vreţi să le ziceţi, sînt foarte tari. Sînt extrem de diferiţi de neoprotestanţii clasici, ăia pe care îi ştie toată lumea. N-au mai nimic din natura discursului neoprotestant, fie el şi cel misionar, cu care s-a întîlnit fiecare dintre noi, la un moment dat. N-au ocolişuri prea largi în a spune pe şleau care-i treaba. La televizor apar doi domni care vorbesc româneşte extrem de bine – în sensul că sînt cumplit de persuasivi pentru lumea necăjită, umilită, şi cu nervii în „pioneze“ – dar cu un foarte puternic accent portughez. C-or fi de pe la capătul vestic al Europei, c-or fi ajuns pe-aici tocmai de la meşteru’ Pelé, de prin Brazilia, habar n-am. Cert e c-au prins şpilurile unei limbi vorbite la baza lumii noastre româneşti, acolo unde elita de la noi refuză dintotdeauna să privească altfel decît cu o stare de vizibil disconfort.
Odată mingicăreala lingvistică deprinsă, începe dansul, stimaţi telespectatori. Domnii cu accent portughez – unul dintre dînşii e „Părintele Julio“ – cheamă la depunerea mărturiei nişte români care au dat lovitura după ce au ajuns la dînşii, la Catedrala Credinţei. Martorii sînt, în exclusivitate, femei. Una dintre ele povesteşte fascinant despre cum au luat sfîrşit necazurile. Se făcea că avea o firmă. Nu cine ştie ce. Aşa… ceva mic… de apartament. Afacerea asta era făcută împreună cu o prietenă. De la o vreme, treaba n-a mai mers. Bani puţini, datorii mari, frica zilei de mîine. Soţul a început să bea, să facă scandal, să fie agresiv. Copiii au luat-o razna, în anturaje dubioase. Doamna era în depresie, avea dureri de coloană, greutate în coşul pieptului, visa urît, era disperată. E posibil ca partenera de afacere să-i fi făcut nişte farmece. Asta tre’ să fi fost. Că altceva n-avea ce. Clar e că partenera a dispărut cu nişte bani. Ce să facă biata femeie, rămasă în faliment, căzută în depresie, cu familia distrusă şi cu viaţa făcută varză? S-a dus la Catedrala Credinţei, vizavi de fostul Supermarket XXL. Dar aici a aflat că trebuie să facă un sacrificiu. Să sacrifice ceva preţios. Altfel, Dumnezeu n-o aude. Şi femeia a sacrificat. Imediat a sacrificat ceva preţios.
Dom’le, a doua zi – nu a treia, nu a patra! –, fix a doua zi i-au… „intrat nişte bani“. Soţul a încetat imediat să mai bea şi a devenit tandru şi iubitor, mai abitir decît atunci cînd s-au cunoscut. Copiii s-au potolit imediat. Eee… dac-a văzut femeia că aşa merge treaba, s-a dus iar la Catedrala Credinţei şi i-a zis lui Dumnezeu: „Doamne, dacă aşa stă treaba, că eu am sacrificat ceva, şi Tu m-ai ajutat imediat, păi… atunci, ajută-mă să cîştig mai mult, şi eu îţi voi sacrifica zece la sută din ce cîştig, de fiecare dată.“ Şi ce credeţi? Dumnezeu i-a dat. Şi ea, de fiecare dată, acum, dă la Catedrala Credinţei cîte 10% din ce cîştigă.
Şi asta nu e tot. Părintele Julio zice că la ei, acolo, a venit, nu de mult, şi un părinte ortodox. Defect. Stricat, săracu’. Era deprimat. Ei bine, Catedrala Credinţei l-a reparat şi p-ăsta. Fără probleme. Ţac-pac! Fără taxă, fără bani… ca la alţii. Totul e gratuit. Important e să crezi. Să vii cu ideea că se rezolvă. Şi cu sacrificiul. Fără sacrificiu, n-ai făcut nimic. Poţi să aduci la Catedrala Credinţei şi o haină întoarsă pe dos. Sau o sfoară cu un nod la mijloc. Se face slujbă extraordinară, ceva foarte puternic, de dezlegare a farmecelor. Dup-aia, se întorc hainele, se taie nodurile şi gata! Gata! Trecutul a rămas în urmă. Dar numai după ce faci sacrificiul! Altfel e nasol. Nu merge treaba.
„Veniţi la slujba de încetare a nenorocirilor care vor să vă distrugă! Avem adus parfum de trandafiri din Ţara Sfîntă! Trecutul dispare, şi atunci persoana va avea în casă şi în familie prosperitate şi cîştig, şi parfumul special al iubirii din Ţara Sfîntă!“ Nu vă speriaţi, stimaţi cititori, dacă nu sînteţi bucureşteni. Nu-i nici o problemă. Centrele de Ajutor Spiritual ale Catedralei Credinţei se găsesc în toate oraşele mari ale ţării. Chiar şi dacă aţi fi inconştienţi şi v-aţi ascunde, Catedralele tot ar da de urma dumneavoastră.
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
