Ţara are doi Moşi Crăciun - dar nici un preşedinte
- Basarabene, iarăşi (2) -
Mulţumiri celor ce-au apreciat textul cu ciorapi mulaţi (pe picior de basarabeancă) de săptămîna trecută, numai că acum vă invit să vă reveniţi în simţiri şi să nu mai încurajaţi clişeele sexiste cu privire la cetăţencele Republicii Moldova. Nu uitaţi că statul înrudit şi învecinat a avut deja o femeie prim-ministru (una cam bărbată şi – de-ar fi să ne luăm după numele partidului – cam comunistă, pe nume dna Grecianîi), în timp ce prima femeie premier de la noi deocamdată e subiect de bancuri, indiferent cine va fi. Drept care luaţi-vă gîndul de la femei – pentru că problema Republicii Moldova, în acest moment (şi de mai bine de doi ani încoace) e tocmai lipsa unui bărbat. Unui anume bărbat.
Acum doi ani, într-o noapte de decembrie, în România erau doi preşedinţi. În acel moment – ca şi astăzi – la Chişinău nu era nici unul (sau, mă rog, era unul provizoriu). Le puteam da vecinilor noştri unul încă de pe atunci (oricare, ca să nu fie cu supărare). Acum România are probabil trei preşedinţi: unul în funcţie, altul pretendent în opoziţie şi altul care probabil chiar va ajunge la Cotroceni peste trei ani. Azi, drept cadou de Crăciun, tot ce-ar putea face România mai bun pentru Republica Moldova ar fi să-i dea, ca ajutor nerambursabil, un preşedinte. Fie pe domnul Popeye „Băsescu“ Fără Spanac (care oricum pare mai popular la Chişinău decît la Bucureşti), fie pe domnul Tartă „Antonescu“ De Lămîie, pe care dincolo de Prut nu-l cunoaşte nimeni (deci surpriza ar fi cu atît mai mare), fie pe domnul Tiramisu „Nu tocmai“ Anonimescu, cel care se pregăteşte la Bucureşti pentru 2014.
Poate că vi se pare o glumă – cînd, de fapt, impasul prezidenţial al Republicii Moldova este unul serios. Pe 16 decembrie a.c., iarăşi, Parlamentul (de 101 membri) moldovenesc a eşuat în a alege preşedintele (chiar cu un singur candidat în cursă – abilul politician local Marian Lupu). Din păcate, nu atît lipsa unui preşedinte e problema – cît peisajul mai larg din spatele acestui impas. Parlamentul de la Chişinău musteşte de interese – unele în mod evident din afara ţării vecine. Nu e aici locul pentru o discuţie pe această temă (şi nici sussemnatul nu-i cel mai potrivit s-o pornească). Totodată, Parlamentul şi viaţa politică de la Chişinău mustesc şi de orgolii incredibile – ceea ce, pînă la urmă, mai umanizează interesele. Modesta mea opinie este că Republica Moldova trebuie să se întoarcă la alegerea preşedintelui prin vot universal – în locul alegerii de către parlamentari, cum cere Constituţia de-acum. Toate ONG-urile interesate de evoluţia proeuropeană a statului ar face bine să se concentreze într-un efort de recalibrare a legii fundamentale.
Paradoxul Republicii Moldova este că e lăudată la Bruxelles şi-i văzută ca exemplu de succes în raport cu alte state ex-URSS (a ştiut cît de cît beneficia de Parteneriatul Estic al UE, tranziţia puterii s-a desfăşurat prin alegeri etc.), dar, în acelaşi timp, cetăţenii republicii – indiferent de limba lor maternă – s-au săturat de ritmul (lent şi zigzagat) al reformelor. Cu un sistem electoral ce nu o avantajează, cu o „integritate teritorială“ care deocamdată joacă împotriva intereselor europene ale statului (mă refer aici la Transnistria, care e doar cu numele în graniţele ţării), cu o garnitură de oameni politici în care Bruxelles-ul, Moscova, Washington-ul sau Bucureştiul mizează cam pe aceiaşi oameni, Republica Moldova e, azi, cu mulţi paşi înainte (în direcţia bună) în raport cu state precum Belarus sau Kîrgîzstan ş.a., dar, simultan, ea e totuşi în spatele altora (precum unele din Balcanii de Vest) al căror scop e integrarea europeană. Dilema nu-i dacă oraşul Chişinău va fi într-o zi capitală din UE – ci dacă UE va mai exista pînă cînd Chişinăul îşi va rezolva măcar problemele sale evidente.
Cea mai bună parabolă pentru situaţia de fapt mi se pare a fi aşa-numita Piaţă de păsări din Chişinău – un vad comercial aflat în S-E zonei centrale. Veţi găsi acolo rulmenţi, peşti de acvariu, sape şi tîrnăcoape, măşti de sudură, telefoane mobile, ceasuri ruseşti (adevărate) sau elveţiene (false), undiţe, momeli, bricege, binocluri, ghirlande de pom de iarnă, granule vitaminizate pentru cîini, clanţe de uşă, tastaturi de laptop ş.a.m.d.. Veţi găsi orice – mai puţin păsări (probabil că singurele zburătoare din areal sînt papagalii din colivii). Cam aşa şi cu alegerile pentru preşedinte din Parlamentul moldovean: între ce scrie pe ordinea de zi a deputaţilor şi ceea ce se află în spatele acestor voturi e o distanţă atît de mare, încît în hăul creat pot să intre doi Moşi Crăciun (unul pe stil nou, altul pe stil vechi) cu ambele lor sănii, cu ambii lor saci (cam goi) şi cu toţi renii lor – dintre care cîţiva au cu siguranţă nasul cam roşu.
Crăciun fericit, Republică Moldova, oriunde te-ai afla!
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche Publishing, 2011.
