Războiul Crimeii şi viermii de mătase

Publicat în Dilema Veche nr. 225 din 7 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ca "persoană neautorizată", n-am putut intra în curtea casei din str. Theodor Aman nr. 4. Am admirat prin gard restaurarea într-adevăr excepţională a uneia dintre rarele clădiri care au avut norocul de a găsi un proprietar conştient de valoarea ei. E timpul ca aceşti investitori să înţeleagă că au mai mult de cîştigat dacă-i redau vechii case frumuseţea din tinereţe, în loc să o dărîme ca să construiască un imobil de raport, în stilul anonim, postmodern. Cîştigul e şi al oraşului, care-şi regăseşte aspectul din zilele sale bune, de pe vremuri, cînd asemenea clădiri îi afirmau identitatea europeană şi, totodată, originalitatea, fie că aceasta era dată de sinteza stilurilor sau numai de frunzişul îmbelşugat al arborilor care le înconjurau. Strada Theodor Aman, de la colţul cu Berthelot pînă la celălalt capăt, prin care se leagă de Mircea Vulcănescu (nume care l-a înlocuit pe legendarul Ştefan Furtună pentru strada odinioară a Sculpturii), a rămas aproape intactă. În orice caz, şi-a păstrat atmosfera tihnită, bătrînească, de patriarhală provincie. Spre deosebire însă de faţadele jupuite, cu stucaturile roase, care se mai văd în dreapta şi în stînga, nr. 4 este acum o splendoare. Azi-dimineaţă, trei servitori stropeau gazonul proaspăt care se întinde în faţa casei, iar aceasta îşi aşteaptă cumpărătorul care va fi atras de fizionomia ei echilibrată şi elegantă. În fotografie nu se vede scara monumentală care suie la parterul înalt şi la piciorul căreia se oprea altădată automobilul, înainte de a pătrunde în garajul din fundul curţii. Prin anii ’50, casa fiind naţionalizată, era sediul unui serviciu de stat, dar, înainte, a cui fusese ea? La această adresă figurează pe lista din 1935 a membrilor Jockey-Clubului domnul George Lakeman. În 1930, locuia încă în str. Negustori, nr. 1 bis, unde era înscris ca membru la Automobil-Clubul Regal Român, sub numele uşor diferit de G. Lakeman-Economu. Din ambele asociaţii făcea parte din ajunul primului război mondial. Fiind căsătorit cu o româncă, al cărei prim soţ fusese un Butculescu, a avut cu ea o fiică, mai tîrziu măritată cu Nicky Chrisoveloni, directorul Băncii familiei. Eric Tappe, care l-a întîlnit în 1945, fiindu-i oaspete la moşia de la Novaci, scrie: "bătrînul domn Lakeman, al cărui tată era englez, are barbă şi un aer cordial". Culmea este că şi eu îl ţin minte tot aşa, deşi cred că l-am văzut vreo zece sau cincisprezece ani mai tîrziu. Bunicul său fusese Stephen Lakeman, fost colonel în armata otomană în timpul războiului Crimeii, după care s-a stabilit la Bucureşti, unde era cunoscut sub numele său turcesc de Mazar-Paşa. Casa lui, aflată pe lîngă Biserica Enii, a găzduit în 1874 o faimoasă adunare a opoziţiei coalizate contra guvernului conservator Lascăr Catargiu, din care s-a născut apoi partidul liberal. Domnul vînjos, cu barbă albă şi cu o pălărie cu boruri largi, care mi-a fost arătat pe stradă era aşadar descendentul lui Mazar-Paşa! În strada Aman exista şi o a doua clădire, în fundul curţii, cu ferestrele privind spre casa mare printr-o perdea de iederă. Jos, lîngă coteţele de găini, era un butuc strîmb şi noduros de viţă-de-vie, dar vinul roşu şi gustos cu care era aprovizionată familia Stavila venea de la Nicoreşti, fiindcă acolo mai rămăsese un petec de răzeşie. Garajul, în care era adăpostită o parte din biblioteca istoricului Ion Vlădescu (primul soţ al Vioricăi Stavila, născută Raşef), servea la creşterea viermilor de mătase. Era una dintre soluţiile de supravieţuire pe care le încercau din cînd în cînd aceşti prieteni ai părinţilor mei: ea, profesoară de latină prin Dudeşti-Cioplea, el, filozof, teolog şi poet, dar, ca fost şef de cabinet al lui Ion Petrovici, redus la a vinde la Talcioc şi terorizat de securistul beţiv care locuia la parter. În aceeaşi casă rău famată în plină construcţie socialistă, am fost prezentat unui fost senator de Tecuci, care căra cu spatele mobile grele. După eşecul previzibil al aventurii sericicole, s-au cumpărat, cu preţul ultimelor bijuterii, tablouri: toate de maeştri, un Degas, un Pissarro, un Zuloaga, toate false! Cărţile din garaj, cîte am primit atunci sau le-am cules mai tîrziu din podul - chiar de sub streaşina - unei case din Ploieşti, au ajuns la Facultatea de Istorie din Bucureşti, în afară de cîteva volume pe care le păstrez în amintirea acelor prieteni dragi. Unul dintre ele, în nemţeşte, despre Egipt, purta iscălitura lui Coşbuc. Aşa se împletesc istoriile caselor, înainte să se stingă ca flacăra unei lumînări, fie că zidurile mai durează sau nu. P.S. Articolele mele pe care Dilema veche a avut bunăvoinţa de a le găzdui săptămînal din august 2006 pînă în ianuarie 2008 au fost adunate sub titlul Case şi oameni din Bucureşti, la Editura Humanitas, într-o carte care va fi lansată la Tîrgul Bookfest, duminică, 8 iunie, orele 14,00.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.
victoria stoiciu png
Regretă Victoria Stoiciu plecarea din PSD? Senatoarea explică aranjamentele din Parlament premergătoare Guvernului Niculescu: „AUR nu va vota din dragoste”
În ediția de vineri seară a livestream-ului„Trends”, prezentat de Alexandru Negrici la Adevărul, senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a explicat jocurile politice din Parlament, în vederea învestirii Guvernului Niculescu.