Prin biblioteci

Existenţa personajului iese din obişnuit, chiar dacă s-a petrecut în cea mai mare parte printre cărţi. Alberto Manguel s-a născut la Buenos Aires în 1948, a peregrinat prin Italia, Franţa, Anglia, Tahiti, a dat cîţiva ani iluzia că s-a stabilit în Canada, dar a venit în sudul Franţei unde şi-a cumpărat o casă, îndeajuns de confortabilă şi de încăpătoare încît să-i adăpostească biblioteca (vreo 30.000 de volume, după propria-i mărturisire). În 1996 i-a apărut O istorie a lecturii, carte de mare succes internaţional. Publicul a fost sedus de erudiţia lui niciodată agresivă sau intimidantă, de libertatea vertiginoasă a asocierilor, de savoarea parantezelor şi a digresiunilor sau de pasajele cu caracter de confesiune, graţie cărora autorul devenea o prezenţă apropiată, aproape fraternă. Au urmat, într-un ritm tot mai accelerat, o suită de cărţi, despre lectură bineînţeles, dar şi eseuri despre Stevenson, Kipling, Borges sau un Dicţionar al locurilor imaginare. Reţeta din O istorie a lecturii este reluată acum în Biblioteca, noaptea (titlul sugerează, printre altele, că biblioteca este cu deosebire în timpul nopţii un spaţiu al reveriei şi al fantasmelor). Fiecare capitol se învîrte în jurul unei teme, desemnată cel mai adesea la modul metaforic. Autorul vrea de această dată să reconstituie o istorie a bibliotecilor, dar sparge în permanenţă cronologia şi acordă încă şi mai multă pondere evocărilor şi mărturisirilor. Face, nu încape îndoială, operă de vulgarizator, dar ţine ştacheta sus, cu riscul de a-i descuraja pe cititorii grăbiţi sau leneşi. Instructivă, cartea este cu siguranţă, chiar dacă informaţiile sînt presărate, aparent capricios, peste tot. Ştiţi cînd a fost construită, la Roma, prima mare bibliotecă publică? Ei bine, a fost inaugurată în cursul primilor ani ai domniei lui August, de către Asinius Pollion, un prieten al lui Catul, Horaţiu şi Virgilius. Prima bibliotecă publică oficială în Europa? Ambrosiana, la Milano, în 1609. Cea mai vastă enciclopedie tipărită vreodată? A apărut în China, se intitulează Marea enciclopedie a timpurilor trecute şi prezente, datează din 1726, a fost atribuită unui anume Jiang Tingxi (corector la curte), conţinea zece mii de secţiuni şi a fost realizată cu ajutorul unor "plăci de lemn cu imagini decupate şi caractere mobile, create în mod special pentru această lucrare". Prima bibliotecă din Grecia antică despre care avem informaţii (sumare) cît de cît fiabile? Biblioteca lui Aristotel. Aşa cum era de prevăzut, mitul Bibliotecii din Alexandria ocupă un loc privilegiat. Ea este pusă în relaţie, pe de o parte, cu Turnul Babel, iar pe de alta cu Internetul, cu "pînza", echivalentul de astăzi al lui mare incognitum. Presupun că nu voi surprinde pe nimeni precizînd că Manguel refuză imaginea unei societăţi din care a dispărut hîrtia şi, dacă recunoaşte serviciile enorme pe care le aduce tehnologia, ne atrage atenţia că şi suporturile electronice sînt perisabile; oricum, biblioteca virtuală nu are cum să ucidă plăcerea, pură şi solitară, de a răsfoi o carte. Călătoria în care ne poartă Manguel (ajutat de o bogată şi sugestivă iconografie) ne introduce în spaţiile a fel de fel de biblioteci, publice şi private, şi ne face cunoştinţă cu personaje extraordinare, precum Andrew Carnegie (fondator al peste două mii cinci sute de biblioteci!) sau Aby Warburg, care şi-a construit o spectaculoasă bibliotecă circulară unde cărţile erau aranjate după un sistem inefabil de asociaţii mnemotehnice. Bibliotecile ridicate de multimilionarul Carnegie n-au scăpat de comentarii răuvoitoare; s-a pretins, printre altele, că aceste lăcaşuri de cultură ar fi fost create cu scopul de a controla gîndirea muncitorilor şi de a le inocula ideile şi valorile capitaliste... Aby Warburg, fiu de bancher evreu, născut la Hamburg în 1866, făcuse o ferventă pasiune de colecţionar. Avea o memorie fabuloasă şi, cînd şi-a amenajat biblioteca lui circulară, a dispus cărţile urmînd firul gîndirii sale din acele momente. Să adaug imediat că volumele erau reaşezate ulterior în funcţie de preocupările proprietarului. Orice vizitator era incapabil să ghicească de ce două titluri se găseau alături pe un raft. O ordine aleatorie pentru neofit, dar plină de sens şi de logică pentru memoria şi pentru imaginaţia lui Warburg. După ce a traversat grave crize psihice şi după ce a deschis biblioteca publicului, Warburg a murit în 1929. Patru ani mai tîrziu, după venirea lui Hitler la putere, cărţile au fost introduse în sute de cutii şi trimise în Anglia, unde au rămas la Universitatea din Londra. Peste decenii s-a încercat o reconstituire a bibliotecii, la Hamburg. E ca o copie după tabloul original, pierdut pentru totdeauna.