Pe Calea Moşilor

Am mai avut ocazia să scriu despre Hanul Solacolu (Calea Moşilor, 132-134), cel mai vitregit dintre monumentele istorice bucureştene. Han a fost el pe la 1870, cînd a locuit acolo Liuben Karavelov, fruntaş al revoluţionarilor bulgari care erau atunci adăpostiţi în România. Dar locul şi numele său sînt mai vechi: încă din 1829, Anghel Solacoglu îşi avea "fabrica" de paste făinoase pe Podul Tîrgului de Afară, adică pe Calea Moşilor. Decrepita faţadă lungă şi înaltă mai păstrează dantela de zimţi sub streaşină şi cîte un căpşor feminin care o întrerupe ici şi colo. Dar aspectul e atît de dărăpănat, cu tencuiala leproasă, încît clădirea, acum pustie, pare gata să se prăbuşească. Singura vietate care se mişca pe acolo ieri era un cîine, ajuns cine ştie cum pe acoperiş. Multă vreme, fostul han a fost un bordel ţigănesc, de o mizerie hidoasă, dezgustătoare. Placa de piatră cu inscripţie în memoria lui Karavelov mai e încă fixată pe zid, sub un cozoroc de tablă, ca s-o ferească de ploaie. Chiar în faţa casei, pe trotuar, o cruce pe care atîrnă cîteva flori veştede arată locul unde şi-a dat sufletul Prună Marius Cristian, "înjunghiat". S-a întîmplat anul trecut, era un băiat de douăzeci de ani. Peste drum, la nr. 103 A, se găseşte, aşezată cu latura spre stradă şi cu intrarea spre curtea strîmtă, o vilă de la sfîrşitul veacului al XIX-lea. Între ferestrele cîte două de o parte şi de alta, este obişnuita uşă în vîrful unor trepte, iar frontonul are ornamentele de stuc, flori şi o figură umană. Numai una dintre cercevele, în dreapta, a fost înlocuită cu termopanul alb care a devenit un semn obligatoriu de confort şi prosperitate. Lipită de prima clădire mai este una, mai scundă şi, desigur, mai nouă, iar în fundul curţii, unde fusese probabil grădina, s-a ridicat demult un bloc. O casă banală - s-ar zice - dar cine a trăit aici nu era un om oarecare. Alexandru Suţu (1837-1919), de neam domnesc, deşi fiu din flori şi descendentul ramurii sărace căreia i se zicea "Dragomanachi", a fost un medic renumit. A făcut studii la Atena, unde şi-a luat doctoratul în 1859, apoi la Paris, terminînd al doilea doctorat în 1865. A fost unul dintre întemeietorii faimoasei Gazette des Hôpitaux. S-a întors la Bucureşti, unde se născuse, s-a căsătorit cu Elisabeta Zădăriceanu, a primit funcţia de efor al Spitalelor Civile şi a fost profesor la Facultatea de Medicină. El l-a îngrijit pe Eminescu, cînd acesta se ducea spre întuneric. Azilul în care a murit poetul exista odinioară pe strada Plantelor, deci prin apropiere. Cei doi fii ai doctorului au fost: primul, Nicolae, inginer la CFR, iar celălalt, tot Alexandru, medic şi el, căsătorit cu Florica Paraschivescu, aşa că această familie fanariotă a intrat în burghezia românească. Înfricoşătoare este capacitatea caselor de a supravieţui oamenilor, aşa încît între pereţii care au văzut strădaniile, speranţele şi dezamăgirile unei vieţi ieşite din comun pot să se perinde mai tîrziu generaţii care nici nu bănuiesc cine a trecut înaintea lor acelaşi prag.