Pasion imobiliaria

Ce-o fi fost băutura numită "ciriviş" despre care citim în vechile noastre documente? Probabil, un fel de bere, fiindcă pe spanioleşte licoarea de hamei se cheamă cerveza. Clar, nu? O să vedeţi de ce încep în această limbă de sorginte latină. În orice caz, fabricarea berii în Bucureşti era cunoscută înainte de intrarea pandurilor lui Tudor în oraş, fiindcă un Johann "neamţul" a căpătat de la Vodă Caragea autorizaţie de a exercita acest "meşteşug" pentru care, în toată ţara, "nu s-au găsit nimeni cu ştiinţă". Nici consumul berii nu se răspîndise încă: în 1825 se spunea că "o beau numai evropenii". Cam tot pe atunci, un Fuchs, bavarez de-al regelui Othon, a introdus acea băutură în Grecia, unde şi astăzi marca naţională de bere îi poartă numele, "Fix". În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-au construit în Capitala României patru mari fabrici - Oppler, Gib, Luther şi Bragadiru -, semn că, între timp, consumul de bere crescuse considerabil. O berărie cu numele de Gambrinus exista în 1900, cînd Caragiale, patronul ei, îl vedea acolo pe Mitică, tipul bucureşteanului chefliu şi băncos. S-ar părea că era localul pe care îl ştim pe bulevardul Regina Elisabeta, dar în 1933, în Bucureşti, ghid oficial, apare berăria Gambrinus la nr. 3 din strada Câmpineanu, între altele două, Teatrului şi Helvetia, deci la capătul dinspre Calea Victoriei al acestei străzi, aproape de Teatrul Naţional. Firma se mutase sau concurenţa preluase acelaşi nume. În schimb, la colţul bulevardului cu strada Brezoianu găsim două hoteluri, faţă în faţă. Unul, Princiar, la nr. 15, mai tîrziu 18, este cel care şi-a schimbat numele în Cişmigiu, firmă care se vede şi astăzi: 60 de camere, după cum precizează Guide de la Roumanie, pe care Oficiul Naţional al Turismului l-a publicat în ajunul războiului. Berăria funcţiona în sălile înalte de la parter, hotelul ocupa, deasupra, patru etaje. Celălalt, Palace, 106 camere, a fost deschis în 1915, fiind după războiul al doilea transformat în cămin, şi avea jos o cofetărie. Prin 1975 a fost reamenajat ca Hotel Central, de prima categorie, cu 130 de locuri, şi adresa s-a schimbat în strada Brezoianu nr. 13. Această clădire, cu o cupolă deasupra intrării, avînd în spate strada Zalomit, a fost construită de Albert Galleron, arhitect francez a cărui principală lucrare în Bucureşti este Ateneul. Cele două imobile sînt părăsite de ani de zile. Pe zidurile leproase flutură afişe, din care unele întreabă: Unde-ţi vei petrece veşnicia?, iar altele fac reclamă pentru concursul Miss Piranda 2008. Cele mai mari anunţă: "Hercesa, pasion imobiliaria", numele unei firme spaniole care a cumpărat Gambrinus, ca să-i redea destinaţia de hotel. Era vorba de o supraînălţare şi, probabil, de consolidări. Deocamdată, nu s-a întîmplat nimic, deşi, ca vad comercial, berăria ar absorbi imediat un număr la fel de mare de clienţi ca pe vremuri. Cele două clădiri putrezesc, încă în picioare. Statutul de monumente istorice le protejează, dar, în acelaşi timp, le condamnă, fiindcă investitorii nu vor să se atingă de ele şi preferă să le lase să moară. De altfel, intenţia, care s-a dezvăluit de curînd, de a construi un bloc-turn lîngă fostul sediu al ziarului Universul ameninţă strada Brezoianu cu o afluenţă de maşini pentru care e deja prea strîmtă. Dar despre acel proiect vom mai auzi.