În timp ce tu dormeai
O să-i dezamăgesc îngrozitor pe cei care cred că în rîndurile de mai jos se găseşte vreo legătură cu siropul cinematografic de prin 1995, care poartă acelaşi titlu. Cu scuzele de rigoare pentru doamna Sandra Bullock şi pentru domnul Bill Pullman – dar şi pentru sufletele delicate, cele care păstrează în amintire pelteluţa acestei poveşti –, rîndurile de mai jos nu sînt despre o melodramă, ci despre un coşmar. Despre ceva ce se întîmplă în jurul nostru, în timp ce dormim şi, eventual, visăm frumos.
Iertaţi-mă că vă tutuiesc! Se-ntîmplă doar în titlu. Am recurs la tactica asta, să folosesc numele unui film de mare succes, cu speranţa că atrag mai multe priviri în partea asta de pagină, unde încerc să spun o poveste adevărată, extrem de tristă. Nu că povestea nu s-ar spune, cîteodată, şi prin alte părţi, adică pe la televizor, la radio şi prin ziare. Se spune, dar mult prea rar şi cu jumătate de gură. Mai sînt cîte unii care urlă în gura mare şi fac tărăboi. În general, lumea îi consideră tîmpiţi. Aşa e la noi, în România. Dacă se apucă un naiv şi încearcă să salveze ceva pentru noi toţi, îl privim ca pe un tîmpit şi ne-ntrebăm ce l-o fi apucat. Sau ce interes are. Nimeni nu se gîndeşte să asculte şi ce spune ăla care face tărăboiul. E neinteresant. Cîtă vreme nu se referă la noi şi la familia noastră, cîtă vreme nu ne pronunţă numele, nu ne interesează.
Ei, şi acum, că v-am pierdut pe toţi, pe parcursul introducerii din care nimeni n-a priceput nimic, să trecem şi la poveste. În timp ce dumneavoastră, cititorii acestei onorabile publicaţii, dormiţi liniştiţi, în pădurile patriei se petrece ceva care depăşeşte orice închipuire. Se întîmplă cumva să aveţi norocul de a locui la marginea unei păduri? Fiţi atenţi şi verificaţi zilnic dacă mai e ceva dincolo de primele rînduri de copaci. S-ar putea să aveţi o mare surpriză.
În România se taie pădure mai rău decît o făceau orcii din Stăpînul Inelelor! Cum?! N-aţi văzut filmul? Nu-i nimic. Realitatea din România îl depăşeşte cu mult. Nu prea există închipuire, fantezie, putere de expresie care să formuleze la dimensiuni reale măcelul ecologic la care sîntem martori. De fapt, măcelul are o sumedenie de chipuri, din care noi n-avem chef să vedem nici unul. Sîntem prea ocupaţi să stăm comod, în fotoliu, şi să căscăm ochii la spectacolul bîlciului zilnic, pînă ne ia somnul. Pe asta se bazează domnii care fac ravagii. Pe comoditatea asta de spectator, pe starea asta de bine, pe care ţi-o dă chibiţatul la televizor. În timpul ăsta, domniile lor lucrează. Profesional. Sistematic. Fără să lase nici un bob în urma combinei.
Prin creierii pădurilor, prin neguri pe unde n-a bătut cu mintea nici genialul părinte al lumii de la Twin Peaks, în timp ce noi dormim, duduie nişte tractoare cu puteri de tanc. Taie drumuri adînci şi ajung în locuri unde nici măcar Muma Pădurii nu s-a aventurat în adolescenţă. De-acolo încep să taie şi să ducă la vale cantităţi neînchipuite de lemn. Curg pădurile, ca nişte rîuri învolburate. Asta pentru că rîuri adevărate nu vor mai fi în curînd. Sînt alţi băieţi care se ocupă şi de treaba asta. V-am spus că nu e nimic lăsat la întîmplare. În elanul de a produce energie verde (te ia rîsul nervos!), nişte băieţi bagă rîurile de munte în tuburi subterane. Rîul dispare ca prin farmec de la suprafaţa pămîntului. Curge prin nişte tuburi de beton, dedesubt. Lupul, vulpea, ursul, cerbul, căprioara, toate personajele astea de fabulă vin să se adape. Rîul nu mai e acolo că l-au dosit nişte compatrioţi. Animalele îşi iau lumea-n cap. Care pot. Altele mor. Uite-aşa. Pur şi simplu. De sete. Alea care-şi iau lumea-n cap ajung pe unde mai curge apă. Şi aici, au o surpriză. Văd nişte feţe cunoscute. V-aţi prins. Sînt compatrioţii care, adineaori, băgaseră rîul în tuburi subterane. Au ajuns şi aici. Ce credeţi că fac? Construiesc adăpători pentru animale? Nuuu! Răspuns greşiiit! Bagă rîurile în tuburi, pentru a produce „energie verde“. Uluitor!
Alături de domnii ăştia apar alţii. Ăia care se ocupă cu tăiatul. În păduri pulsează o atmosferă veselă, de lucru gospodăresc. Unii bagă rîurile în tuburi, alţii taie copacii. Undeva, se aud focuri de armă. Sînt bravii vînători care măcelăresc vînatul, pentru că e foarte mişto să-i zbori creierii unei căprioare. Plus că nu eşti vînător adevărat, dacă n-ai împuşcat, măcar o dată în viaţă – să zboare penele din el, ca la balamuc! – un cocoşel-de-munte. Aşaaa. Să vedem cum arată peisajul scoborît din basm. Dintr-o parte vin energeticienii verzi. Din alta, tăietorii de lemn. Dintr-un loc vin vînătorii, hăulind şi chiuind bărbăteşte. Mai există o singură posibilitate de retragere. Ba nuuu! A dispărut şi aia. În cîntec de motoare, sosesc băieţii cu ATV-urile, la o tură prin natură. „Distracţie la maxim“ – aşa se cheamă acum această îndeletnicire de week-end. „Eşti cu capu’? N-ai încercat niciodată aşa ceva? Pffuaai! Deci nu pot să cred! E suuper!“ Dacă un prostălău de iepure disperat trece prin faţa roţilor – ghinionu’ lui. Răsună pădurea de veselie şi de entuziasm.
În timp ce noi dormim, coşmarul din pădurile patriei urmează un drum neabătut, spre noi culmi de civilizaţie şi progres. E la loc sigur. Nu-l vede nimeni. Cum să-l vadă cineva, din moment ce noi dormim?! Dormim duşi. Şi n-o să ne trezim, nici măcar cînd bestiile alea cu drujbe or să intre în casă şi, din inerţie, or să taie şi picioarele patului în care dormim. Cum?! Nu se poate dovedi nimic din ce-am zis aici? Sînt calomnii şi afirmaţii răutăcioase? Bine. Cîtă vreme legea veghează asupra pădurilor patriei, rîndurile de faţă sînt un pamflet.
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
