Faţetele ruşinii

Publicat în Dilema Veche nr. 160 din 1 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Tentaţia a fost mare, trebuie s-o recunosc, să încep a vorbi aici - în locul unui comentariu mai mult sau mai puţin adecvat - de complexele mele niciodată vindecate, de traumatismele din copilărie, de momentele cînd roşeaţa care cuprinde obrajii e imposibil de stăpînit, de eşecurile mele (cum altfel decît) usturătoare, de geloziile, de fricile şi de proiectele mele avortate, pe scurt, de ruşinile mele... Şi asta pentru că eseul lui Jean-Pierre Martin Cartea ruşinilor (Le livre des hontes, Seuil, 2006) este realmente contagios; autorul nu numai că dialoghează cu sine însuşi, dar îl interpelează nu o dată pe cititor, stimulîndu-l să-i vină în întîmpinare. În plus, Martin nu ne ascunde că a contractat o mică manie, aceea de a colecţiona "ruşinile lumii", de a inventaria diferitele ipostaze ale "roşeţii". Totuşi, povestirile luate "din viaţă" şi mărturiile sînt relativ rare; le întîlnim mai ales în capitolul intitulat ("Barthes oblige") "Fragmente dintr-un discurs ruşinos". Restul - dar asta înseamnă foarte mult - este literatură. Un citat din Gilles Deleuze, ales drept motto al primului capitol, ar fi de ajuns pentru a închide discuţia: "Ruşinea de a fi om, există oare o altă raţiune mai bună de a scrie?". Lucrurile nu sînt însă atît de simple (în fond, fraza lui Deleuze ne aruncă într-un nihilism absolut), iar cartea lui Martin îşi propune tocmai să arate că ruşinea se află pretutindeni şi este multiformă. Sigur, omul de litere reprezintă o ipostază privilegiată a "omului ruşinii", dar explicaţiile sînt evidente: el se confesează şi se expune întotdeauna în cărţile sale, chiar dacă de multe ori (în fapt, astăzi, din ce în ce mai rar) într-o manieră oblică. Despre ce va vorbi el în primul rînd dacă nu despre complexele, despre ruşinile sale? Eseul (briliant şi foarte bine scris) lui Jean-Pierre Martin identifică, descrie şi analizează faţetele ruşinii şi arată cum scriitorii încearcă să se elibereze de sub presiunea ei. Ruşinea socială, "chestiune de origine şi de corp"; ruşinile istorice, ce dau naştere unei "memorii a ranchiunii şi a resentimentului"; ruşinea expusă public de către scriitori - "narcisismul ca formă de rezistenţă", "spirala dezgolirii"; complexul Lordului Jim - acea predispoziţie a individului de a se tortura pe sine, oriunde s-ar afla (autorul va diagnostica şi alte sindromuri: sindromul Mishima, sindromul generalului Auspick); corpul ruşinos (şi ruşinat), ruşinea inclusă în pronumele "noi" (familia, în primul rînd), ruşinile colective (care "vampirizează" ruşinile individuale), ruşinea de a fi negru, evreu, homosexual, ruşinea de rangul social, ruşinea adolescentului, ruşinea "scripturală", bineînţeles, cu tot ceea ce implică ea: angoase, tatonări, renunţări, îndoieli, ambiţii refulate sau, dimpotrivă, exhibate la lumina zilei. Jean-Pierre Martin propune în final, mai mult în glumă decît în serios, zece căi de a se elibera de ruşine, graţie literaturii: evantaiul e larg, de la soluţia libertină la soluţia sinuciderii, trecînd prin soluţia bufonă sau prin voyeurism. Cel mai bun remediu împotriva ruşinii ar fi însă rîsul. Aş îmbrăţişa bucuros acest punct de vedere dacă tot ceea ce autorul a prezentat şi a comentat pînă atunci n-ar dovedi exact contrariul: rîsul nu prea se acomodează cu ruşinea şi nu aduce decît rareori consolarea dorită. Sau, cum spune Gombrowicz: "Literatura se dezvoltă la margine, în singurătate, în opoziţie, în timiditate şi ruşine, în revoltă şi aprehensiune". Exemplele literare sînt numeroase şi convingătoare, în majoritate autori din secolul XX - Kafka, Leiris, Mishima, Zorn, Bassani, Gombrowicz, Duras, Genet, Broch etc. Dacă Specia umană, povestirea lui Robert Antelme, este pe bună dreptate pusă în valoare, autorul acordă prea multă atenţie romanelor lui Annie Ernaux (la fel confesiunii - destul de "subţirică", admite Martin însuşi - lui Pierre Bourdieu). Cioran este cam rapid expediat (pe baza judecăţilor emise de Alexandra Laignel-Lavastine) şi îi este opus prea brutal Blanchot, absolvit de orice păcate pentru că şi-ar fi recunoscut antisemitismul de tinereţe (ceea ce nu l-a împiedicat să aibă puseuri leniniste la maturitate). Mi-ar fi plăcut să văd citate şi comentate texte ce vorbesc despre ruşinea de a fi fost comunist (indiferent de variantă: stalinistă, troţkistă, maoistă) mai ales că autorul îi pune la un moment dat în relaţie pe Primo Levi şi pe Şalamov, sugerînd foarte limpede legătura dintre diferitele totalitarisme. Ruşinea ar fi, prin urmare, "un alcool tare al literaturii" iar scriitorul nu are cum evita să pară, mărturisindu-se, "scandalos". La urma urmelor, ruşinea (literară) s-ar putea defini prin aceea că este un exces, o plusare. Parafrazîndu-l pe Levinas, Jean-Pierre Martin găseşte formula potrivită: "Ruşinea înseamnă (...) a-ţi aminti mai mult decît ne amintim de obicei".

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.