Cum am devenit neroadă
Într-una din zilele astea de iarnă obosită, la porţile supermarket-ului din cartier, o domnişoară, cu braţele pline de pliante, se agaţă de mine. Cum am învăţat deja că scopul acestor acostări se leagă de vînzarea a ceva inutil, mic, de proastă calitate, de publicitate, mă feresc cît pot de mult, asumîndu-mi înjurăturile aferente. Acum domnişoara insistă şi-mi susură în urechi vorbe despre „o şedinţă de înfrumuseţare gratuită, în noul nostru centru de wellness, deschis acum de curînd.“ Lăcomia feminităţii ciuleşte urechile bine... Mă opresc, suficient cît să-mi pierd uzul raţiunii pour toujours... Mi se înşiră cum tocmai s-a deschis un centru de înfrumuseţare şi sănătate aici, aproape de casa mea, adică la Prosper Center, un fel de Dragonul Roşu, după părerea mea, care îşi caută clienţi şi încearcă să şi-i apropie prin aceste şedinţe gratuite. Am dubii, dar domnişoara este atît de volubilă că mă prinde iarăşi de rever cu „E gratuit. Refuzaţi o şedinţă de înfrumuseţare? Noi vrem doar să vă răsfăţăm“. Şi sînt definitiv prostită de promisiuni iluzorii, căci gîndurile mele zboară către vorbe nerostite, dar atît de insinuate: lumînări aprinse, creme onctuoase şi parfumate, masaj facial benefic pe astfel de vremuri, muzică în surdină, relaxare, trupul frămîntat de mîini dibace, hei, şi cîte şi mai cîte... Accept.
Pe drumul către casă, îndoielile se reaşază. La Prosper Center poate fi deschisă cel mult o frizerie, şi nu un salon de spa. Şi apoi, sîntem pe meleaguri mioritice, nu-mi pot imagina că vreunui patron i-ar trece prin minte să-şi facă clientelă oferind ceva gratuit... Aşa că îmi propun să anulez întîlnirea cu pricina. Zis şi făcut... Dar vocea de la capătul firului îmi reaminteşte iarăşi de răsfăţ, de frumuseţe... de lucruri gratuite pentru care altminteri plăteşti o căruţă de bani... Din politeţe, accept o reprogramare cîndva, sperînd că se va uita... Dar săptămîna trecută, telefonul sună şi sună... Tot din politeţe, răspund şi ascult aceeaşi voce suavă, care îmi vorbeşte cu convingere despre clienţii mulţumiţi, despre frumuseţe etc. Bine. Fie, zic... şi intru în cercul nesfîrşit al unei monitorizări acerbe: telefon de confirmare, telefon de plecare de acasă... Insistenţa mă face să-mi pierd orice iluzie de creme parfumate şi înfrumuseţări gratuite, dar cuvîntul dat trebuie respectat, indiferent ce s-ar întîmpla, că aşa m-a învăţat pe mine mama. Şi plec către „mirificul“ salon de înfrumuseţare...
Şi... Sînt aşezată la o masă. Mi se cere să am răbdare, căci şedinţa de înfrumuseţare se va desfăşura în grup. Pentru a nu pierde timpul, „domnişoara mea“ mă roagă să completez o fişă cu multe date personale... printre litere, trag cu ochiul la borcănelele de cremă aşezate pe masă, la ceva dischete de demachiat, şerveţele... dezordine... Mi-a pierit orice chef şi mă simt al naibii de prost că m-am dovedit atît de năroadă... Domnişoara simte şi acceptă să începem şedinţa fără date... „Ce facem noi mai întîi şi întîi, înainte de a începe o şedinţă de înfrumuseţare?“, mă întreabă. „Ne spălăm pe mînuţe.“ Şi fără să aştepte un răspuns, îmi trînteşte în palme un lichid dezinfectant. „Şi pentru că aici nu avem apă, ne clătim cu acest lichid util de la Herbalife. Şi acum luaţi o dischetuţă să aplicăm un demachiant...“ Deja e cam mult, chiar şi pentru mine. Îmi cer scuze că nu am răbdarea şi timpul de a asista la aşa ceva. „Şi apoi, visam la altele“, spun cu voce tare. Dau să mă ridic şi să plec. Dar domnişoara se agaţă de reverul meu... Cum am bătut atîtat drum degeaba, trebuie să particip măcar la o şedinţă de nutriţie. Îi explic că locuiesc peste drum, aşa că... „A, locuiţi aproape... atunci nu vă deranjează să mai pierdeţi cîteva minuţele cu nişte teste. Sînt gratuite“, îmi susură, în timp ce mă împinge înapoi în scaun. Timidă şi politicoasă, şi fără chef să fac scandal într-un salon plin de angajaţi, mă aşez şi las comedia să-şi urmeze cursul.
Orice încercare a mea de a mă salva este sortită eşecului. Domnişoara trebuie, cu orice preţ, să-mi vîndă ceva, chiar dacă testele ei superficiale şi neprofesionale îi dovedesc că n-am „şunculiţe“ pe burtică, nici „grăsimele“ pe interior, nici alte hibe tocmai bune pentru produsele din galantar, „toate naturiste, bio şi utile“. Mi se recomandă cu insistenţă şi agresivitate un shake care „costă doar 135 lei. Bun să înlocuiască orice masă, şi mai ales vă ajută să slăbiţi.“ Privirea mea o face să se corecteze „atunci cînd veţi considera necesar“. Sau „un ceiuleţ verde, 50 de grame costă 150 lei şi vă garantez că vă ţine mai mult de o lună de zile. Vedeţi, o nimica toată.“ Dau să plec, dar mă împinge iarăşi în scaun cu poveşti de groază despre obezităţi imaginate şi „grăsimuţe pe interior neştiute“... Coşmar...
Sper doar ca nerozia mea să fie mai blîndă cînd fandasiile trupului sar zglobii după gratuităţi himerice....
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.
