Chirică şi lupta anticomunistă

Publicat în Dilema Veche nr. 291 din 11 Sep 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De cîtva timp, mă bîntuie o întrebare cu nuanţe existenţial(ist)e. Rămasă fără răspuns, mă tem că ar putea genera, în viitor, serioase izbucniri nevropatice. Înainte de a v-o adresa şi dumneavoastră însă, îngăduiţi-mi, vă rog, ca de obicei, o scurtă incursiune epică în îndepărtaţii ani ai copilăriei mele ceauşiste. Era prin 1976 sau 1977, în preajma vacanţei de vară. Împreună cu un vecin de scară, mai mare ca mine cu un an, inventasem un joc neobişnuit şi plin de avîntul revoluţionar al epocii. Aproape în fiecare după-amiază, intram în Dacia roşie a tatălui amicului în chestiune " Dacie parcată elegant în faţa blocului " şi ne scufundam într-un univers ficţional-ludic, de unde greu ne mai recupera cineva. Trebuie amintit faptul că autoturismele personale nu deveniseră încă un fenomen amplu (ca să nu-l numesc de masă) în ţara noastră, iar Daciile cu sigla UAP produceau, de aceea, cetăţenilor RSR (şi, mai ales, progeniturilor acestora, deschise spre progres, ca toate progeniturile) destui fiori de fascinaţie. Tatăl prietenului amintit (medic important) se dovedise o natură extrem de liberală vizavi de capriciile copilului, permiţîndu-i excese pe care eu astăzi nu ştiu dacă le-aş accepta, prin comparaţie, la băiatul meu. Un astfel de exces îl constituia însăşi respectiva "joacă" în maşină. Domnul doctor ne descuia automobilul (fără a ne lăsa totuşi şi cheile!), se asigura că volanul e blocat, schimbătorul de viteze într-a-ntîia şi frîna de mînă trasă, lăsîndu-ne apoi să ne facem de cap vreo cîteva ore în habitaclul plin de miresme volatile. Pe scurt, ne jucam "de-a ştabu’ şi de-a şoferu’", scenariul derulîndu-se mereu pe aceleaşi paradigme fundamentale (vecinul era "ştabu’", iar eu eram "şoferu’"), pigmentate, în anumite împrejurări, cu mici nunaţe de imaginaţie spontană. Rolurile noastre nu fuseseră asumate întîmplător. Fiu de doctor, alintat pînă la epuizare, preţios şi premiant, aflat în pragul clasei a cincea (eu abia treceam într-a patra!), prietenul meu dorea să dea ordine. În plus, ne găseam în maşina lui. Ca atare, el nu putea să fie altcineva decît "ştabul". Deşi orgolios la rîndu-mi, avînd în vedere circumstanţele şi, în primul rînd, posibilitatea de a ţine în mîini volanul, de a deschide farurile, de a pune semnalizarea şi de a stropi, din cînd în cînd, parbrizul cu soluţie alcoolică (vă mai amintiţi, butonul declanşator se ascundea pe atunci în podea, undeva aproape de ambreiaj?), eu ajunsesem, fără multe comentarii, "şoferul". "Ştabul" era ceva mare (nedefinit), "la judeţ", şi călătorea toată ziua prin oraş, alături de "şoferul" său, grăbindu-se de la o şedinţă la alta. Vorbea colorat şi ţipa " asemenea tuturor ştabilor. "Şoferul" i se adresa cu "să trăiţi" şi "tovarăşu’ prim" (nu se ştia însă "prim-ce?"). Nu avea iniţiative ori personalitate, executînd fără crîcnire comenzile importantului om politic şi administrator. Singurele bucurii pe care şi le permitea (fără a cere voie) erau stropirea abundentă a parbrizului cu soluţie de curăţare şi claxonarea violentă a cîte unei pisici eşuate leneş pe lîngă botul maşinii. În rest, nu respira, nu vorbea, nu rîdea, privind numai cu coada ochiului către "pasagerul" din dreapta. Prin contrast, "ştabul" deţinea o paletă nelimitată de variante comportamentale, beneficiind de tot atîtea replici asortate lor. Putea fi furibund (că nu ştiu care "bou de inginer" compromisese cultura agricolă), grăbit (să-l "prindă pe secretarul consiliului"), preocupat (că-l căuta "tovarăşu’ ministru"), trist (că "nu-şi vede nici azi familia pînă seara") sau vesel (că "băiatu’, elev în clasa a patra," " vezi bine " "a luat şi anu’ ăsta premiul întîi"). Cel mai frecvent însă era furibund şi grăbit. Atunci vorbea cam aşa: "Flăcău, mă aşteaptă tovarăşu’ primar. Calc-o urgent!". Ori: "Băiatu’, mă întîlnesc în cinci minute cu tovarăşu’ Georgescu. Rapid la sediu!". Ori: "Gagiule, iute la Municipiu!". Ori: "Băieţaş, mişc-o fulger la şantieru’ Constructoru’! Eu răspundeam, invariabil, "am înţeles, să trăiţi tovarăşu’ prim!", ţuguindu-mi ulterior buzele într-un vuuum prelung, străbătut de stropi de salivă. Mimam, cu dramatism, viraje periculoase pe şosea şi priveam, profesionist, în oglinda retrovizoare. Dacă şeful era cumva supărat, situaţia devenea critică. Invectivele şi decibelii explodau în Dacia roşie, supraîncinsă oricum de soarele verii. "Bă, vită încălţată, opreşte! Nu vezi pe bătrînica aia care se chinuie să traverseze?", "Tembelule, nu frîna aşa, că-mi spargi capul. Of, nu ştiu cine te-o fi recomandat şofer la Judeţ. Mare bombalău eşti!", "Cretinoidule, nici să iei o curbă ca lumea nu poţi. Unde ai făcut, bă, şcoala că te dau pe mîna Securităţii?". Şi aşa mai departe. Bîiguiam "să trăiţi!" şi tremuram " în mod real " din toate încheieturile. Cu siguranţă, amicul meu avea stofă de conducător român, iar faptul că el este, în prezent, emigrant în Canada mă intrigă de-a dreptul. Într-o bună zi, un lucru cu totul neaşteptat se întîmplă în habitaclu. "Ştabul", preocupat de data aceasta, spuse, la un moment dat, cu jumătate de gură: "Chirică, la judeţeana de partid! Ca gîndu’ te vreau!". Am rămas stupefiat. Nu înţelegeam deloc apelativul "Chirică", cu atît mai mult cu cît nu stabilisem vreodată că noi doi ar fi trebuit să avem nume. Iar "Chirică", prin singularitatea sa subită (răsărise " cu un aer de diferenţă sfidătoare " dintr-o mare de "tembeli", "prostovani" şi "bombalăi" ce mi se păreau nu doar benigni, ci chiar fireşti), îmi sună, din raţiuni inefabile, ca o injurie teribilă (abia peste un an, cînd am ajuns şi eu într-a patra, am descoperit, la lecturi suplimentare, în Povestea lui Stan Păţitul a lui Creangă, un simpatic personaj Chirică; aparent, numele lucifericului servitor se potrivea, în mintea amicului meu, cu identitatea "şoferului de ştab" şi, ca atare, decise să mi-l atribuie instantaneu). Am ieşit turbat din maşină, lăsîndu-mi şeful " nedumerit şi în pantaloni scurţi " pe scaunul din dreapta. I-am strigat prin geam: "Chirică... să-i spuneţi mamei dumneavoastră, tovarăşu’, nu mie!" (ezitasem, o secundă, între "să-i spuneţi mamei dumneavoastră" şi "să-i spui lu’ mă-ta", optînd totuşi pentru cea dintîi, întrucît băietanul îngrozit din faţa mea încă mai păstra puţin din autoritatea de "prim", la nivel subliminal, şi nu mă puteam elibera uşor de automatisme; în plus, maică-mea era prietenă cu "doamna doctor" şi nu mi-ar fi iertat o asemenea ieşire). Se pare că orice aş fi putut fi, numai Chirică nu. Atunci, trebuie să recunosc, m-am revoltat, cu adevărat deschis, împotriva comunismului.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic