Casa lui Anghel Demetriescu

Publicat în Dilema Veche nr. 249 din 25 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe Bulevardul Carol, pe latura stîngă cum mergi de la Biserica Armenească spre intersecţia cu Calea Moşilor, la nr. 55, se găseşte o casă care îşi aşteaptă cumpărătorul. Fără să fie ameninţată, ca atîtea altele pe lîngă care trecem, se consumă în solitudine. Eleganţa ei sobră nu atrage atenţia. Doar cînd ştii ce a fost acolo, privirea se opreşte pe cele două semeţe cupole simetrice, pe fereastra înaltă din centru, pe uşile de lemn sculptat care, de o parte şi de alta, conduc prin două ganguri spre scările care suie la parter şi etaj, dar mai ales pe feroneria decorativă. ënăuntru, stucaturile plafoanelor şi sobele de teracotă au păstrat un decor de o sută de ani. Casa este, cum se cuvine, monument istoric. E chiar una dintre cele mai vechi de pe această stradă, fiindcă arhitectul Wilhelm Bast s-a angajat în 1899 la

featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.

Parteneri

Gina Pistol, foto Facebook jpg
Ce dietă ține Gina Pistol: „Un mic jumate, o gură de bere...”. Trucul care o ajută să se mențină în formă
Gina Pistol (44 de ani) a fost mereu considerată un etalon de frumusețe, iar acest lucru se datorează modului în care a avut grijă de ea însăși. De-a lungul timpului, dietele sale au variat, iar recent, vedeta a dezvăluit ce anume o ajută acum să se mențină în formă.
sarmale  Foto YouTube: Rețete gătite cu drag
Cât timp pot fi păstrate sarmalele la frigider sau congelator fără să se altereze? Cele crude au o durată de valabilitate mai scurtă.
Sarmalele sunt nelipsite de pe mesele de sărbători, dar și vedetele congelatorului în lunile de după.
italia germania jpg
Italia sau Germania: care este țara preferată de români? „Inima mi-e acolo”
Viața în diaspora este adesea o balanță între suflet și rațiune, între dorința de apartenență și nevoia de siguranță. Povestea Silviei, o româncă stabilită în prezent în Germania, dar care a locuit mulți ani în Italia, reflectă fidel această realitate.
Alessandro Possati Venetia foto captura Youtube
Scandal sexual în elita venețiană: Producător de film și curator de artă, acuzat de abuzuri într-o clinică ginecologică falsă
Un membru influent al înaltei societăți venețiene și cunoscut producător de film, Alessandro Possati, este în arest la domiciliu, acuzat că a participat la un sistem șocant de abuzuri sexuale comise sub pretextul realizării unor videoclipuri medicale.
Victoria Beckham  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, acuzată că a distrus nunta fiului său. Mireasa a fugit din încăpere plângând!
Fosta membră a trupei Spice Girls și actualul designer britanic de succes pare că nu s-a putut abține să nu devină personajul principal la nunta celui mai mare copil al ei. Nu-i de mirare că mama și fiul nici nu-și mai vorbesc acum!
incendiu comana Foto ISU Ialomița jpg
Două persoane au fost găsite carbonizate în urma unui incendiu izbucnit la o locuinţă din Ialomița
Pompierii au găsit două persoane carbonizate, vineri dimineaţă, în urma unui incendiu violent izbucnit la o locuinţa situată în zona Balta Comana, din judeţul Ialomiţa.
71531543 1004 webp
CCR dă semnalul restaurației în mandatul lui Nicușor Dan
CCR a întors România cu 20 de ani în urmă când a decis să ascundă averile politicienilor, demnitarilor și funcționarilor publici și să renunțe definitiv la cele ale soților și copiilor.
politie femei batute gif
Scene cutremurătoare din Arabia Saudită: polițiștii maltratează femei „neascultătoare” în închisori ascunse, unde ajung trimise de familii
Imagini șocante arată cum poliția saudită bate femei și fete în închisori secrete, unde familiile trimit „femeile neascultătoare” pentru a fi închise și pedepsite ani la rând.
„Maratonul Lecturii” la Biblioteca ASTRA Sibiu
„Maratonul Lecturii” la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu lansează un nou concurs dedicat pasionaților de lectură. „Maratonul Lecturii 2025” se va desfășura în perioada iunie - decembrie 2025, adresându-se participanților în cadrul mai multor categorii de vârstă:.