Casa din Calea Plevnei

Un exemplu de ce era şcoala în vremea cînd se înjgheba o ţară nouă pentru toţi românii este alegerea ca membru corespondent al Academiei, la secţia istorică, a lui Gheorghe Popa-Lisseanu, profesor la "Lazăr". Aceasta a avut loc în 1919. Nu cred că în ziua de azi Academia ar mai oferi un loc unui dascăl de liceu. Învăţatul latinist dăduse din 1916 o traducere a lui Eutropius, text de mare importanţă pentru părăsirea Daciei de către romani, publicînd apoi traducerea corespondenţei lui Plinius cel Tînăr cu Traian (1920). O cărţulie a lui despre oraşele greco-romane din Dobrogea a venit după extinderea acestei provincii spre sud prin războiul balcanic. Marea lui operă a fost colecţia Izvoarelor istoriei românilor, în nu mai puţin de 15 volume, apărute din 1934 pînă în 1939, deci în numai cinci ani. Originalul în latineşte sau greceşte era însoţit de tălmăcirea în româneşte, cu note şi comentarii. Chiar astăzi, această formă populară a unor documente fundamentale despre populaţia din nordul Dunării între veacurile IV şi XIV este consultată mai des decît e citată. Spre sfîrşitul vieţii, a început o nouă serie, Dacia în autorii clasici, din care au ieşit două volume, în 1943, în scopul de a produce "dovada drepturilor noastre istorice asupra teritoriilor ce alcătuiesc spaţiul vital, etnic şi de securitate al neamului românesc". Acest corpus de surse narative cu care el a înzestrat istoriografia noastră a fost, deci, rodul activităţii unui profesor secundar, scos la pensie din 1931, după mai bine de patru decenii la catedră. Se înţelege, prin urmare, că am primit cu plăcere invitaţia de a vedea casa în care a trăit G. Popa-Lisseanu (1866-1945). Adresa de astăzi este Calea Plevnei 72, şi figurează pe lista oficială a monumentelor istorice. Deşi deteriorată, neîngrijită de zeci de ani, casa mai păstrează ceva din eleganţa discretă de odinioară, iar noul proprietar se pregăteşte să o restaureze cum se cuvine. În realitate, Popa-Lisseanu a mai avut pe aceeaşi stradă încă trei imobile: unul la nr. 74, a cărui istorie este mai lungă, apoi, conform actului de partaj între moştenitori, nr.-ele 40 şi 23, datînd şi ele de la începutul secolului trecut. Casa de la nr. 40 este chiar aceea la parterul căreia locuia Coşbuc în ultimii săi ani şi care este acum încărcată de reclame vulgare, dar prin gangul de la intrare se zăreşte un petec de grădină. La nr. 74, o căsuţă destinată dărîmării şi purtînd cicatricele de la cutremurul care i-a crăpat zidurile. De la poartă pînă la uşă treci printre tufişuri de flori. Dosarul cu actele de proprietate se deschide la 7 februarie 1864. Pentru 6200 de lei, Costache Stavru a vîndut atunci, aici, în mahalaua Sf. Constantin, care se mai numea încă "livedea gospod" (livada domnească de odinioară), un teren în lungime de 24 de stînjeni, vreo 50 de metri. Distanţa ar fi cea pînă la stradă, care se chema Calea Belvedere, fiindcă ducea la conacul, numit aşa, al lui Dinicu Golescu, pe unde s-a construit Podul Grant. Lotul - adaugă Stavru - "se învecinează cu casa noastră cea veche". Cumpărătorul, Dumitru Rotaru, vinde la rîndul său, în 1878, cu 200 de galbeni austriaci, lui Petre Ivan, ca s-o stăpînească "în veci", casa formată din două odăi, cu o prăvălie în faţă, o magazie şi "pimniţa dedesubtu odăilor". Au trecut anii şi, fiind fără copii, Petre Ivan, "comersant", şi soţia lui Ioana îl adoptă pe nepotul lor, Ioachim, orfan de mamă (aceasta, Paraschiva, fusese sora Ioanei şi căsătorită cu un Petru "Grognoviţ"). Dumnezeu ştie de ce neam o fi fost tatăl băiatului; la naşterea lui Ioachim, la Popeşti, în 1865, el fusese botezat catolic, cu un preot bulgar şi un naş italian. Prin adopţie, i se românizează numele, Achim Petrescu, şi va fi şi el "comersant". Prin căsătorie, cu Maria Anghel Tănase, a dobîndit şi o vie la Văcăreşti, iar darul părinţilor adoptivi a constat în "trei odăi la rînd", adică tocmai căsuţa din fundul grădinii, care exista în 1887. Petre Ivan a murit în 1894, în noiembrie, tot în Calea Plevnei 135, fost Calea Belvedere 130, dar, încă din iulie, Achim Petrescu a vîndut loc de casă lui "Gheorghe Popa, profesor" (mai tîrziu Lisseanu, după satul unde se născuse, Lisa, lîngă Făgăraş). Cu un an înainte, în 1893, el luase de soţie pe fata unui ofiţer, Ortansa Anghelescu din Galaţi, care avea atunci 23 de ani. În zestrea ei a fost "un piano sistem american". În 1913 locuiau în Calea Plevnei, dar la nr. 29 (23?), deci casa pe care o vedem acum nu era încă gata. Lumea de mici negustori care era aici dinainte de Cuza se retrăgea treptat mai departe de centru şi în locul ei intelectualii, cărora meritocraţia liberală le asigura o poziţie socială superioară, începeau să ridice faţade ornate cu stuc şi cu lei de piatră la scară.