Bilanţ

A trecut un an de cînd Dilema veche are amabilitatea să găzduiască aceste articole. E normal să mă întreb dacă ele au avut alt rezultat decît popularizarea unei istorii de case şi de oameni, de care, oricum, era nevoie, fiindcă majoritatea bucureştenilor, indiferent de vîrstă, nu-şi cunosc oraşul. Să zicem că scopul acesta a fost atins, deşi eu speram ca, din partea cititorilor, să vină mai multe semnalări ale unor clădiri în pericol. Se pare însă că un an de campanie n-a fost de ajuns sau că mijlocul folosit pentru a atrage atenţia autorităţilor s-a dovedit ineficient, dacă avem în vedere ce s-a întîmplat cu casele despre care s-a scris aici. Singurul caz în care am cîştigat ceva a fost casa lui Spiru Haret. E adevărat, nu s-a putut împiedica enorma construcţie de alături, dar monumentul propriu-zis din str. General Manu va fi - mi se spune - luat sub protecţia Ordinului Arhitecţilor din Bucureşti, pentru a deveni centrul lor. Ceea ce s-a reuşit cu casa Mincu din str. Pictor Verona era de cîtva timp un exemplu încurajator. Au fost situaţii în care intervenţia a venit prea tîrziu. Tot în Dilema, dar înainte de a începe colaborarea regulată, am protestat contra demolării casei din str. Povernei, nr. 9, fostă a junimistului Theodor Rosetti, cumnatul lui Cuza-Vodă, şi unde locuise într-o vreme Luchian. Reacţiile au fost două: o mustrare neobişnuit de acră de la conducerea SNSPA, fiindcă îndrăznisem să cred că s-a urmărit extinderea clădirii vecine (şi mi-am cerut scuze cu umilinţă), apoi un răspuns oficial din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. Hîrtia, plină de ştampile şi semnături, printre care a dlui Ştefan Damian, un adevărat Schwarzenegger demolator al caselor vechi din Bucureşti, îmi aducea la cunoştinţă foarte respectuos că Th. Rosetti n-a locuit unde am spus eu, ci mai încolo, unde se află un centru de proiectare, deşi clădirea e clar mai nouă. Din păcate pentru ei, cei care au compus acest fals nu ştiau heraldică, aşa că nu recunoscuseră cele trei roze, blazonul familiei, de pe frontonul casei dărîmate. Distrugerea casei Miclescu de pe Şoseaua Kiseleff s-a oprit, dar după prăbuşirea tavanului din vasta sală de bal de la parter. În schimb, nr. 8 din str. Visarion este decapitat deasupra ferestrelor, căscat ca o găoace goală ca să se umple de ploaie. Intervenţia Institutului Naţional al Monumentelor n-a putut împiedica această sălbăticie, iar comportarea frauduloasă a proprietarului (încă anonim) nu l-a expus sancţiunilor cuvenite. Zadarnice au fost mai multe emisiuni TV care au denunţat vandalismul. Casa Lalu din Piaţa Romană a fost deocamdată cruţată; pînă cînd? Sfidătoare este, în continuare, nesimţirea proprietarului din Piaţa Romană, nr. 1: una din operele lui Mincu se sfărîmă sub ochii noştri. Pe Calea Moşilor, la numerele 134-136, unde a locuit revoluţionarul bulgar Karavelov, chiar dacă s-a mai rînit din mormanele de gunoi, nu s-a făcut nici o încercare de a reabilita ultimul din vechile hanuri bucureştene, Solacolu. Pe strada N. Filipescu, lîngă consulatul Statelor Unite, din casa Holban mai există doar un zid, în dosul căruia se pun temeliile unei clădiri care va avea trei niveluri subterane şi, deasupra parterului, încă cinci etaje! Alături, viţa-de-vie acoperă sumbra casă Daniel (nr. 30), cu masivele coloane de la intrare, de care încă nu s-a apropiat buldozerul. Totuşi, se pare că a avut loc o tranzacţie şi cumpărătorul s-a interesat dacă este monument istoric, cu alte cuvinte: dacă demolarea ar fi permisă... Crima cea mai odioasă este la Sf. Iosif, ridicarea blocului ale cărui 20 de etaje se văd de departe ca gîtul unei girafe. În faţa sa, între două nobile case vechi, str. Berthelot nr. 7 şi str. Luterană nr. 14, a apărut un P+6 mătăhălos. O întrebare pe care nu ştiu de ce nu şi-o pune nimeni: al cui era terenul strîmt pe care s-a plantat acest viitor hotel? În concluzie, războiul continuă şi poziţiile noastre cad una după alta. Cum se spunea în comunicatele din ’44: "trupele s-au retras pe aliniamente dinainte stabilite". Ca atare, mă gîndesc la noi forme de luptă, cum ar fi să întocmim anual o listă de monumente în pericol (în Bucureşti), cu consultarea tuturor surselor competente (în Anglia se face aşa ceva), şi ea să fie lansată public, în prezenţa primarului general şi a primarilor de sector, făcîndu-se în jurul ei o publicitate care să nu le îngăduie să nesocotească acest demers.