Acest vesel teritoriu al umilinţei

Publicat în Dilema Veche nr. 477 din 4-10 aprilie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Deşi criza taie cărări adînci prin miriştile resemnării noastre istorice, la oraşe şi sate se organizează, mai departe, mari sărbători, dezveliri de monumente, zile ale localitaţilor, chermeze şi zaiafeturi. Din neant, apar bănuţi pentru cîte o cruce babană – în buricul unui oraş mic şi sărac lipit –, pentru o cîntare cu Fuego – într-o reşedinţă de comună cu drumuri selenare – sau pentru recitalul unei trupe rebegite, ieşite de la vulcanizare – într-un orăşel în care cinematograful şi biblioteca s-au închis acum 15 ani. Nu-i problemă, cînd vorbim despre localităţi mai mari, treaba se schimbă. E altă viaţă. Alt nivel de trai. Sînt alte aşteptări. Aici poţi să prinzi nişte Smokie, o Sandra, poate un Boney M, sau o Bonnie Tyler, poate chiar un Toto Cutugno. Peste tot se găsesc nişte firfirei pentru o sală de sport – într-un sat locuit doar de cîteva familii de bătrîni –, pentru o mare sărbătoare a unui oraş – în care jumătate din locuitori nu au apă curentă de ani buni –, sau pentru aniversarea unei comune – unde şcoala nu a avut şi nu o să aibă niciodată apă la buda din curte.

Deşi criza dă cu săpăliga în carne vie, aici încă mai există resurse nebănuite pentru chiot şi veselie. Dovadă sînt aceste sărbători ale localităţilor, puzderia dezvelirilor de busturi, monumente şi grupuri statuare, aniversări ale vetrelor străbune, sfinţiri de lifturi şi aniversări ale scărilor de bloc. Asta cu sfinţirea de lift e pe bune. Într-o localitate din această ţară, într-un spital, s-a inaugurat... un lift. La acest eveniment al comunităţii au participat cîţiva parlamentari, prefectul, un preşedinte de Consiliu judeţean, un sobor de preoţi, presă, mireni. S-a tăiat o panglică tricoloră, s-a sfinţit chestia, după care toţi invitaţii s-au dat cu liftul. Ironia vieţii mereu neplictisitoare din această ţară face ca evenimentul să se fi petrecut la Gura Humorului. Aşa că n-ar fi nici o mirare dacă am afla, de la ştiri, despre o inaugurare de toaletă publică, ultramodernă, la Curtici. Poate chiar şi la Fundulea.

De unde, de neunde, se găsesc bani pentru toate sărbătorile la care poporul iese la un mic şi la o cîntare. Explicaţia multor edili, a minţilor luminate care călăuzesc aşezările şi comunităţile astea vesele, e că omul trebuie să mai şi uite de greutăţile vieţii, de criză, de necazuri. Şi-ţi dau lacrimile instantaneu. Cum de nu ţi-a trecut prin cap aşa ceva? Vezi ce-nseamnă să te erodeze cinismul capitalist? Uiţi de oameni. De compatrioţii necăjiţi. De popor. Le trebuie şi lor, măcar de cîteva ori pe an, un moment de veselie. De uitare. Adică să se facă, pentru cîteva ore, că nu trăiesc în oraşe jupuite, în care nu s-a mai clintit o groapă din asfalt, de zeci de ani, că nu-şi trimit copiii la şcoli care arată ca spaţiile de pedeapsă, şi că nu-şi duc părinţii bolnavi în spitale scoborîte din coşmar, patrulate de cîini comunitari şi de cerşetori.

În tristeţea asta cumplită, de cîteva ori pe an, la sărbători, la aniversările cetăţii, se aud chiote de bucurie. Trupele şi soliştii invitaţi salută comunităţile, lumea aplaudă în delir, fumul de la grătare purifică simţirile şi cugetele, sărbătoarea sărăciei şi a umilinţei dă energie lumii să meargă mai departe. Să se reîntoarcă, împăcată, în sărăcie şi umilinţă.

Numai că umilinţa nu e localizată undeva anume, într-un loc precis. Ea bănănăie veselă, zglobie, peste tot. Poate să vieţuiască, bine-mersi, şi la catedra universitară, unde un domn sau o doamnă împărăţesc discreţionar, de ani buni. În jurul lor, viermuiesc învăţăcei care au citit de zeci de ori mai mult decît unii venerabili magiştri, dar care sînt condamnaţi la linişte, salarii mici, vînturări de hîrţogăraie, dări de seamă şi planuri didactice. Avansarea nu depinde doar de ceea ce ştii – de lucrările şi de cercetările publicate în reviste de specialitate –, ci de cît de cuminte eşti în relaţia cu dom’ profesor. Umilinţa stă la plajă şi bea cocktailuri în preajma domnului patron, care angajează o absolventă de facultate, pentru că firma o să ia nişte bănuţi în plus de la stat. Între timp, afacerea nu mai merge. Dacă o dă afară pe absolventă, trebuie să plătească înapoi suma pe care a primit-o de la stat. Aşa că, ce are de făcut? Simplu. O umileşte cumplit, ca să plece ea singură. Îi dă, de exemplu, ca sarcină de serviciu, să dea nu ştiu cîte ture în jurul sediului firmei. Mişto, nu?! Ieri am citit într-un ziar povestea asta. Refuz să cred că tînăra s-a conformat şi a dat turele alea. Iar dacă a făcut-o, sper din suflet că a gîndit-o ca probă în proces.

N-are sens s-o mai lungesc cu tinerii doctori, cu tinerii poliţişti care au ales meseria din pasiune, cu orice proaspăt absolvent în care mai pîlpîie ceva. Ştim bine, cu toţii, cum stă treaba. Ştim că nu e la fel peste tot, că e o eroare să vorbeşti aşa, în general, dar ştim la fel de bine că ai nenumărate şanse să dai peste situaţiile înşiruite mai devreme. Nu mai pun la socoteală dacă eşti gay, dacă eşti rom, dacă eşti, pur şi simplu, altfel. Această lume care-şi muşcă buzele şi tace trebuie să găsească, pînă la urmă, un loc în care să descarce obida asta îngrozitoare. Şi locurile astea se găsesc. De la scatoalca scăpată peste ceafa copilului, pînă la asaltul asupra soţiei/soţului, de la urletul abătut asupra angajatului, pînă la scrisul patologic, macabru, pe forumuri – cu pseudonim sau cu numele real, nici nu mai contează –, de la înjuratul în faţa televizorului, pînă la ieşitul din maşină, la o cafteală la stop. Într-un peisaj de vacanţă, în care umilinţa e într-o eternă lună de miere, frustrarea faţă de prezenţa veşnică a acestui oaspete care nu mai pleacă e mai înrădăcinată decît pădurile bătrîne. Iar în urma acestei frustrări care arde tot, rămîne o lume tristă, sărbătorind, din cînd în cînd, tristeţea, la ore de noapte, cînd nu ni se mai văd chipurile.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?