Acest vesel teritoriu al umilinţei

Publicat în Dilema Veche nr. 477 din 4-10 aprilie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Deşi criza taie cărări adînci prin miriştile resemnării noastre istorice, la oraşe şi sate se organizează, mai departe, mari sărbători, dezveliri de monumente, zile ale localitaţilor, chermeze şi zaiafeturi. Din neant, apar bănuţi pentru cîte o cruce babană – în buricul unui oraş mic şi sărac lipit –, pentru o cîntare cu Fuego – într-o reşedinţă de comună cu drumuri selenare – sau pentru recitalul unei trupe rebegite, ieşite de la vulcanizare – într-un orăşel în care cinematograful şi biblioteca s-au închis acum 15 ani. Nu-i problemă, cînd vorbim despre localităţi mai mari, treaba se schimbă. E altă viaţă. Alt nivel de trai. Sînt alte aşteptări. Aici poţi să prinzi nişte Smokie, o Sandra, poate un Boney M, sau o Bonnie Tyler, poate chiar un Toto Cutugno. Peste tot se găsesc nişte firfirei pentru o sală de sport – într-un sat locuit doar de cîteva familii de bătrîni –, pentru o mare sărbătoare a unui oraş – în care jumătate din locuitori nu au apă curentă de ani buni –, sau pentru aniversarea unei comune – unde şcoala nu a avut şi nu o să aibă niciodată apă la buda din curte.

Deşi criza dă cu săpăliga în carne vie, aici încă mai există resurse nebănuite pentru chiot şi veselie. Dovadă sînt aceste sărbători ale localităţilor, puzderia dezvelirilor de busturi, monumente şi grupuri statuare, aniversări ale vetrelor străbune, sfinţiri de lifturi şi aniversări ale scărilor de bloc. Asta cu sfinţirea de lift e pe bune. Într-o localitate din această ţară, într-un spital, s-a inaugurat... un lift. La acest eveniment al comunităţii au participat cîţiva parlamentari, prefectul, un preşedinte de Consiliu judeţean, un sobor de preoţi, presă, mireni. S-a tăiat o panglică tricoloră, s-a sfinţit chestia, după care toţi invitaţii s-au dat cu liftul. Ironia vieţii mereu neplictisitoare din această ţară face ca evenimentul să se fi petrecut la Gura Humorului. Aşa că n-ar fi nici o mirare dacă am afla, de la ştiri, despre o inaugurare de toaletă publică, ultramodernă, la Curtici. Poate chiar şi la Fundulea.

De unde, de neunde, se găsesc bani pentru toate sărbătorile la care poporul iese la un mic şi la o cîntare. Explicaţia multor edili, a minţilor luminate care călăuzesc aşezările şi comunităţile astea vesele, e că omul trebuie să mai şi uite de greutăţile vieţii, de criză, de necazuri. Şi-ţi dau lacrimile instantaneu. Cum de nu ţi-a trecut prin cap aşa ceva? Vezi ce-nseamnă să te erodeze cinismul capitalist? Uiţi de oameni. De compatrioţii necăjiţi. De popor. Le trebuie şi lor, măcar de cîteva ori pe an, un moment de veselie. De uitare. Adică să se facă, pentru cîteva ore, că nu trăiesc în oraşe jupuite, în care nu s-a mai clintit o groapă din asfalt, de zeci de ani, că nu-şi trimit copiii la şcoli care arată ca spaţiile de pedeapsă, şi că nu-şi duc părinţii bolnavi în spitale scoborîte din coşmar, patrulate de cîini comunitari şi de cerşetori.

În tristeţea asta cumplită, de cîteva ori pe an, la sărbători, la aniversările cetăţii, se aud chiote de bucurie. Trupele şi soliştii invitaţi salută comunităţile, lumea aplaudă în delir, fumul de la grătare purifică simţirile şi cugetele, sărbătoarea sărăciei şi a umilinţei dă energie lumii să meargă mai departe. Să se reîntoarcă, împăcată, în sărăcie şi umilinţă.

Numai că umilinţa nu e localizată undeva anume, într-un loc precis. Ea bănănăie veselă, zglobie, peste tot. Poate să vieţuiască, bine-mersi, şi la catedra universitară, unde un domn sau o doamnă împărăţesc discreţionar, de ani buni. În jurul lor, viermuiesc învăţăcei care au citit de zeci de ori mai mult decît unii venerabili magiştri, dar care sînt condamnaţi la linişte, salarii mici, vînturări de hîrţogăraie, dări de seamă şi planuri didactice. Avansarea nu depinde doar de ceea ce ştii – de lucrările şi de cercetările publicate în reviste de specialitate –, ci de cît de cuminte eşti în relaţia cu dom’ profesor. Umilinţa stă la plajă şi bea cocktailuri în preajma domnului patron, care angajează o absolventă de facultate, pentru că firma o să ia nişte bănuţi în plus de la stat. Între timp, afacerea nu mai merge. Dacă o dă afară pe absolventă, trebuie să plătească înapoi suma pe care a primit-o de la stat. Aşa că, ce are de făcut? Simplu. O umileşte cumplit, ca să plece ea singură. Îi dă, de exemplu, ca sarcină de serviciu, să dea nu ştiu cîte ture în jurul sediului firmei. Mişto, nu?! Ieri am citit într-un ziar povestea asta. Refuz să cred că tînăra s-a conformat şi a dat turele alea. Iar dacă a făcut-o, sper din suflet că a gîndit-o ca probă în proces.

N-are sens s-o mai lungesc cu tinerii doctori, cu tinerii poliţişti care au ales meseria din pasiune, cu orice proaspăt absolvent în care mai pîlpîie ceva. Ştim bine, cu toţii, cum stă treaba. Ştim că nu e la fel peste tot, că e o eroare să vorbeşti aşa, în general, dar ştim la fel de bine că ai nenumărate şanse să dai peste situaţiile înşiruite mai devreme. Nu mai pun la socoteală dacă eşti gay, dacă eşti rom, dacă eşti, pur şi simplu, altfel. Această lume care-şi muşcă buzele şi tace trebuie să găsească, pînă la urmă, un loc în care să descarce obida asta îngrozitoare. Şi locurile astea se găsesc. De la scatoalca scăpată peste ceafa copilului, pînă la asaltul asupra soţiei/soţului, de la urletul abătut asupra angajatului, pînă la scrisul patologic, macabru, pe forumuri – cu pseudonim sau cu numele real, nici nu mai contează –, de la înjuratul în faţa televizorului, pînă la ieşitul din maşină, la o cafteală la stop. Într-un peisaj de vacanţă, în care umilinţa e într-o eternă lună de miere, frustrarea faţă de prezenţa veşnică a acestui oaspete care nu mai pleacă e mai înrădăcinată decît pădurile bătrîne. Iar în urma acestei frustrări care arde tot, rămîne o lume tristă, sărbătorind, din cînd în cînd, tristeţea, la ore de noapte, cînd nu ni se mai văd chipurile.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.