Halloween

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Oameni, locuri şi şocuri jpeg

Cam cu o lună înainte, am plănuit, anul acesta, ca şi în alţi ani, petrecerea de Halloween. Am vorbit cu cîteva prietene, pe care le-am rugat să vină costumate, am găsit un restaurant, mai prietenos şi care era dispus să producă feluri din dovleac, şi am bătut palma pentru data de 31, seara. Nu era chiar petrecerea tipică, agitată, cu mult fum, multă băutură şi dans (deşi nici aşa ceva nu mi-ar fi displăcut deloc), dar marca, pur şi simplu, evenimentul.  

Şi aici ajungem la discuţia pe care o aud tot mai des în ultimul timp: ce eveniment? Care eveniment? O sărbătoare a morţilor, ocultă şi păgînă? Am auzit această caracterizare a Halloween-ului şi de la diverse persoane cunoscute, dar chiar de la reprezentanţi ai Bisericii, care îşi exprimau părerile la ştiri, de curînd. Pe scurt, Biserica Ortodoxă se pronunţa împotriva acestei sărbători şi nu recomanda sărbătorirea ei. 

Nu m-am gîndit niciodată că, atunci cînd mă duc la un bistro, mănînc dovleac şi îmi pun o mască pe ochi, practic vreo magie neagră ori vreun ritual satanist. Nici că, ani de-a rîndul, atunci cînd copilul meu încă mai serba Halloween-ul şi era pasionat de costume, evident, cît mai

, se gîndea că îndeplineşte vreun ritual ocult care ridică la viaţă spiritele rele şi le împrăştie printre noi (de altfel, înţeleg că rolul costumaţiilor de genul ăsta era tocmai să le alunge). Da, e adevărat, a avut costume dintre cele mai controversate, după anumite standarde, sau, dacă le-am fi luat în serios: a fost fantomă, monstru, chiar... un soi de moarte, ori Freddy Krueger din

. La un moment dat, chiar aveam un mic schelet, o mică... moarte, atîrnată pe peretele camerei mele de la munte, pentru că, temporar, nu găseam unde s-o pun...

Era, însă, o jucărie şi atît, pe care nimeni nu o lua în serios. Copilul meu era destul de mare încît să înţeleagă, pe vremea aceea, diferenţa dintre ficţiune şi realitate. Ba chiar el era cel care, la anumite filme de groază, pe care le-am văzut împreună, atunci cînd îi spuneam că ce văd acolo e prea de tot, că e prea sîngeros, că nu există destulă morală etc., îmi răspundea: „E doar un film...“ 

„De-a groaza“ a fost jocul unei perioade a copilăriei lui, în felul următor: îşi amenajase în camera lui, şi apoi într-o cameră de la subsol de la munte o... încăpere a groazei. În stilul (evident, de departe...) caselor groazei de prin parcurile de distracţii, din Prater sau Disneyland: te aşezai pe un scaun şi veneau peste tine diverse chestii care te speriau. De fapt, singura cu adevărat de speriat era o scîndură uşor înclinată şi sprijinită de ceva pe care erai pus să te dai cu scaunul pe roţi, în final: nu garantam că era bine sprijinită... 

Da, e adevărat, filmele de groază pot zgudui naturile impresionabile şi pe copiii care le văd în exces, înainte de vîrsta posibilă, riscînd – în cazurile patologice, despre care s-au făcut şi filme de groază, de altfel – să fie luate prea în serios, sau măcar să dea coşmaruri privitorului. De aceea, trebuie „administrate“ cu precauţie şi ţinînd cont de caracteristicile şi susceptibilităţile fiecăruia. Dar nu complet interzise... 

În schimb, sculptatul dovleacului şi plecatul la colindat de Halloween nu e cazul să fie deloc cenzurate. E un joc simpatic, de grup, care nu are ce să strice. Cum nu poate dăuna nici mîncatul plăcintei de dovleac după, ori al dulciurilor adunate la

Ori decorarea – de scurtă durată – a casei cu vrăjitoare, pisici negre ori păianjeni (de jucărie).  

Ceea ce nu înseamnă că nu fac tot ce trebuie de Sîmbetele morţilor, adevăratele sărbători religioase „în domeniu“. Doar că cele două planuri nu se confundă, cel puţin în ce mă priveşte, deloc între ele: Halloween-ul rămîne strict o joacă, ca şi Valentine’s Day (o altă sărbătoare blamată, mai ales pe motivul că e „importată“, doar avem şi noi Dragobetele). Sînt nişte prilejuri de joacă şi pentru adulţi. Şi de ce nu ar avea şi adulţii dreptul să se (mai) joace? Şi la puţină fericire facilă, ocazională?   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.