Greaţa şi viaţa

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Rima din titlu e cam de prost-gust, ştiu. Din fericire, sintagma de mai sus nu se referă la nimic figurat. Ci, pur şi simplu, la anumite momente de rău fizic, organic, care, vrînd-nevrînd, mi-au „marcat“ viaţa.

Acum cîteva zile s-a întîmplat iar: mi-a fost atît de rău, încît nu am mai ştiut de mine, de-a binelea. Nu mai contează de la ce, ci contează că am scăpat. Şi încă destul de repede: a fost un rău scurt şi fulgerător (probabil m-am otrăvit cu o brînză luată din piaţă), care m-a doborît, m-a făcut să uit de mine cîteva ore (eu nu mai eram, eram doar dizolvată în senzaţia scîrboasă, copleşitor de concretă, cu gust acru şi aparenţă întunecată şi ameninţătoare). După ce s-a… consumat, parcă n-ar fi fost nimic: vechea realitate a revenit treptat, treptat…

Nimic prea interesant pînă aici. Ci chiar dezgustător. Doar că, după povestea asta, am realizat cum o parte din istoria vieţii mele se construieşte pe asemenea senzaţii: pentru că sînt extreme, respectivele senzaţii se asociază cu momente importante ale vieţii. Nu răul îl ţin minte, ci istoriile ce se leagă de momentul lui. Scîrbos sau nu, răul le-a scos din anonimat şi a marcat, abrupt, ruperea fluxului temporal.

De pildă, cînd eram mică, îmi plăcea îngheţata de ciocolată. Nimic special pînă aici, chiar tipic pentru aproximativ orice copil. Într-o zi, cînd aveam vreo 12 ani, am mîncat atîtea parfé-uri de ciocolată, încît nu mai pot să-mi amintesc numărul lor. Asta, iarăşi, nu ar fi nimic. Doar că după ele mi-a fost atît de rău, încît însăşi ideea de îngheţată cu ciocolată sau orice prăjitură cu ciocolată a ieşit din mintea şi chiar din imaginaţia mea. De atunci încolo, am trecut într-o adolescenţă fără ciocolată.

Nici pînă aici nu ar fi mare lucru. Dar, dacă îmi amintesc mai bine contextul în care s-a produs „evenimentul“, poate fi: acesta s-a întîmplat într-o casă pe care părinţii mei ar fi putut s-o obţină, pe vremea lui Ceauşescu, dar nu au reuşit, pînă la urmă. Un apartament destul de spaţios, într-un bloc vechi din centru, în care locuise o prietenă care rămăsese în străinătate. Apartamentul respectiv era, evident, altceva decît cel din Şoseaua Giurgiului, unde locuiam noi. Dar, pentru mine, cel din Giurgiului era idealul, iar cel din centru – un loc tenebros, un spaţiu al groazei şi al unei schimbări pe care nu mi-o doream deloc. Greaţa de ciocolată era şi cea de sfîrşit al unei utopii de familie (celei mai puternice în ce mă priveşte).

Un alt rău, aproape la fel de acut, îmi amintesc că m-a cuprins atunci cînd am fost, pe vremea lui Ceauşescu, la Sala Palatului să văd Pe aripile vîntului, pe la mijloc de ani ’80. Aveam vreo 13 ani, cred. Spectacolul era un mare eveniment, nu mai văzusem pînă atunci filmul în România. Ţin minte că, pe măsură ce acţiunea filmului înainta, febra şi răul meu creşteau, într-o perfectă paralelă. Cînd, în final, Scarlett nu a rămas cu Rhett, dezamăgindu-mă pe mine şi pe multe alte persoane de acelaşi sex, n-am mai putut să mă ţin pe picioare. Dacă aş vrea să bat cîmpii, aş spune că răul de atunci era generat de veşnicele inadvertenţe bărbaţi-femei, cu tot amorul.

Mai tîrziu, cînd eram gravidă, am cumpărat, într-o zi, cu nişte prieteni, o pizza de la fostul Trifoiaş, actualul Mc-Moni’s. Nu ştiu ce era cu ea, dar mi-a fost, iarăşi, atît de memorabil rău, încît tot mitul ieşitului la pizza, în general, s-a dus pe apa sîmbetei (e drept că s-a mai remediat, în timp, cu Pizza Hut şi Unico Vero). De asemenea, cu respectivii prieteni, lucrurile nu au mers chiar bine. Răul a marcat sfîrşitul unei etape, atît în prietenie, cît şi în ieşiri…

Pe cînd alăptam, un alt rău, de la un pateu cu carne, de pe Lipscaniul de atunci, a însemnat sfîrşitul libertăţii mele stradale, de consumator de dugheană.

Acum, faimoasa (pentru mine!) brînză şi urmările ei nu au rămas lipsite de semnificaţii: ele reprezintă sfîrşitul mitului (dacă a existat vreodată) economiilor şi al locurilor mărunte, ieftine, dar fabuloase.

Nu pot decît să închei dorindu-mi ca asemenea momente fiziologice, dacă nu să dispară complet (ceea ce, evident, nu va fi posibil), măcar să nu mai marcheze nimic (esenţial). Sau să le uit. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.