Gossip Girl şi adolescenţii fiţoşi
Din vorbă-n vorbă cu băiatul meu, adolescent, mi-a trecut pe la ureche... serialul Gossip Girl. La care se uită o serie de colege de-ale lui, fane ale unui oarecare Chuck Bass.
Chuck Bass s-a dovedit a fi un personaj: e adevărat că nu unul oarecare, ci chiar erou principal (printre alţii) al serialului în cauză. Serial creat în 2007, pentru televiziunea CW, de Josh Schwartz şi Stephanie Savage, după seria de cărţi a lui Cecily von Ziegesar.
Încă un serial cu şi pentru adolescenţi, pînă la urmă. Dar unul cu teenageri „de lux“, peste cei din Beverly Hills 90210. Locuitori ai Upper East Side din Manhattan şi descendenţi ai unora din cele mai bogate familii locale.
Un Tînăr şi neliniştit cu adolescenţi, veţi spune. În loc de nenumăratele combinaţii de intrigi personale şi profesionale cu adulţi bogaţi, ni se oferă aproape aceeaşi poveste cu teenageri.
Nu e chiar aşa. Poveştile adolescenţilor sînt, cel puţin la începutul serialului, diferite, de altă factură decît cele ale adulţilor. De asemenea, serialul mai are un... catch: Gossip Girl însăşi.
Ce este Gossip Girl? E un site pe care sînt postate tot soiul de lucruri, de cele mai multe ori injurioase, despre tinerii locuitori ai Manhattan-ului. Foarte la curent cu toate mişcările grupului vizat. Cum intră autoarea site-ului, zisa Gossip Girl, în posesia informaţiilor despre eroii şi eroinele serialului? Simplu: prin turnătorii de la unul şi de la altul, care rămîn anonime.
Dacă adolescenţii din alte seriale au diverse atribute care îi fac puternici, aici se pare că informaţia e atuul. Eroii nu sînt neam de vampir, nici de vrăjitor. Nu fac parte din nici o societate secretă. Pur şi simplu, trăiesc într-o lume în care informaţia şi imaginea sînt esenţiale.
Informaţia şi imaginea sînt, evident, interdependente. Gossip Girl contribuie în mod esenţial la imaginea pe care grupul iniţial de elevi de liceu, apoi de studenţi din „lumea bună“ a Manhattan-ului şi-o face. Există personaje care sînt complet distruse de Gossip Girl şi, de asemenea, unele pe care site-ul bîrfitor le reabilitează.
Apare o întrebare de bun-simţ: de ce contează atît imaginea unor adolescenţi? Oricît de bogaţi ar fi, sînt, pînă la urmă, nişte copii. Răspunsul e simplu: contează în comunitatea din care fac parte. Cea a liceului Constance, pentru început, unde Blair Waldorf (Leighton Meester) e regina (oficială). Iar Serena van der Woodsen (Blake Lively) e un fel de... regină informală.
Ai zice că a fi elev de liceu înseamnă doar să-ţi vezi de lecţii şi să ai cîţiva prieteni cu care să stai de vorbă în pauze. Evident, şi după cum nenumăratele cărţi şi filme cu teenageri şi problemele lor de popularitate şi bullying ne învaţă, lucrurile sînt mai complicate.
Şi mult mai crude: Blair Waldorf, în calitatea ei de Queen Bee a liceului, manevrează, manipulează şi minte. Pe elevele mai mici le foloseşte ca pe nişte servitoare. Nu se dă înapoi de la a plăti sau mitui pe oricine e nevoie, de la cameriste la detectivi particulari.
Perechea masculină a lui Blair este Chuck Bass (Ed Westwick), care locuieşte într-un hotel, bea tărie cînd se scoală, aduce, mai în fiecare zi, femei şi se deplasează într-o limuzină neagră. Şi totuşi, nu e chiar un prinţ interlop, ci fiul unui om de afaceri respectat în Upper East Side (care, e drept, se dovedeşte, mai spre final, ca fiind dubios şi criminal).
O imagine horror a adolescenţei, veţi spune, şi pe bună dreptate. De altfel, serialul chiar a fost comentat şi contestat de diverse asociaţii de părinţi.
Asta dacă îl luăm... ad litteram. Pentru că, de fapt, nu trebuie luat aşa: după cum comentează o cronică din New York Times, nu trebuie căutată veridicitatea personajelor. Ele sînt îngroşate, precum cele din poveşti: vîrsta (adolescenţa – ajunsă un soi de deziderat universal temporal) şi Manhattan-ul (deziderat spaţial) sînt doar nişte plasări simbolice. Povestea lui Blair, Chuck, Serena etc. e un basm postmodern, care pînă la urmă se reduce la aceleaşi lucruri: iubirea (veşnică, cea care trece peste toate obstacolele) şi puterea (aici dată de bogăţia dobîndită, dar şi de imagine şi informaţie).
